Antonescu: Luni, voi propune excluderea lui Sorin Roşca Stănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a convocat şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului pentru luni, când va propune excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL.

Antonescu a precizat că la şedinţa de luni a BPN senatorul Sorin Roşca Stănescu va avea dreptul să-şi spună punctul de vedere.

"Dacă nu se întâmplă ca, să zicem, Parchetul sau Oficiul pentru Spălarea Banilor să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (de excludere - n.r.) rămâne cea pe care v-am spus-o", a afirmat preşedintele PNL.

El a ţinut să respingă interpretările lui Roşca Stănescu, precizând că în acest caz nu este vorba de imaginea afectată a PNL.

"Nu e vorba de imagine, şi eu şi în general în PNL putem să ne asumăm pierderi temporare de imagine, dar pentru un lucru în care credem, pentru un lucru despre care credem că e corect, aici nu e vorba de imagine, ci este vorba de un lucru profund incorect şi aşa ceva nu putem accepta", a declarat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a afirmat că rugămintea şefului statului ca el să îi ceară lui Roşca Stănescu să spună dacă ar fi primit bani în 2004 de la o societate cipriotă "este un alt fonfleu penibil, aşa, securistic, băieţii între ei".

"Nu am de ce să-l întreb eu pe Roşca Stănescu ce bani primea în 2004, când ei aproape dormeau în acelaşi pat, cu Băsescu vreau să spun. Dacă insinuează că s-au întâmplat lucruri ilegale, nu la mine... ştie adresa, ştie dumnealui unde trebuie să se adreseze", a mai comentat Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat şi vineri seară, la România TV, că, dacă documentele invocate de senatorul Sorin Roşca Stănescu în privinţa preşedintelui Traian Băsescu sunt false, va propune excluderea acestuia din partid, o reuniune a forurilor de conducere ale PNL putând avea loc luni sau marţi.

Acuzaţiile lui Roşca Stanescu

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a avut miercuri o declaraţie politică în care acuza faptul că în conturile de campanie ale Alianţei DA ar fi intrat aproximativ 7 milioane de dolari americani, care nu au fost declaraţi în anul următor în Monitorul Oficial conform prevederilor legale.

Conform lui Roşca Stănescu, în anul 2004, în contul deschis la Bancpost Bucureşti de către Alianţa D.A., în zilele de 4, 12 si 19 noiembrie, prin cinci viramente, a fost transferată suma de 7 milioane de dolari.

El a amintit într-o declaraţia politică, faptul că preşedintele PD era, în 2004, Traian Băsescu "care, în acelaşi an, a candidat la funcţia prezidenţială şi a reuşit, la limită, să-l învingă pe contracandidatul său Adrian Năstase. Preşedintele PNL era Theodor Stolojan, cel care a abandonat cursa pentru "Preşedinţie în favoarea lui Traian Băsescu.

Sorin Roşca Stănescu an susţinut că suma totală de 7 miloane de dolari a provenit de la Laiki Bank Cyprus, iar plăţile au fost făcute prin intermediul băncilor Brown Brothers Harriman and Corporation şi Bank of Canton of California San Francisco.

Parchetul spune că documentele nu-s reale

Operaţiunile menţionate în mesajele de transfer interbancar din documentele prezentate de Sorin Roşca Stănescu, prin care acesta acuza finanţarea Alianţei DA cu 7 milioane de dolari, nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate, potrivit PICC, care invocă rezultatele verificărilor făcute de ONPCSB.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) informează, într-un comunicat de vineri, că declaraţiile publice ale senatorului Sorin Roşca Stănescu legate de acest subiect "relevă aceleaşi aspecte cu cele cuprinse în denunţul penal formulat de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) în legătură cu un eventual transfer de bani din străinătate către Alianţa Dreptate şi Adevăr, ce a fost efectuat în anul 2004".

Potrivit PICCJ, informaţiile reclamate în respectivul denunţ constituie obiectul dosarului nr. 1785/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Parchetul general precizează că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) i-a comunicat, vineri, că în urma verificărilor efectuate, "operaţiunile menţionate în mesajele swift nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate".

Băsescu îi aruncă mănuşa lui Antonescu

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, vineri, preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, să îl întrebe pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu dacă a primit în cont de la o firmă cipriotă sumele de 299.000 de dolari şi 486.000 de euro în anul 2004.

"Pentru că domnul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, vrea să facă şi o comisie, în program era ca circul să fie umflat printr-o comisie parlamentară în care s-ar fi dus domnul ministru de Interne, şi, stimulat de domnul Crin Antonescu, să facem o comisie parlamentară, să vedem cum a spălat preşedintele banii. Ridicol, dar dacă tot se întrunesc la grupul parlamentar, public îl rog pe domnul Crin Antonescu să îl întrebe pe Roşca Stănescu dacă pe data de 03.02.2004 i s-au virat în cont, exact de la firma cipriotă care era în documente, suma de 299.672 de dolari, şi să îl mai întrebe despre o altă dată, tot din anul 2004, adică 30.12.2004, dacă i s-a virat, cumva, tot de la aceeaşi firmă din documente, suma de 486.000 de euro, şi eventual contra căror servicii, poate îi spune lui Crin Antonescu", a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai declarat că îşi menţine integral carcaterizarea de joi seară, când a spus despre Sorin Roşca Stănescu că este un "mincinos prost".

Traian Băsescu a ţinut să precizeze, însă, că lucrurile nu sunt doar la acest nivel, fiind vorba despre "un joc mult mai larg, pe care, din păcate pentru Sorin Roşca Stănescu, l-a înţeles din prima clipă, dar a fost curios până unde merge".

Potrivit preşedintelui, "promovarea acestei minciuni nu a fost una întâmplătoare".

"O fundaţie care ţine de domnul Voiculescu a depus aceste documente încă din februarie, iar ele au fost investigate de poliţie şi trimise la un Parchet de pe lângă Tribunalul Bucureşti", a mai spus Traian Băsescu, adăugând că nimeni nu putea să dea o soluţie petentei pe astfel de documnete.

Şeful statului a apreciat că "ieşirea publică a lui Sorin Roşca Stănescu a fost una precipitată, pentru că a preluat el documentele aruncate de fundaţie la Poliţie, pentru că intrase în dificultate".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite