Dacă nu toţi, măcar majoritatea covârşitoare am ales în ‘89 că vrem o democraţie şi economie de piaţă de tip occidental. Acestea presupun printre altele existenţa partidelor politice, concurenţă între firme sau la nivel individual, pe piaţa muncii, concepte neexersate de români până atunci. A încerca o a treia cale într-o ţară europeană, a unei aşa-zise "democraţii originale", eventual pe model asiatic este tot utopie, doar uşor edulcorată. Aici apare firesc întrebarea cum de societatea occidentală care are şi ea lichele în partide, corupţie, hoţie a reuşit şi noi nu? Răspunsul stă în proporţie şi cantitatea de modele pentru societate, iar pentru că aceste două ingrediente de bază nu se regăsesc în cantităţile corespunzătoare “reţetei”, “cozonacul” românesc nu “creşte”.

În societăţile deplin democratice, justiţia independentă asigură prin sancţionarea promptă şi nediscriminatorie a celor incorecţi, corupţilor, practicilor economice oneroase ca numărul politicienilor de bună credinţă, funcţionarilor sau întreprinzătorilor oneşti să fie statistic majoritar şi să imprime astfel ritmul, aşa cum în orice organism deşi există microbi, atâta vreme cât organismul este sănătos, aceştia sunt inofensivi. Din acest motiv, susţin cu convingere că lucrurile se vor schimba şi la noi în bine, nu când vom reuşi să eliminăm toţi impostorii din viaţa publică, ci doar când numărul oamenilor de valoare profesională şi morală va deveni preponderent în sfera publică şi în special, cea politică.

Îmi place să cred în reformarea actualelor partide bazată pe limpezire ideologică şi doctrinară, în care politicienii cu vederi de stânga aleg USL, iar cei de dreapta ARD. Departe de mine pretenţia de a ridica la rang de criteriu lozinca referitoare numărului de două sau patru picioare din Ferma Animalelor schimbată în "Stânga - Rău, Dreapta - Bun”, ci doar că afilierea politică să se facă exclusiv prin ieşirea din ghiveciul actual în care oameni de stânga sunt membri în partide de drepta sau viceversa. Clarificarea doctrinară şi infuzia de oameni de calitate este soluţia care poate face subunitar actualul raport în care impostura şi necinstea sunt excedentare. Un factor potenţial favorizant este tensiunea actuală generată de criza economică care poate avea un efect colateral benefic prin descurajarea lichelelor în a-şi mai dori funcţii de conducere, având în vedere riscurile legate de responsabilitatea asumată în astfel de perioade dificile, deşi e dureroasă aşteptarea să ne fie mai rău înainte de a ne fi bine.

A doua lipsă majoră din societatea românească este cea a modelelor, paradoxal, nu din cauza inexistenţei acestora, ci doar prin apetenţa publică stimulată de mass-media sub justificarea audienţei, pentru succesul facil al unor “afacerişti” de mucava cu limbaj colorat, politicieni mai mult excentrici decât profesionişti, monici sau pamfilii siliconate. Mulţi tineri îşi iau astăzi nu doar model de comportament cotidian din astfel de idoli falşi şi toxici, dar îi folosesc drept ideal în viaţă, nereuşind să înţeleagă faptul că a spera că vor face un schimb de teren cu armata sau că se vor căsători cu un alt disponibil consumator de gerovital, este probabilistic echivalent cu şansa de a câştiga la 6 din 49.

Este firesc ca fiecare generaţie tânără să fie extravagantă sau ieşită din tipare, să dorească să se individualizeze, iar astfel s-au succedat în ultimele decenii genurile hippie, rockeri, punk sau emo. Ajunse pe rând la maturitate, datorită modelelor oferite în societăţile occidentale de către predecesori, noile generaţii au realizat că nu părul lung, creasta vopsită, lanţul sau cercelul ţin de foame sau de cald, ci munca, efortul susţinut, studiul şi inovaţia.

Acest feed-back social a reglat permanent evoluţia societăţii, un exemplu concludent fiind generaţia “flower power” prezentată de propaganda comunistă la acel timp drept ultima treaptă a dezintegrării capitalismului, dar din care au făcut parte mulţi lideri actuali ai lumii economico-politice. Din acest motiv, a devenit imperativ pentru societatea românească să fie suplinită această lipsă, şi în consecinţă, ca cei realizaţi profesional, savanţi, oameni de afaceri performanţi, cei care fac cultură adevărată, competenţele reale să fie consecvent popularizaţi prin intermediul mass-mediei , dar şi ei să se facă cunoscuţi prin activism civic sau politic în comunitate, indicând “nordul” real al busolei după care tinerii să se poată orienta.

“Generaţia cu Cheia la Gât” are obligaţia să facă asta pentru “Generaţia celor Născuţi în Libertate”, după ce a eşuat lamentabil în a le oferi o societate “la cheie”, repetându-le necontenit că şansa de a câştiga la roata vieţii este infinit superioară jucând cartea pregătirii profesionale, a efortului şi onestităţii decât jocul la ruleta poleită a “succeselor” de tipul celor afişate zilnic în prime-time.