Au mers 300 de km să-i dea aur lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi băcăuani au venit pe jos până la Cotroceni pentru a-i da cercei preşedintelui, ca formă de protest faţă de proiectul Roşia Montană.

Florin Suciu (33 de ani) şi Sebastian Muscalu (21 de ani) au plecat din Bacău în urmă cu zece zile şi au ajuns ieri la Palatul Cotroceni. Ei au parcurs acest traseu cu o pereche de cercei de aur, luată de la soţia celui mai în vârstă pentru a-i face cadou preşedintelui Traian Băsescu. Prin acest gest, ei au protestat faţă de proiectul de exploatare a regiunii Roşia Montană, unde există rezerve foarte mari de aur şi argint. După ce au parcurs pe jos 300 de kilometri, băieţii şi-au încheiat marşul pe traseul Piaţa Universităţii-Piaţa Operei-Palatul Cotroceni.

Însoţiţi de peste 100 de reprezentanţi ai mai multor organizaţii nonguvernamentale, ei s-au strâns la curtea preşedintelui pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de controversatul proiect. „Ne-am decis să pornim la drum în momentul în care Traian Băsescu, pe care l-am şi votat, a spus că o să înceapă exploatările. Noi am fost la Roşia acum un an şi nu vrem să se piardă toată bogăţia asta, când s-ar putea face turism fără probleme, din cauza unor decizii proaste", susţine Florin, care lucrează ca şi director executiv pentru o firmă din Bacău.

Au cheltuit doar 10 lei pentru un plasture

Ideea călătoriei i-a venit în urmă cu aproape un an, dar de-abia acum s-a decis s-o pună în aplicare. Susţine că a fost inspirat de mentorul său, Mahatma Gandhi, care a parcurs Marşul Sării pe o distanţă de 360 de kilometri pentru a protesta faţă de regimul englez din India. Florin l-a convins şi pe prietenul său Sebi să vină cu el şi au pornit pe „drumul aurului". Băieţii au trecut prin cinci judeţe - Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa şi Ilfov, pentru a ajunge la Palatul Cotroceni şi au fost cazaţi în casele mai multor oameni care împărtăşesc aceleaşi idei cu ale lor. Ei susţin că şi-au luat bani pentru drum, dar nu au avut nevoie de ei, întrucât cei la care au stat le-au dat mâncare şi apă.

„Am avut vreo 500 de lei la mine, dar am cheltuit doar 10 lei pentru un plasture. Mi-am mai şi pierdut portofelul cu patru zile înainte de a ajunge la destinaţie", a mai spus Florin. Protestatarii au strâns cerceii şi celelalte bijuterii aduse pentru a-i propune lui Băsescu ca în schimbul lor să renunţe la Roşia Montană. „Îi dăm aurul nostru preşedintelui pentru a nu se da undă verde proiectului. Oricum, grămăjoara asta o să fie, practic, ceea ce va rămâne statului după exploatări", a mai spus Florin. Acesta declară că nu i-a fost uşor să plece de acasă, în special că are doi copii, o fetiţă de doi ani şi un băieţel de doar câteva luni, pe care i-a lăsat singuri cu soţia sa. Dar, susţine el, a meritat tot efortul.

"Îi dăm aurul nostru preşedintelui pentru a nu se da undă verde proiectului Roşia Montană.'
Florin Suciu protestatar

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite