Andrei Pleşu: Obiectivitate şi relativism

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constat că piaţa ideilor e, la toate nivelele, invadată de o inflaţie relativistă care se ia drept „obiectivitate“. E rău Ponta? Nu zic nu, dar nici Iohannis nu e mai breaz. Pesedeul e plin de mafioţi? Ce vorbeşti?! Da’ pedeliştii cum or fi? E defectă Elena Udrea? Dar lasă că nici cu Monica Macovei nu mi-e ruşine!

E Tăriceanu mai „prostănac“ decît chiar Geoană? O fi, dar nici Blaga nu e chiar atît de diferit de Băsescu! Mai departe: au greşit ruşii că au forţat frontierele Ucrainei? Să fim „obiectivi“: americanii ce-au căutat în Irak? S-a băgat Putin peste georgieni? Păi, Obama nu s-a băgat peste sirieni? Ş.a.m.d. Un demon al entropiei, al unei omogenizări „analitice“ – din care rezultă că nimeni nu are, de fapt, dreptate, că nimeni nu e mai „legitim“ decît ceilalţi, ba chiar că cei care se cred mai „legitimi“ sînt tot nelegitimi, ba chiar niţeluş mai puţin legitimi decît cealaltă „tabără“ – invadează judecata „echidistanţilor“ şi se recomandă drept „obiectivitate“.

Avem de a face cu o confuzie logică. Obiectivitatea înseamnă a lua notă, fără parti-pris, de realitate, a evalua toate datele oferite de inventarul faptelor şi a decide (adică a opta) pentru un verdict. Evident, nimeni nu e infailibil, iar realitatea nu e zugrăvită geometric, în alb-negru. Nu există doar Feţi-Frumoşi şi Zmei şi, mai ales, Feţii-Frumoşi nu sînt neapărat virgini, iar Zmeii nu sînt neapărat smoală pură. Şi totuşi, pînă la urmă, balanţa trebuie să se încline. Nu există „bine absolut“ şi „rău absolut“, dar dacă, pornind de la această premisă, ajungem la concluzia că între bine şi rău nu există cine ştie ce deosebiri, că binele e ciuruit de rele şi răul atenuat de intenţii bune, sau de „prejudecăţi“ partizane, sfîrşim în amoralitate.  

Obiectivitatea nu se poate dispensa de criterii şi de ierarhii. Nu e o specie a indiferenţei. A fi obiectiv înseamnă a fi gata să te laşi corectat, dacă experienţa îţi contrazice ipotezele. Nu înseamnă însă a privi lumea inert, placid, rece, ca un simplu mecanism de depozitare a informaţiei. De altfel, un asemenea comportament este, la nivel uman, imposibil. Sîntem fiinţe vii, de carne şi sînge, sîntem un agregat reactiv, în care judecata, emotivitatea şi empiria vorbesc laolaltă. Chiar cei care se pretind nepărtinitori nu fac, în realitate, altceva decît să conteste „obiectivitatea“ celor care îi contrazic.

(...)

Cu această logică, pînă şi votul „aşa-zis“ democratic ar trebui suspendat. Fură guvernanţii? Fură! Dar fură şi opoziţia! Promisiuni mincinoase fac toţi, dubioase înţelegeri transpartinice fac toţi, gafe şi demagogie găseşti în toate părţile. „Obiectiv“ vorbind, toţi sînt defecţi. Şi orice vot e, prin definiţie, părtinitor. Aşa că să stăm, relativist, acasă. În rest, fie ce-o fi!

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.

Textul a apărut în „Dilema veche”, nr. 559, 30 octombrie - 5 noiembrie 2014.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite