Antonescu:Vrem comisie parlamentară pentru anchetele legate de referendum, scriem liderilor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că USL va cere comisie parlamentară pentru modul în care sunt anchetaţi cetăţeni simpli în legătură cu referendumul, el precizând că Uniunea va trimite scrisori forurilor europene referitor cu această situaţie.

El a citat din comunicatul DNA remis în legătură cu Liviu Dragnea, precizând că din acest comunicat reiese că instituţia aduce oficial acuzaţii care vizează acţiuni politice.

Antonescu a declarat, după şedinţa USL, că documentul DNA referitor la acuzaţiile care i se aduc secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, este fără precedent. Liberalul a subliniat că este pentru prima oară când explicit o astfel de instituţie pune în discuţie şi încadrează în penal exerciţiul politic clasic.

"Avem de a face cu incriminarea unor lideri politici care au căutat să mobilizeze cetăţenii la vot. Cred că suntem în faţa unui moment extrem de grav în care o instituţie a statului atacă sistemul democratic pluralist. Este absolut inacceptabil ca un partid, o alianţă să fie atacată pentru activitatea sa pur politică (...) Eu şi Victor Ponta suntem deplin solidari cu colegii implicaţi şi ne autodenunţăm public: Da, am îndemnat oamenii să vină la vot ceea ce este perfect legal", a spus Crin Antonescu.

El a adăugat că USL nu poate accepta o asemenea atitudine şi va cere constituirea unei comisii parlamentare care să analizeze modul în care aceste cercetări se desfăşoară în raport cu simplii cetăţeni. Senatorul a spus că USL va face şi o informare către forurile internaţionale.

Preşedintele PSD Victor Ponta a spus, la rândul său, că decizia sa şi a lui Crin Antonescu este de a anunţa DNA că l-au instigat pe Liviu Dragnea să organizeze campania pentru referendum şi i-au îndemnat pe oameni să meargă la referendum să voteze "DA".

El a spus că dacă aceasta este o faptă penală, atunci conducerea USL trebuie să fie sancţionată penal de DNA. "Dar sunt convins că acest lucru nu reprezintă o infracţiune într-un stat de drept", a adăugat Victor Ponta, arătând că, din punctul său de vedere, acesta este un dosar politic şi nu reprezintă o infracţiune, ci o faptă politică. El a mai arătat că acest caz este făcut pentru a intimida pe oamenii din secţiile de vot la alegerile din 9 decembrie.

El a spus că, în urma autodenunţurilor, DNA este chemat să-i invite pe liderii USL la audieri. "Autodenunţurile le vom depune la DNA noi doi mai întâi după care membrii structurilor noastre politice care au luat decizia de a cere românilor să vină la referendum (...) ne autodenunţăm, este obligaţia DNA să ne audieze", a spus Ponta.

Ponta a mai precizat că denunţul împotriva lui Liviu Dragnea este făcut de liderul PDL Vasile Blaga şi că a considerat întotdeauna că bătălia politică nu trebuie transferată în justiţie.

"Regret că am ajuns în anii '46-'48", a adăugat Ponta.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în cazul privind referendumul.

DNA a informat că Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, pe listele de alegători figurând minori şi persoane cu drept interzis de a vota.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite