Antonescu, despre regionalizare: „Sunt temător”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crin Antonescu s-a întâlnit în Londra cu reprezentanţi ai  „Romanian Business Club”, care s-au arătat interesaţi dacă regionalizarea face posibil accesul mai bun la fondurile europene.

Fondurile europene sunt foarte importante, pentru că până una alta sunt singurii bani în sumă semnificativă pe care îi ai la îndemână. Eu nu fac parte dintre cei care cred că doar aceştia sunt banii şi că nu ar trebui să ne mai punem mintea la contribuţie să mai căutăm alţii. Nu cred că fondurile europene rezolvă tot, dar în orice caz rămân o ţintă importantă şi o preocupare şi pentru Guvern şi Capitală pentru că sunt, îi vezi, nu trebuie să-i cauţi, sunt acolo în aceste vremuri grele”, a afirmat Antonescu, potrivit Agerpres.

Preşedintele Senatului s-a declarat temător cu privire la regionalizare: „Cred că puţini oameni în România au foarte clar în minte cum se va face regionalizarea şi care vor fi efectele ei. Eu personal sunt destul de reţinut. Sunt o fire mai conservatoare. Lucrurile se fac cu curaj. Asta este viaţa pe care am trăit-o eu. Atâtea lucruri mari şi frumoase au început în România şi mai mult o belea a ieşit din bune intenţii, încât sunt destul de temător”, a adăugat el.

Antonescu a punctat că „regionalizarea nu este o chestiune deloc simplă”: Nu este vorba de a împărţi în opt, că ele sunt împărţite sau în zece sau în 12 şi dificultăţile ei nu ţin de tărăboiul care se va naşte şi va trece că este Braşovul şi nu Sibiul, Galaţiul şi nu Brăila capitala. Va fi un scandal de-al nostru, cum ştim noi să-l facem, este şi normal până la un punct, are savoarea lui, dar complicaţiile vin după aceea. În primul rând, în ce măsură regionalizarea va fi un pas, cel decisiv de fapt, către descentralizare - noi vorbim de descentralizare, aceasta este o epopee, o facem de 20 de ani, că descentralizarea şi statul de drept le tot construim (...) cum construiau alţii din gură statul socialist multilateral dezvoltat, până s-au oprit într-o zi şi de-a doua zi mulţi au început să construiască statul de drept, democratic”, a afirmat el.

Liderul Senatului a arătat că regionalizarea a fost legată ca proiect de convingerea că reorganizarea administrativă şi constituirea regiunilor vor putea să accelereze absorbţia de fonduri.

O regionalizare bine făcută ar putea să potenţeze, să accelereze absorbţia de fonduri europene”, a subliniat Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite