Andrei Alexandru: "Intru în cursa pentru şefia PSD dacă nu se mai înscrie nimeni săptămâna asta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democratul Andrei Alexandru anunţă, într-o declaraţie de presă, că dacă nu se va mai înscrie nimeni în competiţia pentru funcţia de preşedinte al PSD în această săptămâna, va face el acest lucru.

El afirmă că a publicat, săptămâna trecută, o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, în care îi cerea să renunţe la funcţia de premier şi să nu mai candideze la şefia PSD.

Andrei Alexandru afirmă că iniţiativa sa s-a bucurat "de un mare număr de cititori şi de un procentaj neaşteptat de mare de comentarii favorabile".

"În acest răstimp, am sperat să se înscrie în cursă măcar un contracandidat la alegerea viitorului preşedinte al PSD, un membru PSD care să se bucure de prestigiu şi notorietate. Altfel, solicitarea adresată de mine şi împărtăşită de mulţi alţii nu s-ar putea realiza nici măcar teoretic. Pornind de la premiza că există în PSD destui oameni de valoare, sunt trei explicaţii pentru lipsa unui contracandidat: 1. Teama de represalii faţă de cel care s-ar înscrie în această competiţie sau 2. Încrederea şi acordul faţă de acţiunea politică a actualului preşedinte al PSD sau 3. Oportunismul", scrie Andrei Alexandru.

El precizează că "mai sunt doar câteva zile până la Congresul PSD şi nu s-a prezentat încă vreun contracandidat".

"În această situaţie, am decis ca în cursul acestei săptămâni, dacă nu se înscrie nimeni, să-mi depun cererea de candidatură la Secretariatul General al PSD pentru funcţia de preşedinte al partidului", anunţă Andrei Alexandru.

"Votul de la Congres pentru funcţia de preşedinte, în condiţiile existenţei unei competiţii, este cel mai bun prilej pentru membrii PSD şi pentru opinia publică să afle dacă doar Victor Ponta a ales calea colaborării cu Traian Băsescu şi abandonarea promisiunilor electorale sau o majoritate a delegaţilor a validat politica sa. În cazul unui vot favorabil lui Victor Ponta, noi, cei din PSD, ne-am afla într-o situaţie mai mult decât jenantă: majoritatea românilor se dezice de Traian Băsescu, propriul său partid, PDL, l-a abandonat şi, paradoxal, chiar absurd, adversarul politic, PSD, îl readuce la viaţă", se mai arată în anunţul lui Andrei Alexandru.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite