Patriarhia Română a proclamat în mod oficial anul 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în cuprinsul Bisericii noastre. În acest an se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache, care au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în august 1992 şi sunt prăznuiţi în ziua de 16 August.

Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu – un posibil model de urmat pentru dregătorii cetăţii româneşti

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino, a domnit în Ţara Românească între anii 1688 – 1714, perioadă în care s-a îngrijit de întărirea autorităţii domnitorului, de reorganizarea sistemului fiscal şi de dezvoltarea unor relaţii strânse cu celelalte două ţări româneşti, Moldova şi Transilvania. În plan politic a reuşit să păstreze echlibrul în relaţiile dificile şi încordate cu cele trei mari imperii de la graniţele ţării, Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Habsburgic, dovedind un înalt simţ al diplomaţiei, pragmatismului şi prudenţei.

Marele merit al Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu este dezvoltarea vieţii culturale şi spirituale din Ţara Românească. A fost iniţiată o adevărată ofensivă în construirea de aşezăminte religioase şi laice, în stilul neo-bizantin şi cu influenţe ale renascentismului italian, totul pe un fond arhitectural românesc, născându-se astfel stilul brâncovenesc, arta brâncovenească. Sfântul Domnitor s-a manifestat şi ca protector al tiparului şi şcolilor din Ţara Românească şi din Transilvania. A susţinut cu sume importante de bani Şcoala românească din Şcheii Braşovului, iar în 1694 a înfiinţat Academia Domnească din Bucureşti, „colegiu public pentru pământeni şi străini”, la Mânăstirea „Sf. Sava”, având ca limbă de predare greaca veche. Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a înfiinţat şcoli în diferite mânăstiri – Sf. Gheorghe Vechi şi Colţea, în Bucureşti – precum şi biblioteci, unde au fost achiziţionate lucrări de cultură procurate din marile capitale ale Europei de Apus – biblioteca de la Mânăstirea Mărgineni sau biblioteca de la Mânăstirea Horezu.

În 1689, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu l-a adus de la Instanbul pe Sfântul Antim Ivireanul – canonizat de Biserică în 1992 şi prăznuit la 27 Septembrie – căruia i-a încredinţat iniţial conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, apoi acesta a fost numit egument la Mânăstirea Snagov, în 1696, unde a dezvoltat tipografia, în 1705 fiind ales ca Episcop de Vâlcea, unde a dezvoltat tipografia de la Mânăstirea Govora, iar în 1708, ca Mitropolit al Ungrovlahiei.

În primăvara anului 1714, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a fost mazilit de către Înalta Poartă. Cronicarul otoman Mehmed Raşid, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Istoria Românilor”, notează ca motiv al mazilirii faptul că domnitorul român „adunase multe bogăţii şi arme pentru a se opune şi pregăti o răscoală (împotriva Imperiului Otoman n.n.), aşteptând ca să-şi arate dorinţa de a domni în chip absolut independent”.

Gheorghe Şincai, în „Cronica românilor şi a mai multor neamuri”, descrie martiriul Sfântului şi familiei Brâncoveanu: „Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morţii: „Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! Să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru Aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta...”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi aruncară trupurile în mare. Şi creştinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.”

Mai este posibilă exorcizarea vieţii politice româneşti?

Da, viaţa politică românească poate fi reaşezată pe o temelie morală şi creştină! Totuşi, acest deziderat poate fi împlinit numai şi numai prin implicarea acelor forţe civice, culturale şi spirituale care îşi asumă în chip real credinţa în Dumnezeu şi loialitatea faţă de Naţiunea Română şi de Statul Român. Alături de societatea civilă laică, de presa independentă şi de elita culturală, Biserica Ortodoxă Română este chemată să-L mărturisească pe Hristos în faţa dregătorilor cetăţii româneşti.

Proclamarea anului 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni oferă Bisericii, ierarhilor şi preoţilor săi o dublă oportunitate. Pe de o parte, să mărturisim folosul duhovnicesc, real şi practic pentru viaţa creştinilor, pe care îl au Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Am convingerea că un Traian Băsescu, un Victor Ponta, un Gigi Becali, o Elena Udrea sau oricare dintre politicienii români ai timpurilor noastre, dacă s-ar spovedi şi ar fi cu adevărat îndrumaţi, cu milă, dar şi cu dreptate, de un duhovnic pe calea către Hristos, ar fi slujitori loiali ai Naţiunii şi Statului nostru.

Dacă cu adevărat s-ar spovedi un politician care îşi face din Justiţie, din Parlament, din Guvern, din Preşedinţie, din serviciile secrete, din bugetul statului, din fondurile europene şi din oricare alt mecanism ori domeniu al Statului Român şi societăţii româneşti, doar un prilej de a controla discriminatoriu viaţa cetăţenilor români, de a se îmbogăţi imoral şi ilegal, jefuind avuţia naţională şi trădând interesul naţional în favoarea unor puteri străine, dacă un astfel de politician s-ar spovedi la un duhovnic credincios lui Hristos, s-ar opri de la comiterea păcatelor împotriva lui Dumnezeu şi propriului popor, devenind folositor vieţii noastre.

Dregătorii cetăţii româneşti, cei mai mulţi dintre ei, nu urmează lui Hristos, ci slujesc lui Mamona. Ei sunt făţarnici, mimând mereu dragostea pentru Biserica lui Hristos. Este plină ţara de politicieni care donează sume mari de bani pentru ctitorirea de biserici şi mânăstiri, care se afişează alături de ierarhi şi poporul credincios, în biserici, la marile sărbători creştine, dar care comit păcate mari împotriva poruncilor lui Hristos, jefuind bugetul naţional, trădând interesul naţional, slujind doar propriului egoism, propriei lăcomii. In atare context, apare pentru Biserica noastră riscul de a accepta colaborarea şi susţinerea din partea unei clase politice anticreştine, prin ale cărei decizii politice şi fapte imorale şi ilegale, Naţiunea Română se împuţinează numeric, se rătăceşte sufleteşte, iar Statul Român se apropie de faliment.

Responsabilitatea directă pentru dezastrul naţional este a lor, a acestor politicieni anticreştini, dar există şi o responsabilitate indirectă, cel puţin egal de gravă, a noastră, a celor care, în Biserică, suntem ierarhi, preoţi şi credincioşi mireni. Glasul profetic al Bisericii, mustrarea dreaptă venită din partea Bisericii către dregătorul care îşi trădează cetatea nu sunt suficient de prezente în cetatea românească. Asumarea de către popor a valorilor creştine este insuficientă şi acest trist fapt poate fi observat în modul în care cetăţeanul român se manifestă atunci când este chemat la votare ori la interacţiune cu politicianul – ne lăsăm cumpăraţi în faţa urnei de votare, credem cu o naivitate prostească promisiunile imposibil de onorat ale candidaţilor la demnităţile publice, acceptăm să dăm mita în administraţia publică, în Justiţia controlată de politicieni, nu avem curajul şi demnitatea protestului în stradă etc.

Mărturisind despre oportunităţile oferite de anul omagial şi comemorativ 2014, amintim şi faptul că în Calendarul Creştin Ortodox, fiecare zi este binecuvântată cu jertfa unor sfinţi, martiri şi mucenici în Hristos. Sfinţii Martiri Brâncoveni reprezintă deci doar unul dintre modelele pe care politicienii români le pot urma în slujirea Naţiunii Române şi a Statului Român. Anul 2014, Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni poate fi onorat de slujitorii Bisericii nu numai prin clasice seminarii publice şi formale conferinţe preoţeşti, ci mai ales prin acţiuni curajoase de mărturisire a valorilor creştine către dregătorii cetăţii româneşti, spre îndreptarea lor duhovnicească, spre exorcizarea vieţii politice româneşti, ţelul suprem fiind mărturisirea lui Hristos, salvarea Naţiunii Române de la degenerare şi a Statului Român de la faliment.

...şi pentru a rămâne consecvent, vă mărturisesc cu onoare şi credinţă, în final de scriere, că singurul mecanism de guvernare în armonie cu tradiţia istorică şi cu dezideratele actuale ale Naţiunii Române şi Statului Român, rămâne Monarhia Constituţională a cărei operă este reprezentată, peste veacuri, de modernizarea şi europenizarea societăţii româneşti şi de fondarea statului român modern, independent, naţional şi unitar.