Care ”babe plângăcioase” reprezintă de fapt colegi de partid şi de stat ai celor doi înalţi demnitari. Fie din PSD sau apropiaţi din alte partide, cum este cazul lui Tăriceanu, preşedintele ALDE, îngrijoraţi de „dosarul politic care le-a fost instrumentat” colegilor lor, în frunte cu şeful Guvernului.

Glasul apărătorilor din Parlament al marelui prim-ministru patriot, care îşi „apără ţara şi guvernul” în faţa ungurilor, au reîncălzit o ciorbă fiartă şi servită de pe vremea când Adrian Năstase când era acuzat pentru fapte de corupţie şi toţi penalii strigau, arătând cu degetul spre Băsescu, că sunt numai dosare politice, iar inculpaţii sunt curaţi ca lacrima. Astfel, foarte vehement, Călin Popescu Tăriceanu a înfierat presiunea politică pentru demisia lui Ponta, afirmând că „acuzaţiile la adresa premierului sunt extrem de subţiri”, făcând apel la prezumţia de nevinovăţie. Politicianul Tăriceanu, şeful formaţiunii politice ALDE şi şeful Senatului României, susţine că ne aflăm în faţa unui dosar instrumentat la adresa lui Ponta, având consecinţe politice extrem de grave!

Tot la prezumţia de vinovăţie a făcut referire şi fostul ministru, actual senator, Dan Şova, inculpat în acelaşi dosar, considerându-se nevinovat, ca un nou născut, că a respectat Constituţia în litera şi spiritul ei. Prins la mijloc de jurnalişti, acesta a refuzat să vorbească despre faptele de corupţie pentru care a fost acuzat, apărându-l în acelaşi timp şi pe tovarăşul de afaceri Victor Ponta, despre care a spus că nu are motive să-şi dea demisia din fruntea Guvernului.

Un alt lider pesedist, senatorul Daniel Savu, înscris în cursa pentru şefia PSD, a declarat sus şi tare, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD, în care s-a luat în discuţie demisia lui Ponta din fruntea Guvernului, că „se creează un precedent periculos dacă procurorii au ajuns să schimbe premierul”!

De fapt, asistăm la o poziţie adoptată aproape in corpore, de către mai marii partidului aflat la guvernare, sprijiniţi de acoliţii lor politici, pentru păstrarea actualului guvern la putere. Nu este o atitudine doar în sprijinul lui Victor Ponta, a cărui demisie a fost cerută şi de preşedintele României, imediat după anunţul DNA de trimitere în judecată a actualului prim-ministru. Constatăm, în realitate, o solidaritate a unor politicieni, demnitari, acuzaţi sau nu la rândul lor de acte de corupţie, pentru păstrarea actualului cabinet al Executivului, implicit a puterii, funcţiilor şi privilegiilor pe care aceştia le au.

Căderea lui Victor Ponta nu este individuală, ci trage după sine întregul guvern actual, cu ramificaţiile extinse în teritoriu, precum şi schimbarea puterii şi factorului de influenţă în interiorul PSD, cel mai numeros partid din ţară.

Pe de altă parte, unii lideri sau aspiranţi la putere din PSD, aflaţi acum în linia a doua, în ciuda declaraţiilor de susţinere a premierului, abia aşteaptă să pună mâna pe locurile ce vor rămâne vacante. Un lucru mi se pare clar, actualul Guvern Ponta agonizează, îşi are zilele numărate în ciuda asigurărilor unanime date de partid şi acoliţii acestuia.

Situaţia este cu atât mai neagră cu cât politicienii apărători ţipă că se instrumentează dosare politice, că procurorii au ajuns să schimbe premierul şi că adversarii politici stau în spatele acestor manevre, trăgând cu mâna de putere. Mai mult, unii din corul „babelor plângăcioase”, apărătorii de astăzi, se gândesc probabil că mâine sau în oricare altă zi, pot să se afle în postura de acuzaţi şi inculpaţi pentru fapte de corupţie.

Nu ştiu de ce, dar imaginea cu Ponta şi Dragnea alături de alţi demnitari, în liftul din Palatul Parlamentului, mi-a reamintit celebra poză cu cei doi în barca trasă mai mult pe uscat de salvatorii militari, la inundaţii. Instantaneu, mi-am pus întrebarea: oare încotro va merge liftul mai marilor pesedişti, în sus, în lumina refectoarelor puterii sau în haznaua istoriei?