Anca Dragu: „Remanierea membrilor Guvernului se va face colegial, doar cu acordul formaţiunilor din Coaliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine/Facebook
Imagine/Facebook

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, membru USRPLUS, spune că, după noile reguli negociate în coaliţia de guvernare, decizia remanierii nu va mai aparţine strict premierului, ci se va face de comun acord cu cei din coaliţie.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS), a declarat, marţi, că acordul la care s-a ajuns între formaţiunile Coaliţiei guvernamentale are în vedere că "dialogul şi spiritul colegialităţii sunt elemente esenţiale şi de neocolit", iar deciziile politice majore, inclusiv cele legate de remanierea membrilor Guvernului, se vor lua colegial, cu acordul partidelor din Coaliţie.

"Coaliţia este singura şansă pentru redresarea României şi de aceea mergem mai departe aşa cum ne-am asumat de la bun început. Am ajuns la un acord în interiorul Coaliţiei, unul în care dialogul şi spiritul colegialităţii sunt elemente esenţiale şi de neocolit. Potrivit actului adiţional la Acordul de guvernare semnat astăzi, deciziile politice majore, inclusiv cele legate de remanierea membrilor Guvernului, se vor lua colegial, cu acordul formaţiunilor din Coaliţie, iar responsabilitatea politică se va asuma împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor Coaliţiei şi a prim-ministrului", a afirmat Anca Dragu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ea a arătat şi că "transparenţa nu rămâne o excepţie, ci o regulă" pentru mai departe.

"Vom continua să lucrăm pentru îndeplinirea priorităţilor României în lupta cu pandemia şi pentru redresarea economică. USR PLUS rămâne consecvent angajamentelor luate în faţa românilor de a duce la îndeplinire toate reformele asumate în programul de guvernare şi mâine va înainta o propunere pentru un nou ministru al Sănătăţii. În tot acest timp, transparenţa nu rămâne o excepţie, ci o regulă!", a mai evidenţiat preşedintele Senatului.

Liderii formaţiunilor din Coaliţie au convenit să semneze o completare a acordului politic, care să ducă la creşterea încrederii între parteneri şi îmbunătăţirea funcţionării guvernării. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite