Antinomia lui Ion Iliescu

Ion Iliescu

Într-o declaraţie recentă, postată pe adevarul.ro, preşedintele Ion Iliescu afirmă explicit: „Eu am venit pe valul Revoluţiei, revoluţia nu a fost generată de oameni ca mine“.

În esenţă, domnul Ion Iliescu are dreptate. Dictatorul Nicolae Ceauşescu a fost „detronat", apoi eliminat, iar PCR a fost dizolvat. Metafora cu urcuşul pe „valul Revoluţiei" este şi ea corectă. Apoi, populaţia, în marea ei majoritate, a votat cu Ion Iliescu şi cu FSN, care se va tot restructura, sub conducerea lui Ion Iliescu. Îmi amintesc cum, în acea perioadă post-revoluţionară, Ion Iliescu şi-a propus două mari obiective strategice, pe termen mediu şi lung:

1) Prevenirea polarizării sociale, deci a creşterii diferenţelor dintre săraci şi bogaţi,

2) Partidul pe care îl conducea chiar dânsul, să fie şi să rămână „un partid de incoruptibili", iar expresia îi aparţine.

Or, cursul istoriei a mers chiar împotriva celor două obiective, până când s-a ajuns la o situaţie catastrofală pe ambele direcţii. Cele două procese sunt corelate şi s-au petrecut în mod gradual, treptat, pe nesimţite, cum se spune. Întreg fenomenul este complex şi complicat, încât el trebuie analizat de către oamenii de ştiinţă, cu date reale şi cifre exacte. Oricum, în numele sfânt al Libertăţii, a scăzut până la dispariţie CONTROLUL fenomenelor, mai ales al celor economico-sociale, care se desfăşurau „spontan", adică fiecare putea să facă ce „îl tăia capul". Pretextul care cică „legitima" slăbirea acestui CONTROL, era pericolul de a ne întoarce la dictatură. Mobilul real era dorinţa de îmbogăţire cu orice preţ şi pe orice cale, mai ales a oamenilor pragmatici, înclinaţi către afaceri de orice fel..

Două aspecte, care îl privesc pe Ion Iliescu, ar putea fi aici semnificative. Este cunoscută replica dânsului „Decât bogat şi necinstit, mai bine sărac". Replica a fost interpretată absurd, ca un elogiu adus sărăciei. Dar, era vorba de o dilemă în care erau două alternative: „bogat şi necinstit" era una, iar „sărac, dar, cinstit", era alta. Rămâne parţial enigmatic faptul că nu a observat îmbogăţirea lui Adrian Năstase, care era lângă dânsul. Apoi, Nicolae Ceauşescu l-a degradat din funcţii pe „ereticul" Ion Iliescu, încât acesta a intrat în atenţia Securităţii. Cu altă ocazie, voi da şi un detaliu personal în acest sens. Dincolo de diferenţele de fire, cred că Ion Iliescu nu a luat măsuri mai drastice de control şi de sancţiuni, pentru a nu fi asimilat cu Dictatorul. Deci, de teama de a nu face posibil ritualul „A murit Dictatorul, trăiască Dictatorul!" Oricum, nu cu epitete grosolane şi cu opinii fanteziste putem reface istoria României după 1989, ci, cum spuneam, cu analize lucide şi cu date şi cifre exacte.

Pe vremea comuniştilor, gânditorul polonez Tadeusz Kotarbinski a scris cartea „Tratat despre lucrul bine făcut", care emană dintr-un spirit similar cu acela al Preşedintelui nostru, Klaus Iohannis. Este vorba de o Viziune similară, nu de influenţe. Vorba aceea, o idee bună nu trece doar printr-un singur cap. Dar, Kotarbinski a mai scris şi o cărticică, „Meditaţii despre viaţa demnă". Aici, gânditorul polonez vorbeşte despre cele „Patru antinomii ale socialismului". Iar una dintre ele este antinomia dintre „Arta de a te descurca în viaţă şi cerinţele etice ale acestei arte". Antinomia este cât se poate de clară. Socialismul, nici în Polonia, nici la noi, nu a rezolvat-o. Dar, nu a rezolvat-o nici perioada post-revoluţionară.

Dimpotrivă, a agravat-o, întrucât „Arta de a te descurca în viaţă" a rămas şi s-a perfecţionat, în vreme ce "cerinţele etice ale acestei arte" au dispărut complet, faimoasa Libertate convertindu-se, în foarte multe situaţii, în Libertinism şi Libertinaj. Şi în Polonia, ca şi în România, socialismul nu ducea lipsă de oameni care erau specialişti în „arta de a te descurca” Or, după 1989, aceştia au fost primii care au intrat în acţiune, având şi avantajul inestimabil al Informaţiilor, ca în cazul lui Dan Voiculescu. În acest context s-a cristalizat şi ceea ce putem numi Antinomia lui Ion Iliescu. Adică, pe plan conştient şi programatic, Ion Iliescu a vizat cele două obiective strategice, prevenirea polarizării sociale şi „partidul de incoruptibili”, dar, pe planul realităţii, evenimentele concrete s-au petrecut treptat, pe nesimţite, chiar împotriva celor două obiective. De aceea, sarcina actualului Preşedinte, Klaus Iohannis, deşi unitară, pare să fie dublă: pe de o parte trebuie să plece de la 0, adică de la Revoluţie, având în vedere conceptul de "o nouă clasă politică", pe de altă parte, trebuie să continue procesul de autonomizare a Justiţiei, maturizat sub Preşedenţia lui Traian Băsescu, restabilind pe această cale, nu numai „cerinţele etice" , ci şi cerinţele juridice ale "artei de a te descurca în viaţă"