ANI mai pune o piedică în calea lui Mircea Diaconu

ANI mai pune o piedică în calea lui Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a ajuns cu scandal la Bruxelles

Pentru a-şi păstra mandatul de eurodeputat, Mircea Diaconu trebuie să mai treacă peste încă un proces intentat de Agenţia Naţională de Integritate

Ştiri pe aceeaşi temă

Meciul dintre Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Mircea Diaconu este departe de a se fi terminat. ANI, condusă de Horia Georgescu, a contestat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), în contencios administrativ, calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu. Astfel, vom avea a treia decizie a Justiţiei în cazul Mircea Diaconu în numai doi ani.

Mai întâi, în 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat pe Diaconu incompatibil cu funcţia de senator, drept urmare, legea i-a interzis actorului să ocupe „aceeaşi funcţie eligibilă“ timp de trei ani. Însă Mircea Diaconu şi-a anunţat candidatura, ca independent, la alegerile europarlamentare din mai 2014, interpretând că sintagma „aceeaşi funcţie eligibilă“ se referă doar la funcţia de senator pe care a ocupat-o până în 2012. ANI, dimpotrivă, a interpretat că „aceeaşi funcţie“ se referă la o orice funcţie aleasă şi, în luna mai, înainte de alegeri, a contestat, la Tribunalul Bucureşti, dreptul lui Mircea Diaconu de a candida, aşa cum cerea legea electorală. Tribunalul i-a dat dreptate lui Mircea Diaconu. ANI a făcut apel la Curtea de Apel, care i-a dat dreptate tot lui Mircea Diaconu. Ulterior, actorul a candidat şi a câştigat un loc în Parlamentul European.

A treia decizie
Însă ANI nu a renunţat şi, zilele trecute, s-a adresat din nou justiţiei. Însă, de această dată, a sărit peste Tribunal şi a ajuns direct la Curtea de Apel. De ce? Pentru că ANI a ales să atace pe legea contenciosului administrativ dreptul lui Mircea Diaconu de a ocupa o funcţie în Parlamentul European şi nu pe legislaţia electorală care i-a permis să candideze, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, când Diaconu a câştigat procesul pe legislaţie electorală. Acum, prima sentinţă va veni de la Curtea de Apel, iar cel care va pierde va avea dreptul să facă apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deci magistraţii Curţii Supreme, cei care l-au declarat incompatibil pe Diaconu în 2012, vor stabili definitiv dacă actorul are dreptul să-şi păstreze mandatul de europarlamentar.

Elenina Nicuţ, specialist în drept constituţional, crede că Înalta Curte îl poate întoarce pe Mircea Diaconu de la Bruxelles. „Cred că ANI poate câştiga procesul, pentru că a atacat în contencios administrativ. Asta înseamnă că instanţa va ţine cont şi de principii generale, de responsabilitatea  României faţă de UE. Nu va fi aceeaşi situaţie ca în luna mai, când contestaţia a vizat legea electorală. În plus, recursul se va judeca la Înalta Curte, care, să nu uităm, l-a declarat incompatibil“, spune Nicuţ.

Greu de întors
Cu toată opoziţia ANI, Mircea Diaconu are şanse foarte mici să-şi piardă mandatul. Parlamentul European nu poate lua o decizie cu privire la invalidarea mandatului său de eurodeputat până când justiţia din România nu dă o senţinţă finală. Iar procesul din România, cu tot cu apel, se poate întinde pe durata a trei luni. Apoi , dacă Înalta Curte va decide că Diaconu este incompatibil cu funcţia de europarlamentar, actorul poate contesta decizia la Curtea Europeană de Justiţie. Dacă instanţa europeană va păstra sentinţa din România, Legislativul European va întocmi un raport, iar întreruperea mandatul său va fi votată în plenul Parlamentului European. Până atunci mai e cale lungă, iar Diaconu se poate bucura din plin de toate avantajele vieţii de eurodeputat.

Invitat îl ALDE
Liderul Grupului liberal (ALDE) din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, l-a invitat pe europarlamentarul român independent, Mircea Diaconu, să se alăture grupului liberal. De asemenea, Verhofstadt a spus că „aparenta încercare de a contesta legitimitatea“ alegerii europarlamentatului contravine prevederilor Tratatelor UE.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările