Andrei Caramitru susţine că a aflat ideologia „jihadistă“ a PSD: „Se simt sub asediu şi sunt obligaţi să facă ceva extrem, radical“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Caramitru FOTO România Liberă
Andrei Caramitru FOTO România Liberă

Andrei Caramitru, consilierul preşedintelui USR, susţine că membrii PSD sunt conştienţi că partidul se prăbuşeşte, motiv pentru care sunt dispuşi să ia măsuri extreme. De asemenea, el spune că a aflat care mai sunt problemele urgente ale social-democraţilor, pe lângă cele legate de Justiţie.

Andrei Caramitru, un critic virulent al coaliţiei de guvernare, afirmă că membrii PSD se simt „sub asediu“ şi sunt capabili de orice, având o „ideologie jihadistă“.

Consilierul lui Dan Barna trage un semnal de alarmă şi susţine că a aflat prin intermediul unei persoane apropiate de unul din „ideologii PSD“ cum gândeşte şi care este planul partidului. Pe lângă Justiţie, Caramitru subliniază că PSD ar viza libertatea circulaţiei în UE, Facebook-ul şi „urmele digitale“ colectate de Google şi alte platforme. 

„PSD a devenit înfricoşător. Ăştia chiar se simt sub asediu - sunt capabili de orice nu doar să scape de justiţie, dar să şi blocheze modernizarea, occidentalizarea, chiar şi tehnologia. Prin măsuri extreme, radicale. Ideologie „jihadistă“. Să vă explic. Am o cunoştinţă din zona academică care e apropiat de unul din «ideologii» PSD-ului, un om educat. Care e gândirea lor acum, pe care am aflat-o aşa, indirect? Ei chiar cred că «ţara» (adică sistemul lor) se prăbuşeşte - şi sunt obligaţi sa facă ceva extrem, radical, repede. Problemele pentru ei, pe lângă justiţie, sunt:

- Libertatea circulaţiei în UE şi preţul prea mic al biletelor de avion low cost care permit oamenilor să evadeze uşor din zonele rurale şi sărace controlate de ei. Nu degeaba vorbeşte Orlando de un «pachet» care să sancţioneze financiar pe cei care pleacă în Diaspora.

- Facebook - pentru că permite oricui să îi atace şi aşa oamenii «nu mai au respect şi frică de autoritate». Antena 3 nu prea mai funcţionează. Nu degeaba încearcă - prin legislaţia iniţiată de Carmen Dan şi alţii - să introducă cenzura prin sancţiuni drastice pentru postări «ofensatoare» (ca în Turcia).

- «Urmele» digitale colectate de Google, Facebook etc. - pentru că «serviciile» şi «americanii» pot afla despre ei tot foarte uşor (pe unde merg, cu cine se întâlnesc, ce fură, ce mesaje îşi dau între ei). Nu degeaba sunt obsedaţi de faimoasele protocoale şi au încercat să excludă probele video şi nu numai din Codul Penal.

Bezna minţii. Însă nu e glumă deloc. Vor lupta până la capăt. Sunt all-in“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite