Se domoleşte şi aproape dispare. Însă, când social-democraţii revin în glorie la masa puterii acest cancer se reactivează imediat, făcând ravagii electorale greu de cuantificat.

Nu corupţia celebrilor baroni roşii, nu marile tunuri financiare şi nici măcar devalizările nesimţite care au avut loc în perioada guvernărilor pesediste au stat la baza eşecurilor electorale istorice înregistrate de PSD. „Au furat, dar au şi făcut” – strigă poporul de pe margine în timp ce înfulecă un mic bine rumenit şi savurează o bere rece. Dacă la corupţie românul mai închide ochii, aroganţa pesedistului îl scoate din minţi. Îl înfurie şi îl aduce în pragul apoplexiei. Aroganţa este cea care i-a trimis la tomberonul istoriei pe atât pe eruditul Năstase, cât şi pe cârlanul Ponta sau pe mediocrul Dragnea. Iar poporul a taxat cu sete aroganţa pesedistă.

Acum, PSD este din nou la guvernare. După un început ceva mai ezitant, generat mai degrabă de turbulenţele iscate la vârful PNL, liderii social-democraţi, în frunte cu Marcel Ciolacu, au început să îşi dea arama pe faţă. Să simtă din nou gustul puterii. Să experimenteze plăcerea de a fi în fruntea bucatelor. De a-şi expune arta dobândită în manevrarea butoanelor şi pârghiilor executive. Şi-au încălecat rapid partenerii de coaliţie şi dictează tonul şi muzica în guvern. Preşedintele Iohannis, premierul Ciucă şi miniştrii liberali dansează după cum le cântă Ciolacu şi restul pesediştilor. Agenda media fiind dominată de temele impuse de PSD.

Iar boala pesediştilor s-a reactivat şi ea. Celulele moarte au primit sânge proaspăt şi au revenit la viaţă. Aroganţa liderilor PSD devine din ce în ce mai vizibilă. În actul guvernării, în atitudine şi în comunicare. Şi, deşi criza economică se adânceşte, pesediştii au transformat guvernarea într-un festival al populismului pentru care au bombardat bugetul statului cu tot felul de măsuri sociale nesustenabile, „pachete de sprijin” fără număr pentru care guvernul se împrumută la dobânzi record ca să le achite.

O analiză a companiei de cercetare de piaţă GfK, citată de Ziarul Financiar, arată că unu din doi români, mai exact 47% din totalul consumatorilor locali, sunt îngrijoraţi că nu le ajung banii pentru a-şi acoperi cheltuielile de bază. De asemenea, 15% dintre români îşi pun problema siguranţei locului de muncă. Ce soluţie a găsit Marcel Ciolacu, liderul PSD, cel căruia îi săreau banii din sacou în timpul conferinţelor de presă, pentru românii care se tem că nu mai au ce să pună pe masă? Nimic mai simplu. Românii să strângă cureaua! Deoarece, în opinia sa, o „familie poate trăi decent cu un venit de 3.000 de lei pe lună”.

Cum a ajuns Marcel Ciolacu la acestă concluzie, că o familie poate trăi decent cu un venit de 3000 de lei pe lună, liderul PSD nu a binevoit să explice. Putem, doar, să presupunem că familia Ciolacu a renunţat la tot luxul şi confortul în care trăieşte şi a experiment „traiul decent” al unei familii normale din România. Iar suma de 3000 de lei a fost mai mult decât suficientă ca să acopere facturile uriaşe de la gaze şi energie, dar şi coşul zilnic de cumpărături, în contextul avalanşei de scumpiri de la rafturi. Astfel, Ciolacu le poate vinde şi familiilor cu un venit de 3000 de lei pe lună reţeta secretă a fericirii.

Dar, Marcel Ciolacu a fost doar arogant. Iar o asemenea flegmă aruncată direct în obrazul românilor şi, în special, în cel al electoratului de bază al PSD ar fi trebuit să fie urmată de o demisie de onoare din partea domnului Ciolacu. Spre norocul liderului PSD, opoziţia parlamentară nu există, iar majoritatea presei este la degetul mic al partidului pe care îl conduce. Însă, aroganţa pe care începe să o manifeste Marcel Ciolacu este un semn bun. Că PSD va fi spulberat din nou la următoarele alegeri.