Antonescu: Prezidenţialele, cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte

Antonescu: Prezidenţialele, cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte

Crin Antonescu Foto David Munteanu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă comună cu Victor Ponta, că USL a decis organizarea prezidenţialelor cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului preşedinte. Astfel, primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în data de 2 noimebrie sau 9 noiembrie, după cum va decide Guvernul.

Ştiri pe aceeaşi temă

De asemenea, USL a decis reducerea numărului de parlamentari la 300 şi revenirea la votul pe liste pentru Camera Deputaţilor.

El a explicat că decizia a fost luată pentru ca tranziţia de mandat la instituţia prezidenţială să se poată face imediat după expirarea mandatului în curs.

Alegerile prezidenţiale din acest an ar urma să fie organizate "undeva în luna noiembrie", astfel încât noul preşedinte să îşi poată începe activitatea imediat după 21 decembrie, când expiră mandatul prezidenial al lui Traian Băsescu, a declarat, duminică seară, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

Liderii USL au decis să convoace referendumul pentru revizuirea Constituţiei în luna mai, odată cu alegerile europarlamentare. Totodată, USL a stabilit ca referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Referendumul se va desfăşura cu un prag electoral de 50% prezenţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: