Culmea ironiei pentru harnicii ei promotori de la noi, autoarea propunerii, Virginie Joron, membră a Parlamentului European, a condamnat, acum o lună şi jumătate, aderarea României la UE şi direcţionarea fondurilor europene către ţara noastră şi alte state din zonă, pe care le-a taxat drept corupte. ”Să investim mai degrabă în Franţa, aici, în Alsacia, sau în nordul Franţei”, a pledat la 16 septembrie, în sesiunea plenară, reprezentanta Adunării Naţionale, condusă de Marine Le Pen.

La 28 mai, d-na Joron a interpelat Comisia Europeană cu privire la modul în care investitori în agricultura românească beneficiază de subvenţii prin Politica Agricolă Comună. Întrebarea cu solicitare de răspuns scris debutează dramatic: ”În Franţa, la fiecare două zile, un agricultor se sinucide”. E acelaşi stil populist, în care necazurile cetăţeanului francez sunt puse pe seama suportului UE pentru români. Comisia Europeană i-a răspuns că situaţia sesizată respectă reglementările europene.

Anterior, la 27 martie, eurodeputata a criticat faptul că Franţa a contribuit la UE cu 40 de miliarde de euro între 2014 şi 2019, timp în care România şi Polonia au primit 90 de miliarde de euro bani europeni, ceea ce le-ar fi permis să cumpere armament american în valoare de 20 de miliarde de euro. ”Când Franţa dă 100 de euro României şi Poloniei, aceste două ţări cumpără de 50 de euro arme americane. Industria de apărare franceză şi europeană este trădată în tăcere”, este mesajul eurodeputatei franceze, revoltată că românii şi polonezii îşi permit să prefere armament american în locul celui produs de Franţa.

E un caz tipic de dezinformare, în care lipsa de verificare a unui text vehiculat public face jocul celor care, iată, sunt nu numai adversari ai vaccinării, ci şi ai României.

Virginie Joron a fost plasată de Parlamentul European, astă-vară, pe o listă neagră de opt europarlamentari, între care cinci extremişti francezi, care au beneficiat de excursii de lux oferite de Rusia şi Kazahstan, în schimbul unor rapoarte pozitive despre alegerile din aceste ţări, care au fost marcate de nereguli frapante. Să fie, oare, vreo legătură între beneficiile primite neregulamentar şi interpelarea adresată Comisiei Europene, în luna august, pentru ca vaccinaţii cu serul rusesc Sputnik V să poată primi certificatul digital UE pentru vaccinare?

Seria sa de poziţionări controversate include bizara declaraţie din 2019 că Parisul ar fi un loc mai periculos decât Damascul. Se întâmpla la sosirea dintr-o vizită în Siria, unde o delegaţie a partidului lui Le Pen se întâlnise cu dictatorul Bachar al-Assad.

Din păcate, aceste aspecte sunt ignorate de cei care-i promovează acum, în România, propunerea de rezoluţie pentru pretinsul Fond care să despăgubească aşa-zisele ”victime ale vaccinurilor”. Este o propunere fără niciun fel de şanse să fie adoptată de Parlamentul European, din cauza falsului strident pe care se întemeiază. Vorbim, deci, despre un mărunt gest politicianist, care ajunge, în mod aberant, să fie prezentat astfel la noi: ”Comisia Europeană ia în calcul să ofere despăgubiri pentru victimele serurilor anti-COVID”. Un titlu rostogolit, apoi, şi de alte publicaţii.

E un caz tipic de dezinformare, în care lipsa de verificare a unui text vehiculat public face jocul celor care, iată, sunt nu numai adversari ai vaccinării, ci şi ai României.