Ascensiunea lui Liviu Dragnea, de la „teroristul“ lui Băsescu la jupânul PSD, sprijinit de Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul şef interimar al PSD, Liviu Dragnea FOTO Mediafax
Noul şef interimar al PSD, Liviu Dragnea FOTO Mediafax

La peste 20 de ani de la primul său pas în politică, Liviu Dragnea a ajuns în fruntea PSD, după un parcurs anevoios. Fost membru PD, prefect de Teleorman, strateg al bătăliilor electorale devenit ministru şi, apoi, vicepremier, Dragnea a picat de sus la momentul condamnării sale în Dosarul „Referendumul“, dar şi-a revenit rapid şi, în câteva luni, a ajuns şef peste partidul care l-a crescut, chiar cu girul fostului preşedinte PSD Ion Iliescu.

Liviu Dragnea a fost votat ieri în fruntea PSD, după ce a înfrânt-o detaşat pe contracandidata sa, Rovana Plumb. După numărarea voturilor în favoarea sa, 65 la număr, din cele 85 exprimate, Dragnea a ieşit victorios din sală, iar PSD s-a aliniat, cuminte, în spatele noului său şef. Chiar şi fără sprijinul lui Ponta, Dragnea a reuşit, după cei 21 de ani de politică, să întoarcă agitaţia din PSD în favoarea lui: a negociat cu liderii din teritoriu, a băut un vin la aceeaşi masă cu vicepremierul Gabriel Oprea, şi-a asigurat sprijinul şefilor PSD din Parlament, în frunte cu Valeriu Zgonea şi l-a convins până şi pe Ion Iliescu să îi acorde votul de încredere. Astfel a ajuns fostul PD-ist, poreclit de Traian Băsescu, pe vremuri, „Teroristul“, să conducă PSD.

Primul pas, în PD

Liviu Dragnea, de profesie inginer, a intrat în politică în 1994, la vârsta de 32 de ani, iar în anul următor a ajuns vicepreşedinte PD. În 1996, a coordonat prima sa campanie electorală, cea a Partidului Democrat, pentru alegerile locale şi generale.Din 1996 în 2000 Dragnea a ocupat funcţia de prefect al judeţului Teleorman, iar în 2000 a devenit şef al Consiliului Judeţean. Aflat astfel pe o poziţie de forţă, după alegerile din 2000, Dragnea s-a inscris în PSD, a devenit preşedintele Uniunii Consiliilor Judeţene din România, iar după alegerile din 2004 şi-a păstrat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. A fost reales preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman în urma scrutinelor locale din 2008 şi 2012.

Liviu Dragnea, CV de strateg

La Congresul extraordinar al PSD din 10 decembrie 2006, Liviu Dragnea a fost ales vicepreşedinte insărcinat cu reforma statului şi descentralizarea, iar în 2007, la alegerile pentru Parlamentul European, a devenit şeful de campanie al PSD. În campania pentru alegerile parlamentare din 2008, Dragnea a fost numit încă o dată coordonator al campaniei PSD, împreună cu fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea.

Pe 7 iulie 2008, Liviu Dragnea a fost numit coordonator al filialei Giurgiu a PSD, iar la 11 iulie 2008 a fost desemnat la Consiliul Naţional Comun al PSD şi PC pentru a se ocupa de prezentarea ofertei electorale pe probleme de reformă, administraţie şi descentralizare. La 18 decembrie 2008 a fost ales de Comitetul Executiv Naţional al PSD în funcţia de coordonator al grupului de miniştri social-democraţi din Guvernul Boc, cu rolul de a păstra legătura de la nivelul conducerii partidului cu echipa de miniştri ai PSD.

În decembrie 2008, când PSD s-a aliat la guvernare cu PDL, Dragnea a deţinut pentru scurt timp funcţia de ministru de Interne. A demisionat însă, din cauza scandalului şi presiunilor politice privind numirea şefilor la serviciul secret al MAI - fostul „Doi şi-un sfert“.

Numele de cod pe vremea când era lider PD al noului ministru de Interne, Liviu Dragnea, era „Teroristul“. Acesta a fost facut public de însuşi Traian Băsescu la întâlnirea cu liderii PSD, după semnarea protocolului de guvernare între PD-L si PSD, în ianuarie 2009.

În decembrie 2012, Liviu Dragnea a candidat la alegerile parlamentare şi a obţinut un mandat de deputat pe listele Uniunii Social-Liberale. Pe 21 decembrie 2012 a devenit vicepremier, ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale. Liviu Dragnea a declarat că prioritatea sa este realizarea descentralizării administrative a României.Curtea Constituţională a respins, însă, proiectul promovat de Liviu Dragnea.

În 2013, Dragnea a fost ales preşedinte executiv al PSD, funcţie nou înfiinţată în partid, la iniţativa bunului său prieten de la acea dată, premierul Victor Ponta.

image

În 2014, Liviu Dragnea spunea că nu exclude să candideze pentru şefia partidului, în tandem cu Sebastian Ghiţă.

După eşecul la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, Liviu Dragnea i-a luat apărarea lui Ponta şi a insistat că premierul nu trebuie să demisioneze din funcţiile deţinute.

Revenirea fulgerătoare

Liviu Dragnea a demisionat din funcţia de ministru şi din cea de preşedinte executiv al PSD, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul referendumului privind suspendarea fostului preşedinte Traian Băsescu. Ulterior, Ponta l-a desemnat coordonator politic al partidului, funcţie care, după cum a subliniat socrul premierului, Ilie Sârbu, chiar săptămâna trecută, nu îi oferea niciun cuvânt de spus în conducerea partidului.

Fostul preşedinte executiv al PSD  a recuperat însă rapid. În perioada în care Ponta a lipsit din ţară, pentru a-şi trata problemele la genunchi, Dragnea a demarat prima campanie pentru el însuşi: a parcurs, în câteva zile, mai multe judeţe din ţară, răstimp în care a vizitat 30 de organizaţii social-democrate. Demisia lui Ponta din fruntea partidului i-a oferit prilejul de a-şi valorifica susţinerea avută la nivelul PSD, astfel că a intrat în cursă împotriva Rovanei Plumb, pe care a învins-o cu un scor detaşat. Victoria lui, asigurată de sprijinul lui Ion Iliescu, a fost salutată joi şi de fostul premier Adrian Năstase, care a arătat că vede în Dragnea schimbarea de care PSD avea nevoie. „Sigur că Dragnea are o serie de vulnerabilităţi. El reprezintă însă o şansă de a schimba abordarea partidului, de a o dinamiza, de a clarifica relaţiile cu UNPR. Gabriel Oprea poate fi prieten cu liderii PSD dar partidul lui va deveni principalul competitor pentru voturile stângii şi va candida separat în alegerile din 2016”,a arătat Năstase.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite