Antonescu: „Intervenţia lui Băsescu e un autodenunţ clasic de încălcare a Constituţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu, preşedintele PNL
Crin Antonescu, preşedintele PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seară că reacţia publică a preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte Convenţia PDL reprezintă „un autodenunţ privind încălcarea Constituţiei“ timp de nouă ani.

"Intervenţia de la capătul acestei zile a domnului Băsescu se încadrează clasic într-un autodenunţ de încălcare a Constituţiei, pentru că domnul Băsescu ne spune, ne spusese şi ceva mai devreme în discursul său de la Convenţie, dar ne mai spune încă o dată, că a făcut parte până acum, că a condus dirijat PDL într-un partid politic din România, ne spusese mai devreme că i-a pus miniştri, ne spusese mai devreme că i-a decis politicile guvernamentale. (...) Traian Băsescu a mărturisit chiar agresiv în seara asta că vreme de 9 ani a încălcat Constituţia", a declarat Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3.

Liderul PNL a mai susţinut că în urma zilei de sâmbătă cel mai mare perdant a fost Traian Băsescu, dar şi un grup de oameni din diverse medii politice, economice şi "alte zone mai speciale" care ar fi avut întotdeauna o relaţie bună cu "grupul Băsescu - Udrea - Cocoş", persoane care s-ar afla în toate partidele.
Totodată, liderul PNL a evitat să se pronunţe în favoarea sau împotriva iniţierii unei proceduri de suspendare din funcţie a şefului statului, însă a ţinut să sublinieze faptul că nu liberalii ar fi fost cei care au iniţiat acest demers în 2012.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-un mesaj video pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" îl face să spună acum "definitiv şi pentru totdeauna" "Adio, Partid Democrat".

"Am văzut rezultatul Convenţiei PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL", a declarat Traian Băsescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru", sâmbătă seară.
Preşedintele mai spune că PDL "a demonstrat că a putut fi pe o direcţie democratică atâta timp cât a ştiut de un lider autoritar".
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite