Aria cercului infracţional

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebările care contau cu adevărat nu s-au pus nici la adresa doamnei Dăncilă, nici la adresa domnului Iohannis.


Nici nu ştim exact cine are cel mai mult de pierdut din toată povestea asta, în afară de România care merge numai pe minus de câţiva ani încoace. Mişcarea făcută ieri de Viorica Dăncilă nu reprezintă altceva decât disperare. Disperarea de a nu pierde locul de preşedinte PSD, şi disperarea PSD de a scoate cât mai mult cu putinţă din turul al doilea.

Ne tot dăm de ceasul morţii cu dezbaterea, dar poate luăm în calcul puţin atitudinea celor din PSD din ultimii 3 ani, care a cam închis uşa în nas României. Sunt lucruri pe care nu ar trebui să le uităm atât de repede şi pentru care PSD trebuie pedepsit electoral, cu toată simpatia pentru membrii care chiar muncesc acolo, pentru primarii care chiar fac treabă (pentru că sunt), pentru profesioniştii care nu au loc de cei care ţin partidul în lesă.

Multe hă-hă-uri, multe he-he-uri, pe seama răspunsului cu aria cercului. Răutatea întrebării a fost destul de evidentă, dar, pe care chiar doamna Dăncilă a provocat-o căutând o ironie la adresa preşedintelui cum că doamne, ea a ajutat copiii neluând banii pe meditaţie. Ştiţi cum este, când te mănâncă, te scarpini. Probabil că împreună cu echipa de campanie, orice idee care îi amuză la adresa preşedintelui Iohannis li se pare automat şi bună.

Probabil că la orice întrebare adresată doamnei Dăncilă era riscul de a ieşi o gafă, o greşeală gramaticală, etc. Nu era greu de obţinut asta. Dar evident că s-a căutat circul, şi probabil este unul dintre puţinele motive bune pentru care nu are loc dezbaterea, mă rog, singurul motiv cu care sunt de acord.

Oare de ce nu a întrebat nimeni despre aria cercului infracţional!? Oare uităm felul cine a pus-o premier? Oare uităm zidul format în jurul lui Liviu Dragnea şi oamenii care au călărit justiţia în încercarea de a scăpa de dosarele penale/acuzaţii pe cât mai mulţi dintre membrii partidului cu astfel de probleme şi anturajul acestora. Uităm efectele colaterale, infracţiunile şi crimele comise de către o parte dintre cei care au beneficiat de amnistie?

Uităm de Florin Iordache, Cătălin Rădulescu, Darius Vâlcov, consilierul premierului pe finanţe, în timp ce era condamnat penal pentru furt, de Carmen Dan, Tudorel Toader, Marian Oprişan, Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Liviu Pop, Valentin Popa, Orlando Teodorovici, o listă care poate continua cu oameni care au călcat în picioare respectul faţă de instituţiile statului şi faţă de cetăţeni?

Uităm de un comportament care a făcut ca separarea puterilor în stat să pară şi mai rigidă decât era înainte. Uităm de toate gafele care exclud scuza nesfârşită “din cauza emoţiilor”. Toate aceste greşeli, diplomatice, de exprimare, oamenii de care a fost mereu înconjurată, ş.a.m.d. nu au făcut altceva decât să alimenteze imaginea creată şi anume cea în care presa, analiştii, poporul îi pun mereu la îndoială capacitatea intelectuală a doamnei Dăncilă.

Cum în egală măsură, nimeni nu a întrebat, cum s-a nimerit să ia concediu atât dânsa cât şi domnul Dragnea taman în jurul datei de 10 august?

Este trist că pentru turul al doilea se pune doar problema scorului. Este atipic şi apatic. Este de taxat în egală măsură şi atitudinea preşedintelui Iohannis, dar să nu uităm că încă nu ne-am trezit din ceea ce am trăit în ultimii 3 ani şi să ne ajute Domnu’ să nu mai avem într-un tur doi oameni atât de slabi pregătiţi pentru funcţia de preşedinte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite