În context electoral,  două evenimente de la acest început de an capătă o importanţă majoră. Primul, rezoluţia de Anul Nou a şefului statului făcută publică,  "justiţia să câştige bătălia cu politicul", care fixează principala temă electorală a lui Traian Băsescu ("prioritate zero"a numit-o) şi a forţelor politice din jurul lui.

Prin retorica justiaţiaristă Băsescu şi politicienii din jurul lui speră să mobilizeze la vot nucleul pro-prezidenţial, chiar dacă efectul pervers al politizării discursului despre justiţie este transformarea ei în câmp de luptă politică, implicit vulnerabilizarea. Dacă Traian Băsescu ar fi văzut mai departe de interesul lui politic atunci i-ar lăsa pe cetăţeni să o apere, pentru că a devenit evident, în ultimii ani, că se poate. Doar încrederea justiţiabililor în justiţie, în profesionalismul şi independenţa ei, şi manifestarea acestei încrederi inclusiv în stradă, dacă e cazul, o va face puternică în faţa presiunilor politice, nu un om, fie el şi preşedinte.

USL, care pretinde că poartă o confruntare epică cu "justiţia lui Traian Băsescu", s-a antrenat în 2013 pentru bătălia din 2014 prin tentative, unele reuşite şi revoltătoare, de a limita prerogativele instituţiilor din justiţie în privinţa demnitarilor pentru că, insinuează perfid propaganda majorităţii, aceştia nu devin invulnerabili în faţa justiţiei, ci a lui Băsescu (sic!). Apogeul a fost atins în decembrie când majoritatea USL a dezincriminat în Parlamentul României conflictul de interese pentru anumite categorii de demnitari,  parlamentari, miniştri, primari, şefi de consilii judeţene, decizie care arată cât de departe poate merge noua putere.

Cine să apere independenţa justiţiei într-un moment de maximă vulnerabilitate? În primul rând Consiliul Superior al Magistraturii căruia legea îi încredinţează această misiune şi care are luni 6 ianuarie alegeri interne pentru funcţiile rotative de preşedinte şi vicepreşedinte. Acesta este al doilea eveniment care merită discutat în contextul anului 2014.  

Pentru funcţia de preşedinte CSM şi-a anunţat candidatura judecătorul Adrian Bordea (până la această oră pare să fie singura), iar pentru poziţia de vicepreşedinte, susţin surse din magistratură, intră în competiţie doi procurori, fapt fără precedent în CSM: George Muscalu (controversat, cu peste 20 de ani de activitate în spate)şi Bogdan Gabor (lăudat de Laura Codruţa Kovesi).

Dacă va fi ales şi după toate probabilităţile va fi, puterea lui Adrian Bordea de preşedinte al Consiliului desemnat fără competiţie şi cu un dosar profesional care nu-i este cel mai bun avocat, va fi slabă.  E adevărat că nu răspund copiii pentru păcatele părinţilor, dar chiar faptul biografic că este fiul generalului de Securitate Aron Bordea poate fi speculat pentru discreditarea instituţiei în bătălia politică din 2014. Acesta nu pare să fie cel mai nimerit candidat pentru şefia CSM acolo unde sunt judecători şi procurori cu dosare profesionale mai solide care ar fi putut candida, dar nu au făcut-o. Din lipsă de curaj?

O a doua observaţie se leagă de competiţia dintre doi procurori pentru poziţia de vicepreşedinte, situaţie cu totul nouă ce poate semnala o luptă invizibilă de putere ce se dă la nivelul parchetelor, în care putem doar putem bănui, nu şi dovedi, implicarea politicului.  Singura probă este generală şi indirectă:  prin lege politicul are o mai mare legătură cu procurorii, decât cu judecătorii: procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, iar şefii lor sunt numiţi de preşedintele României.  Faptul că pentru această poziţie există o concurenţă şi una între doi procurori poate fi din nou un semnal: miza pare să fie la făcătorii de dosare, nu la judecătorii dosarelor care pronunţă condamnări în serie. Pentru mulţi politicieni cea mai bună apărare este prevenţia, dar nu în sensul abţinerii de la fapte de corupţie. Apărarea în faţa justiţiei şi în faţa electoratului este ca dosarul să nu fie făcut deloc, să nu existe.

Este de aşteptat, în aceste condiţii, ca alegerile de astăzi din CSM să provoace ceva scântei, poate nu ca acelea de anul trecut când miza era preşedinţia, care să slăbească instituţia în faţa colonizării ei de către politic.  

Dacă CSM din motivele amintite nu-şi va putea îndeplini misiunea, atunci ultimul apărător al independenţei procurorilor şi judecătorilor  este societatea civilă, în primul rând  cea neinstituţionalizată care s-a impus ca actor major pe scena publică în 2013. Din păcate, dacă lupta politică se va duce în 2014 pe tărâmul justiţiei, sunt puţine şanse ca aceasta să se mobilizeze, cu acest scop.

S-a văzut la finele lui decembrie că intervenţia  lui Traian Băsescu împotriva dezincriminării conflictului de interese de către Parlament, interpretată ca interesată poltic şi parte a jocului de putere, a fost un obstacol pentru solidarizarea societăţii civile neinstituţionalizate. Rezultatul: Protestele împotriva modificării Codului Penal au fost mai reduse ca amploare decât cele împotriva proiectului Roşia Montana Gold Corporation. 

Şi de felul în care vor decurge alegerile din CSM şi de cum se vor poziţiona actorii politici faţă de acestea va depinde forţa instituţiei în îndeplinirea misiunii sale în 2014. Altfel, Justiţia s-ar putea să se trezească în plin an electoral fără paznici ai independendenţei ei sau cu lupi în blană de apărători, în timp ce e împresurată, din toate părţile, de interese politice.