Atac dur al PNL la adresa vicepremierului. Raluca Turcan: Oprea foloseşte cuvinte mari, dar nu a deschis DEX-ul să vadă ce înseamnă onoare

Atac dur al PNL la adresa vicepremierului. Raluca Turcan: Oprea foloseşte cuvinte mari, dar nu a deschis DEX-ul să vadă ce înseamnă onoare

Raluca Turcan şi Gabriel Oprea. FOTO Eduard Enea

Parlamentarii liberali lansează atacuri din ce în ce mai dure la adresa vicepremierului Gabriel Oprea de la care aşteaptă o eventuală demisie de onoare în urma morţii Bogdan Gigină, poliţistul care deschidea coloana oficială a lui Oprea.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce doi dintre liderii PNL, Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu, au cerut în mai multe rânduri demisia lui Gabriel Oprea, din rândul liberalilor vin atacuri şi de la vicepreşedinţi de partid şi membri ai Parlamentului. Un astfel de exemplu este vicepreşdintele Raluca Turcan, deputat care l-a criticat asupru pe vicepremier. 
 
„Gabriel Oprea foloseşte cuvinte mari, dar nu a deschis DEX-ul să vadă ce înseamnă onoare,interes public, demnitate! Orice zi în plus cu astfel de oameni în funcţii publice înseamnă umilinţa şi sfidare pentru cetăţenii care aşteaptă ca statul, tara, demnitarii să-i servească făra echivoc!“, a spus Turcan. 
 
Mai mult, vicepreşedintele PNL susţine că onoarea despre care a vorbit în repetate rânduri Oprea, pare să fi dispărut, odată moartea poliţistului Gigină. 
 
„Ruşine, Gabriel Oprea! Unde a dispărut onoarea pe care aţi clamat-o atat de mult?“, a adăugat Turcan.  
 

. Copreşedintele PNL, Vasile Blaga a anunţat, după şedinţa Comisiei de unificare, că senatorii liberali vor depune o moţiune simplă împotriva lui Gabriel Oprea.

„La Senat am decis să propunem grupurilor parlamentare să depunem mâine (n.r. marţi) o moţiune simplă pe această temă şi, de asemenea, Comisia de apărare să ceară audieri în acest caz“, a spus Vasile Blaga după şedinţa Comisiei de unificare a PNL. Cele două demersuri prezentate de Blaga îl pot face pe Oprea să vorbească în faţa senatorilor, vicepremierul prezentând astfel varianta sa privind cele întâmplate. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările