În ultima vreme, Curtea Constituţională a invalidat câteva hotărâri importante ale Parlamentului, declarându-le neconstituţionale. Este vorba de hotărârile prin care Victor Ciorbea şi Marian Sârbu a fost numiţi în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, pe motiv că nu aveau pregătirea profesională cerută de lege, cea prin care a fost numit Consiliul de Administraţie al Radioului public, pe motiv că nu respecta configuraţia politică, aşa cum cere legea, sau o alta privind nişte numiri de consilieri la Curtea de Conturi. Motivaţia Curţii a fost, în linii mari, aceeaşi: inclusiv Parlamentul trebuie să respecte legea atunci când face numiri pe criterii politice.

Dreptul Curţii Constituţionale de a cenzura hotărârile Parlamentului datează abia din anul 2010 şi se datorează senatorului PSD Dan Şova. Acesta avea interesul politic de a-l proteja pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, de o debarcare anticipată şi a introdus acest amendament în Legea Curţii Constituţionale, care a şi trecut de plen.

Doi ani mai târziu, în pregărirea loviturii de stat din vara lui 2012, PSD s-a răzgândit şi a vrut să elimine această prerogativă din atribuţiile Curţii. A încercat printr-un dublu atac: o propunere legislativă şi o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta. Ambele au fost însă blocate de Curtea Constituţională, prin decizia 727. În finalul acestei decizii, Curtea făcea Palamentului o recomandare tehnică: atribuţiile de a cenzura hotărârile Parlamentului să fie aşezate în lege într-un capitol distinct şi să includă şi procedurile ce urmează a fi aplicate dacă o asemena hotărâre e declarată neconstituţională. Parlamentul s-a făcut că plouă şi nu s-a conformat acestei cerinţe. Până acum...

Zilele trecute, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a trimis Camerei Deputaţilor o adresă în care, evocând recentele decizii ale CCR, precizează că „nu se poate lua nicio măsură cu privire la persoanele care au fost numite în funcţie prin hotărârile Parlamentului care au fost declarate neconstituţionale”. Motivaţia lui Nicolicea este aceea că, atâta vreme cât Parlamentul a ignorat decizia 727 şi nu a pus legea în concordanţă cu aceasta, nu există  nici „procedurile necesare care urmează a fi aplicate”, deci nu se poate face nimic.

Ceea ce e fals. Dacă o hotărâre de numire este invalidată de CCR, nimic nu opreşte Parlamentul să procedeze la o nouă desemnare, indiferent dacă procedura este scrisă în lege sau nu. Cel puţin asta spune bunul-simţ – dar acesta este o noţiune care vizitează destul de rar Parlamentul României. Practic, ministrul Eugen Nicolicea oferă Parlamentului pretextul juridic ca să sfideze decizia Curţii, fundamentat pe o culpă care aparţine tot Parlamentului – şi asta cu semnătură, ştampilă şi antetul Guvernului.

În final documentului, ministrul îi cere lui Valeriu Zgonea să dispună „de urgenţă” măsurile ce se impun pentru a pune legea în concordanţă cu dispoziţia Curţii Constituţionale. Or tocmai de asta mă temeam. Parlamentul este sfătuit să ţină în stand-by numirile ilegale pe care le-a făcut, pe motiv de vid legislativ, dar este invitat să umble „de urgenţă” la legea Curţii Constituţionale, ca să umple vidul. Date fiind antecedentele, putem anticipa cu câtă veselie se vor apleca parlamentarii să consolideze un text care îi obligă să respecte şi ei legile. La cât de nervoşi trebuie să fie pe Curtea Constituţională, Dumnezeu ştie ce vor fi în stare să facă din legea ei de funcţionare. Deci, atenţie la Legea Curţii Constituţionale!

Dar avem noi dreptul să facem acest proces de intenţie domnului Nicolicea şi colegilor săi din Parlament? Eu zic că da, pentru că trebuie să ne obişnuim odată cu ideea că politica faptului împlinit a devenit deja politică de stat. Avem şi exemple:

* Ziua de 3 iulie 2012 se anunţa una liniştită şi senină, în care premierul Ponta avea de prezentat plenului Parlamentului ispăvile pe care le făcuse la primul Consiliu European la care participa. Până seara, aveam deja consumat un veritabil măcel legislativ, pe care s-a sprijinit puciul din zilele următoare.

* Seara de 10 decembrie 2013 se anunţa una liniştită şi senină, lucrările Comisiei Juridice tocmai se încheiaseră, până când câţiva iniţiaţi s-au strâns într-o sală separată şi au pus la cale coşmarul legislativ care va primi numele de „marţea neagră”.

* Zilele acestea se anunţau şi ele liniştite şi senine, Liviu Dragnea îşi vedea de treaba lui, până a rostit într-o sâmbătă două vorbe într-o doară, iar joia următoare aveam deja adoptată această infamie care se numeşte legea traseismului politic.

De aceea găsesc că avertismente precum textul de faţă nu sunt niciodată de prisos. De prea multe ori Parlamentul şi Guvernul s-au comportat după principiile fabricii de confecţii din Tohan: pe o parte bagi tergal, pe cealaltă parte iese mitralieră.

Iar Eugen Nicolicea tocmai a livrat tergalul.