Asociaţia Românilor din Italia nu va participa şi nu va susţine mitingul din 10 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dana Mischie / Adecărul
FOTO Dana Mischie / Adecărul

Asociaţia Românilor din Italia a anunţat, luni, că nu participă la mitingul din 10 august, considerând că acesta protest este startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

„Asociaţia Românilor din Italia (ARI) nu susţine şi nu va participa la manifestaţiile anunţate pentru data de 10 august 2019, la Bucureşti. Membrii Asociaţiei Românilor din Italia şi mulţi români consideră că acest protest este startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Promovarea mitingului are un puternic caracter partizan politic. În acelaşi timp, autori cunoscuţi sau necunoscuţi instigă pe reţelele de socializare la ură, dezbinare şi violenţă. Asociaţia Românilor din Italia respinge astfel de practici şi îndeamnă la respect faţă de toţi cetăţenii români”, se arată în comunicatul Asociaţiei Românilor din Italia remis Mediafax.

Reprezentanţii asociaţiei, care nu au participat nici la mitingul de anul trecut, spun că refuză să fie masă de manevră pentru un partid sau altul.„Refuzăm să fim o portavoce ţinută de mâini nevăzute. Mai degrabă, rolul unei astfel de adunări publice ar trebui să fie conştientizarea problemelor cu care se confruntă românii din ţară şi din străinătate şi coagularea unei liste de rezolvări concrete - ceea ce se pare nu interesează pe nimeni dintre cei care se pretind organizatori. Nu am participat nici anul trecut la aşa-zisul miting al diasporei, pe care l-am considerat - cum îl considerăm şi pe cel de anul acesta - o provocare politică cu potenţial exploziv de mare risc”.

ARI atrage atenţia şi asupra riscului de politizare al mitingului.  „De asemenea, respingem folosirea în acelaşi scop a tragediei de la Caracal. Nu dorim să fim parte la un asemenea scenariu. Suntem alături de familiile Alexandrei şi Luizei şi transmitem tot suportul nostru. Chemăm politicienii să se abţină de a se folosi de drame personale pentru a-şi promova interesele electorale de partid. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite