Anunţul CCR, prin care respinge supremaţia dreptului European în România, este fără valoare, nefiind asumat de judecătorii CCR

Anunţul CCR care a produs atâtea valuri şi comentarii este de fapt un comunicat de presă, semnat de un fantomatic „Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol”. Nu este o decizie a CCR, luată cu unanimitate sau cu majoritate de voturi. Presupunând că astfel de comunicate nu pot fi emise fără aprobarea şefului CCR,  acesta îl reprezintă cel mult pe Valer Dorneanu.

Dar nu este de confundat pozitia unei instituţii, cu poziţia şefului său!

Comunicatul a ajuns şi în presa străină

Şi comentatorii interni şi străini au criticat comunicatul CCR. Unele agenţii de presă străine s-au grăbit să ne pună alături de Polonia şi Ungaria, în materie de respectarea   dreptului European la noi în ţară.

Mulţi şi-au pus întrebarea dacă noua poziţie a României în raport cu dreptul European nu va afecta grav relaţiile ţării noastre cu UE. Mai ales că există precedentul Poloniei, care nici măcar nu şi-a văzut aprobat PNRR de către CE.

Cum de „calitatea” relaţiilor cu UE depinde continuarea în bune condiţiuni a prezenţei noastre în UE, problema cine a decis că România nu trebuie să respecte dreptul European capătă şi mai mare importanţă.

Cine a decis elaborarea şi conţinutul Comunicatului CCR?

N-am văzut comentarii şi întrebări despre cine îşi asumă acest comunicat. Conform legii de funcţionare a CCR, deciziile se iau de către cei nouă judecători, în unanimitate sau cu majoritate de voturi. De data aceasta n-a fost o decizie a completului de nouă judecători ai CCR. Nici nu era o speţă care să incumbe intervenţia legală a celor nouă judecători.

Alte autorităţi sau instituţii ale statului n-au venit cu  precizarea că acel Comunicat nu reprezintă nici pe departe poziţia României, şi nici măcar poziţia CCR. Cel mult a şefului CCR, Valer Dorneanu. Care nu poate decide de unul singur, poziţia României. Erau necesare astfel de precizări, în lipsa cărora s-a extins discuţia, ajungând şi în presa străină.

Decizia a fost a lui Valer Dorneanu

Presupun că acel „Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol” emite communicate la dispoziţia şi cu acordul şefului CCR. Adică a lui Valer Dorneanu.

Dar Valer Dorneanu nu este CCR. Poate emite opinii şi comentarii în nume propriu. Asta nu înseamnă că opiniile sale sunt automat însuşite de către toţi cei nouă judecători şi de către alte instituţii ale statului. În grabă, şi fără o citire atentă a comunicatului, s-a înţeles că acel comunicat reprezintă opinia judecătorilor CCR. Nici pomeneală! Posibil să fie doar opinia lui Valer Dorneanu, care emite comunicate în nume propriu.

În concluzie

Într-o astfel de discuţie sensibilă şi importantă, nu un singur om decide poziţia României, fie el şi şeful CCR. Avem preşedinte, parlament, guvern, minister de Externe, alte instituţii mai importante şi mai responsabile în privinţa relaţiilor noastre cu UE. Nici CSM nu s-a grăbit să-şi însuşească poziţia lui Valer Dorneanu, dovada că nu s-a lăsat păcălită de „impresiile” unui singur om. Aici ajungem dacă confundăm poziţia instituţiei, în cazul nostru CCR, cu opinia şefului său!

   LE. Reiau comentariul meu  dintr-un articol anterior

România a intrat de bunăvoie şi nesilită de nimeni în UE. Pentru avantajele enorme pe care le are prin apartenenţa la UE. 

-Piata muncii europene pentru români, care altfel ar fi fost şomeri la ei acasă şi care trimit în ţara sume  imense din banii câştigaţi.

-Fonduri nerambursabile care au ajutat dezvoltarea infrastructurii şi instituţiile României.

-Libera circulaţie a oamenilor, ideilor, mărfurilor.

-Investitii enorme în economia României, în bani, tehnologie, management, know how. PIB-ul României a crescut de 5 ori în 20 de ani.

În schimbul acestor avantaje enorme, România a acceptat, de bună voie, să transfere instituţiilor comunitare o parte a atribuţiilor statului român, prin semnarea Tratatelor de Aderare şi funcţionare ale  UE. Acest transfer este prevăzut şi în Constituţie, în art 148. Aşa că argumentul cu negarea Constituţiei nu este real. Aderarea la UE a avut acordul poporului român, şi a  fost prevăzută în Constituţie, inclusiv cu transferul unor atribute ale suveranităţii statului român.