Nu cred că sunt prea mulţi analişti cu capul pe umeri care să nu vadă că în fapt plecarea de la guvernare a PSD nu înseamnă nici mai mult şi nici mai puţin decât oprirea picajului electoral în care se afla partidul. De fapt această strategie a fost utilizată de către PSD de mai multe ori în ultimii 30 de ani: a plecat de la guvernare cu un an înainte de alegerile parlamentare cu scopul expres de consolidare în opoziţie, în vederea câştigării următoarelor alegeri parlamentare.

Alegerile ce vor avea loc peste puţin timp, adică cele prezidenţiale, au o miză total neimportantă pentru găştile de partid. Adevărata comoară stă în asigurarea unei guvernări care să se bazeze pe o majoritate parlamentară, ori PSD tocmai de o nouă majoritate se pregăteşte, cea de după 2020. Banii nu se găsesc la preşedinte ci la guvern, ba am putea spune chiar că şi banii preşedintelui tot acolo se află.

În fapt plecarea de la guvernare lasă opoziţia la putere. Mă aştept ca PSD nici să nu lanseze astăzi un nume de premier. Ori PNL, USR , ALDE şi PMP nu par deloc pregătite să îşi asigure acest drept, dar sunt forţate să îl exercite. În fapt, acum este momentul începând cu care cele trei partide menţionate mai sus nu vor mai creşte electoral deoarece ei vor deveni obiectul criticilor. PSD pleacă de la guvernare după o perioadă bună de creştere economică reală în care salariile, atât la stat, cât şi în mediul privat, au crescut. Sigur că a crescut şi inflaţia deoarece ele nu s-au bazat pe o reală creştere a economiei naţionale, ci pe printarea de bani. Dar o parte a acestor măsuri se vor vedea şi mult mai încolo, căci efectul nu este chiar imediat.

Noua guvernare are şansa să continue politica PSD sau să ia măsuri pentru a îndrepta banii către investiţii, aşa cum ar fi normal. Ori această măsură pare greu de luat.

În rândurile membrilor PSD a circulat ideea retragerii de la guvernare exact înaintea alegerilor prezidenţiale. Au avut suficient timp să schimbe bugetul, să semneze contracte cel puţin pentru următorul an de guvernare, să îşi asigure finanţarea pentru acele primării ce le sunt de un real ajutor. Cu toate acestea semnate nu mai rămâne celor care vin decât să se asigure de implementarea lor, căci alte proiecte noi nu se vor mai putea deschide.

Adică vor trece în opoziţie dar treaba faţă de membrii de partid cotizanţi şi-au făcut-o. Va veni un an greu pentru partidele ce au fost în opoziţie deoarece acum trebuie să demonstreze şi pare puţin probabil că vor reuşi să o facă eficient din moment ce statul român, mai ales la nivel central, are eşaloanele inferioare, formate din zeci de mii de oameni, membri sau numiţi ai PSD. 

Opoziţia nici nu dispune de oameni suficienţi în propriile partide ca să poată asigura înlocuirea acestor persoane, iar timp nici nu prea este. Va fi practic o coabitare între numirile de vârf la ministere şi cei lăsaţi acolo de PSD să împingă mai departe treburile ţării. Orice disonanţă între cele două paliere va fi taxată doar de către partide. 

ALDE, Pro România şi PMP nu vor veni cu soluţii reale, PSD nu mai vrea la guvernare, USR fuge de-a dreptul că nici nu ştie ce să facă cu ea, iar PNL a lansat o soluţie cel puţin nepotrivită având în vedere că vorbim de o figură perimată politic.

Despre fabulaţiile lui Iohannis cu privire la alegerile anticipate nici nu are rost să mai discutăm, căci ele nu vor exista, aşa cum nu au existat niciodată în ultimii 30 de ani. Uneori îmi pun întrebarea dacă la Cotroceni a mai rămas vreun consilier cu capul pe umeri sau poate preşedintele să debiteze toate aberaţiile ce îi trec prin cap.

Alegerile parlamentare din 2020 vor arăta dacă am avut dreptate sau nu, dar cred cu tărie că peste un an vom avea un nou guvern socialist şi asta din nou pentru trei ani. În fapt, nu despre acest lucru discutăm? De 30 de ani guvernarea ţării a fost asigurată de PSD, ceilalţi venind la putere doar când partidul stat şi-a propus consolidarea în opoziţie.