Anul 2017. România în tumultul reaşezării globale - realităţi, aşteptări şi soluţii

România începe 2017 într-un adevărat tumult al reaşezării globale, cu o Rusie revizionistă şi revanşardă, cu ambiţii de superputere şi dorinţe neoimperiale, cu o Americă în reaşezare şi întoarsă spre interior şi spre noi azimuturi, pragmatică şi mult mai mercantile, cu o relaţie transatlantică în revizuire şi reaşezare.

Cu o Uniune Europeană tot mai scindată şi bolnavă, în faţa crizelor repetate şi suprapuse, încolţită de curente eurosceptice, xenofobe, populiste, anarhiste şi naţionaliste şi cu un deficit major al lidershipului.

În această realitate, cu iz de criză prelungită, conflict lansat şi în pragul unei nevoi acute de exportare a impotenţei politice în război deschis, convenţional sau hibrid, România vine cu o societate scindată, ambiţii crescute de excepţionalism şi individualism politic, în pragul unui conflict deschis la nivel politic al unei coabitări discutabile şi necuantificate într-un acord şi cu multiple falii şi crize nesoluţionate, dar acoperite, în realitatea socială, economică, morală, a ierarhiei de valori şi nemulţumirii părţii active a societăţii care s-a abţinut de la participare din cauza neadecvării ofertelor de dreapta.

Rezultatul electoral major al unui partid mamut stânga-dreapta, dar şi cu un lider autoritar şi dominant după victoria în alegeri, anunţă o oportunitate de acţiune coerentă, pe cea a depăşirii rapide a marilor teme şi aspiraţii imediate, dar şi cu ameninţarea speranţelor nesatisfăcute şi cu o absenţă majoră a unei opoziţii solide de contrabalansare, în contextul unei rivalităţi de putere nearbitrate între Preşedinte, Parlament şi Guvern, Justiţie şi structura institutional-administrativă perenă a statului.

Ce riscuri şi ameninţări există astăzi, ce oportunităţi există, drumul României şi un număr de recomandări pentru 2017, cu relevanţă pe termen mediu şi lung în tumultul contemporan, în concluziile noastre de mai jos. Concluzii rezultate după analiza de trend şi de evoluţie din ultimii doi ani, a formei şi naturii conflictelor şi tendinţelor secolului 21, a obişnuinţelor şi abuzurilor ultimilor 3 ani din spaţiul internaţional şi cel al respectării angajamentelor tradiţionale ale actorilor contemporani statali şi non-statali, în reţea sau în grupuri discrete de influenţă.

Situaţia geopolitică internaţională

Situaţia internaţională actuală este afectată de tot mai multe turbulenţe, incertitudini şi abordări fractalizate ale intereselor chiar în interiorul societăţilor occidentale. Impactul noilor tehnologii şi mai ales a social-media dar şi ofertele partidelor tradiţionale au dus la un fenomen de lipsă de atractivitate a programelor politice şi lipsa angajamentelor politice a unor clase educate ale populaţiei – tineri, studenţi, corporatişti, angajaţi la multinaţionale, intelectuali – şi aducerea la vot a zonelor cele mai puţin educate, obişnuite să se auto-cenzureze de la participare din lipsa de informaţii sau de capacitate de a alege în cunoştinţă de cauză.

Democratizarea informaţiei - infinită, gratuită, primită în timp real – face ca această autocenzură să dispară. Rezultatul e o medie mai scăzută a experienţei, gradului de sofisticare şi cunoaşterii medii a votantului şi un electorat mai puţin calificat şi care cade mai lesne pradă mesajelor populiste şi a propagandei, respectiv a întregului eşafodaj al războiului informaţional.

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse

25 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, un sfert de secol de linişte. Urmează tumultul şi conflictul neo-imperialismului rus al lui Putin

Sfârşitul de an 2016 vine cu sărbătorirea a 25 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi, probabil, a celei mai bune perioade pe care generaţiile actuale le-au trăit, cea de după prăbuşirea Zidului Berlinului. O perioadă de libertate, democraţie, speranţă, extindere a securităţii şi prosperităţii prin activitatea şi forţa de transformare a NATO şi UE în Estul continentului european, inclusiv asupra spaţiului post-sovietic şi a Rusiei.

La 31 decembrie 1991, URSS a încetat să existe. Prin decizia fondatorilor – Rusia, Ucraina şi Belarus – Uniunea Sovietică şi-a încetat existenţa. Statele unionale ale fostei URSS au devenit state independente şi au semnat acordul de formare a CSI-Comunitatea Statelor Independente. Şi alte entităţi – republici, autonomii, structuri componente etnice – ale Federaţiei Ruse au aspirat să devină state independente, pe aceeaşi raţiune ca şi statele unionale, pentru că nu şi-au dorit niciodată să facă parte din Federaţia Rusă, ci au fost ocupate. Cele mai notorii sunt Cecenia – care a purtat două războaie de independenţă – Tatarstanul – care a atacat la Curtea Constituţională Tratatul noii federaţii, şi Republica Ural – chiar locul de naştere al lui Boris Elţîn.

Am avut un sfert de secol de linişte şi dezvoltare. Francis Fukuyama scria în anii 90 despre sfârşitul istoriei, despre atingerea unui singur sistem liberal democratic şi o dezvoltare fără ciocniri ideologice de magnitudinea comunismului versus societatea democratică. S-a înşelat. Numai că Occidentul a practicat negarea şi abia în ultimul moment, după apariţia doctrinei Putin şi ruperea Rusiei de sistemul democraţiei liberale – prin democraţie suverană, verticala puterii – apoi după ieşirea Rusiei din Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa, 2007, ba chiar şi războiul ruso-georgian a fost considerat o singularitate, un eveniment singular din cauza că Saakashvili a aţâţat prea mult Marele Urs, aşa că abia la anexarea Crimeei lucrurile au fost cu adevărat probate, iar cu agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, nu au mai fost dubii: Rusia lui Putin vrea un nou imperiu.

De altfel, Vladimir Putin este cel care a venit cu susţinerea faptului că prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie a istoriei Rusiei. A revenit şi a retuşat afirmaţia paseistă – deşi între timp imnul URSS a devenit imnul Federaţiei Ruse, iar Stalin a fost reabilitat, în timp ce eliminarea statuilor corifeilor comunismului sovietic din fostele republici unionale, azi state independente, a fost considerată o crimă de lezmajestate. Putin a afirmat că cine nu regretă prăbuşirea Uniunii Sovietice nu are inimă, iar cine vrea refacerea ei nu are creier. În schimb, laboratoarele sale lucrează la acest aspect.

Rusia lui Putin este din nou neo-imperială, utilizând în subsidiar şi teoria apărării ruşilor, rusofonilor, compatrioţilor din statele post-sovietice.

Marea problemă a contemporaneităţii este faptul că Rusia lui Putin nu mai susţine doar comunismul peste tot în Europa şi în lume, nici măcar numai extrema stângă. Azi Moscova investeşte bani serioşi în proiecte politice care merg de la stânga extremă, anarhistă, comunistă, troţkistă, utopică, la extrema dreaptă naţionalistă, chiar naţional bolşevică, la partide populiste, xenofobe, islamofobe, antisemite, anti-sistem, anti-europene. O paletă largă ce multiplică ţintele unei abordări ideologice de contrare a acestor abordări şi amplifică posibilităţile războiului informaţional pentru scindarea Europei şi a legăturii euro-atlantice.

Deci Rusia lui Putin este din nou neo-imperială, utilizând în subsidiar şi teoria apărării ruşilor, rusofonilor, compatrioţilor din statele post-sovietice. Deşi utilizează cel puţin 4-5 ideologii alternative şi contradictorii, aspiraţiile neo-imperiale - de impunere a suveranităţii limitate de propriile interese, sfere de interese şi blocarea SUA, NATO, UE desemnate drept duşmani - realizează coerenţa ideii fundamentale a Rusiei: combaterea Occidentului oriunde s-ar afla. Iar mijloacele sunt diverse.

În perioada următoare, lucrurile se anunţă sumbre. Anul 2016 a fost unul plin de conflicte proiectate, în variantă convenţională şi hibridă, informaţională şi cibernetică, cu atacuri în sânul societăţilor occidentale. Anul 2017 se anunţă şi mai greu, cu amplificarea acestor confruntări deschise. Actuala generaţie a trăit cea mai frumoasă şi liniştită perioadă a existenţei sale. Urmează turbulenţele şi conflictele moderne, cu instrumentele secolului 21, dar şi cu război convenţional, pentru ambiţiile neo-imperiale, de superputere, ale Rusiei lui Putin.

Riscuri şi ameninţări de securitate

Principalele ameninţări şi riscuri de securitate care afectează şi vor afecta spaţiul nostru geografic şi de valori, pe termen mediu şi lung, sunt:

• Ameninţarea militară directă şi punerea sub semnul întrebării a fundamentului dreptului internaţional public, revizionism şi porniri revanşarde, excepţionalism şi tendinţa de a impune soluţii şi aspiraţii individuale prin forţa armelor.  
• Ameninţarea instrumentarului hibrid – din spaţiul forţelor speciale, de intelligence, război informaţional, lawfare-specularea legii sau a breşelor de legislaţie pentru a obţine avantaje prin agresivitate şi asertivitate în raport cu alţi actori ai vieţii internaţionale.  
• Tentaţia migrării deciziei către instrumente ale marilor puteri sau formate ad hoc cu relevanţă superioară organismelor internaţionale ce funcţionează pe baza egalităţii suverane a statelor.  
• Tentativa de revenire la sferele de influenţă şi suveranitatea limitată de interesele unui mare actor în raport cu vecinătatea directă.  
• Tendinţa scindării şi fracţionării coerenţei instituţiilor consacrate ale Occidentului – UE, NATO.  
• Tentaţia creării de drepturi unilaterale pe baza apartenenţei naţionale sau etnice, pe baza unor raţiuni istorice definitorii pentru cetăţenii altor state.  
• Ameninţare teroristă externă şi mai ales internă, inamicul din cetate, grupuri radicalizate dintre cetăţenii europeni, în afara celor deja membri în grupurile participante în conflictele teroriste sau luptători veniţi cu valurile de refugiaţi.  
• Tentaţia contrapunerii malurilor Atlanticului. Tentaţia scindării Europei de sud şi nord, de Est şi vest.  
• Creşterea mişcărilor eurosceptice, populiste, xenofobe, islamofobe şi anti-semite, contrare principiilor şi valorilor fundamentale ale drepturilor europene şi ale democraţiei europene.  

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
 

Impactul contextului internaţional asupra României

O mare parte din aceste ameninţări şi riscuri se repercutează şi influenţează şi componenta strategică, militară, securitară şi de politică externă a ţării noastre. În plus, situaţia de conflict din Siria-Irak, lupta contra DAESH Stat Islamic, războiul sectar suniţi-şiiţi, epurările entice, religioase şi sectare ce crează valurile de refugiaţi dar cu precădere plasarea în formate antagonice a diferiţilor actori implicaţi pe teren, crează situaţii complexe şi amplifică instabilitatea şi ameninţările în discuţie.

În consecinţă, organismul militar, instrumentarul de politică externă şi securitate, componentele strategice ale oricărei guvernări trebuie să devină coerente şi să acţioneze pentru minimizarea riscurilor, valorificarea oportunităţilor şi lărgirea cadrului şi a spaţiului de manevră iar întregul sistem integrat trebuie să se adapteze contextului confruntaţional complex şi mai ales a relaţiilor complexe dintre diferiţii actori statali care combină concomitent cooperarea, competiţia şi confruntarea, eventual pe acelaşi spaţiu de interes, folosind instrumentar divers şi alternativ.

Soluţiile strategice pe termen mediu şi lung ale României

Soluţia abordării coerente, pe termen lung, a opţiunilor ţării noastre vizează următoarele componente:

• Prevalenţa interesului naţional al României, definit prin menţinerea statului român în coordonatele Constituţiei României, la nivelul securităţii statului, cetăţeanului şi a societăţii româneşti.  
• Abordarea solidară şi loială a temelor din sfera relaţiilor internaţionale, securităţii şi apărării cu partenerul strategic American, cu aliaţii euro-atlantici, cu partenerii din UE şi cu partenerii strategici al României.  
• Preeminenţa instrumentarului asigurării securităţii României pe triada Parteneriatul Strategic cu SUA, Apartenenţa la NATO şi rolul preeminent în cadrul Alianţei şi apartenenţa la UE şi integrarea profundă în primul cerc de coeziune al Uniunii. Menţinerea României în siajul valorilor europene şi a principiilor fondatoare ale părinţilor UE care au asigurat securitatea şi prosperitatea continentului şi au exclus războaiele din statele membre UE în ultimii 70 de ani. De asemenea, asumarea iniţiativelor de reenergizare a proiectului European.  
• Creşterea instrumentelor pentru sprijinirea drumului European al Republicii Moldova, a minorităţilor naţionale din statele vecine şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând acestor minorităţi, a integrării statelor respective în UE şi NATO.  
• Extinderea şi consolidarea coerentă a instrumentarului parteneriatelor strategice ale României. Raţionalizarea şi aprofundarea celor existente.  
• Extinderea relaţiilor bilaterale ale ţării noastre pe linie bilaterală cu parteneri multipli din zonele de interes strategic – Regiunea Mării Negre Extinse, Balcanii de Vest şi Orientul Mijlociu, Africa de Nord cu potenţial de a destabiliza situaţia de Securitate şi prosperitate a Europei.  
• Extinderea ariilor de securitate şi prosperitate bazată pe valori şi principii comune.

Opţiuni şi recomandări imediate

La nivel intern, devin relevante:

• coeziunea instituţională şi a organismului de decizie naţională în politica externă, de Securitate şi apărare  
• crearea capacităţilor deciziei, reacţiei şi conducerii în timp de criză  
• creşterea capacităţii de decizie în crize suprapuse, interdependente şi insidioase, a crizelor generate de instrumentele hibride.  
• evitarea risipirii resurselor interne de expertiză în relaţii internaţionale, politică externă şi Securitate. Integrarea tuturor resurselor disponibile în sistemul naţional.