Consider că „inedit” este un termen care semnalează noutatea absolută. Numai că tot ce ne este prezentat astăzi ca „spectaculos” sau „uluitor” se doreşte a fi „inedit”, însă noutatea nu înseamnă decât reinterpretarea unor opinii mai vechi, exprimate atunci cu titlu de presupunere, de anticipare.

Văd astăzi că despre 2016, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern se emit teorii exprimate ca fiind „noi”, spectaculoase, deşi la acestea s-au făcut trimiteri cu mai mulţi ani în urmă.

Pe plan extern, extremismul, refugiaţii, situaţia din Ucraina, rolul geopolitic al Rusiei sunt de departe preferatele analiştilor în creionarea „spectaculosului”.

Mă număr printre cei care încă din 2013, la aproape un an de la debutul pe platforma Blogurile „Adevărul” am exprimat ideea că Rusia va redeveni un actor geopolitic redutabil. La debutul anului 2016, un expert american şi unul român se refereau la creşterea implicării Rusiei şi a lui Vladimir Putin ca la un fapt „de noutate”. Nu am ignorat nici spectrul ruperii unor teritorii din Ucraina, încă de la debutul crizei ucrainene. Astăzi, văd că sunt explicate drept „noutăţi”, prin prisma „conflictelor îngheţate”.

Mulţi s-au grăbit să anunţe moartea „extremismului” în Europa, dar în anul 2014 eu am estimat că lucrurile nu stau deloc aşa, fie că vorbim de extremismul ideologic european sau de cel islamic. Iar anul 2015, cred că mi-a dat dreptate

Un expert american vorbea acum câteva zile de absorbirea musulmanilor în Europa şi că, pe termen lung, Uniunea Europeană va fi mai puternică. Încă de la finalul anului trecut mi-am exprimat opinia că Uniunea Europeană va rezista. Să nu mai amintesc şi de faptul că în ultimii ani am scris de graba pe care unii specialişti au avut-o în „încheierea Războiului Rece” şi includerea ca atare în manualele de istorie şi relaţii internaţionale. Abia azi, mulţi specialişti văd în eşecul „Primăverii arabe” şi expansiunea „Statului Islamic” un episod al conflictului tradiţional dintre Statele Unite şi Federaţia Rusă, succesoarea Uniunii Sovietice.

Politica inernă

Cât priveşte planul intern, văd că astăzi tot mai mulţi încearcă să catalogheze eşecul politic al USL, creaţie politică al cărei faliment l-am anticipat încă din 2013. După cum, am anticipat şi că Traian Băsescu nu şi-a spus ultimul cuvânt în cariera politică. Am scris, în 2014 şi 2015 că guvernul Victor Ponta se va prăbuşi sub greutatea faptelor penale de care au fost acuzaţi numeroşi membri ai executivului.

Am estimat, imediat după alegerile din PDL că Elena Udrea va ieşi din prima scenă şi că Mişcarea Populară îl va aştepta, fără ea, pe Traian Băsescu. Am spus că Victor Ponta, Mircea Geoană, Elena Udrea şi alţii vor părăsi scena politică.

Klaus Iohannis a fost tributar ideii de „a nu face treaba opoziţiei”, adică, deşi „voia guvernul lui”, nu s-a implicat în coalizarea forţelor parlamentare contra guvernului PSD. Astfel, tragedia de la „Colectiv” le-a venit „ca o mănuşă” celor ce doreau căderea lui Victor Ponta. De asemenea, am precizat că mişcările de proteste de după tragedia de la „Colectiv” vor oferi o anume popularitate echipei de tehnocraţi de la Palatul Victoria, şi implicit preşedintelui Iohannis, dar că misiunea lor va fi grea, dacă nu imposibilă, deoarece majoritatea parlamentară este tot aceea a defunctei USL, una conjuncturală, desigur. Adică am spus clar că s-a ales compromisul (în locul soluţiei fireşti-dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate) şi că totul va fi tranşat la alegerile din 2016.

Că guvernul tehnocrat va fi la cheremul luptei parlamentare dintre PNL şi PSD ca partide principale, se vede fie şi numai din abordarea chestiunii ordonanţei de urgenţă privind două tururi de scrutin pentru alegerile primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene. De obicei, un cuvânt de spus îl vor avea „partidele balama” deşi „partidele mari” se bat cu pumnul în piept (inclusiv în statut) că nu le vor băga în seamă. Am curajul să spun că vom asista la o nouă cacealma. Aştept cu interes sciziunile de dinainte de alegeri, scandalurile de presă, „cartelurile electorale”, „pactele de neagresiune” şi alianţele matematice încheiate imediat după exit-pollurile din seara alegerilor anului 2016. Testul pentru startul alianţelor nu va fi cel ideologic, ci „puterea” fiecărui partid după locale. „Baronii” din teritoriu, deşi s-a modificat legea finanţării campaniilor electorale şi a partidelor politice, vor fi din nou „arsenalul” pentru legislative. Depinde de ei dacă îşi „vor vinde scump pielea” sau nu. Adică dacă vor cere mai mulţi bani pentru comunităţile lor, ori influenţă şi sinecuri pentru ei şi acoliţii lor.

Aşteptăm cu interes să vedem dacă Parlamentul va fi la fel de stufos şi de ineficient ca până acum. Dacă noul legislativ va avea capacitatea de autoreformare. Un rol decisiv îl va juca D.N.A. Să nu mai vorbim de faptul că dacă majoritatea nou-formată nu va fi a PNL, cu alţi aliaţi, pe domnul Iohannis îl poate aştepta o suspendare. Şi cum legea referendumului a fost schimbată, de această dată, ar putea să nu aibă şansa fostului preşedinte Traian Băsescu, acesta scăpând cu bine din două suspendări, la referendum.

Nu cred că relaţia dintre diaspora şi politicienii de pe Dâmboviţa se va schimba. Dacă în 2014, l-au urât pe Victor Ponta, în 2016 nu-l vor iubi prea tare pe Klaus Iohannis. Ştim cu ce greutate s-a adoptat legea votului prin corespondenţă. Să nu mai vorbim de ameninţările pe care fiscul autohton le proferează la adresa celor care muncesc în străinătate, de obligativitatea plăţii asigurărilor medicale şi de către cei fără venit, adică anomalii care amintesc de epoca fanariotă, nu de România europeană a anului 2016.

Personal, cred că în 2016 va fi un moment de cotitură, deloc surprinzătoare. În Statele Unite vor fi alegeri prezidenţiale, după două mandate ale lui Barack Obama. În Federaţia Rusă, preşedintele Vladimir Putin, este convins că „Rusia Unită”, partidul susţinut de el, va ajunge să deţină majoritatea la scrutinul pentru legislative din anul 2016.

În 2016, Traian Băsescu speră să fie „în cărţi” pentru prima scenă, fie că vorbim de guvern (fapt despre care am scris la începutul anului 2015), fie, mai nou, de Primăria Capitalei (în 2016, vom avea alegeri locale).

Vladimir Putin, teoretic, îşi va încheia mandatul de şase ani odată cu primul mandat al preşedintelui român Klaus Iohannis, adică în 2018.

Aşadar, până în 2018, Vladimir Putin va putea să vadă care îi sunt „adversarii” de peste Ocean, dar şi în ce ape se va scălda România.

De aceea, pot declara că oricâte informaţii „spectaculoase” vor invada prim-planul mediatic, în opinia mea, veritabile „tours de force” nu vom vedea în 2016.