Spuneam aici că mă voi opri (deocamdată) doar asupra celor mai cunoscuţi candidaţi la Primăria Capitalei, urmând ca ulterior să analizez şi discursul altor personalităţi politice.

De la celebrul “Să trăiţi bine!” la recentul “Revin la Primărie!”, Traian Băsescu păstrează aceeaşi linie electorală (voit simplă, am putea spune cu iz marinăresc) de om politic “poporan”, jovial şi hâtru. Din punct de vedere al strategiilor de persuasiune nonverbală, gestul domnului Traian Băsescu din afişul său electoral nu este tocmai cel mai fericit.

Specialiştii în comunicare consideră că mâna îndreptată în sus, cu palma strânsă pumn şi degetul arătător întins (în ciuda faptului că poate părea un gest inofensiv) este interpretat de auditoriu (la nivel subliminal) drept un gest deosebit de enervant (în special când se punctează cu degetul în ritmul mesajelor verbale), auditoriul considerând persoanele care folosesc astfel de gesturi ca fiind agresive şi arogante.

În concluzie, utilizarea acestui gest nu este deloc o alegere potrivită în comunicarea  politicienilor, putând avea un impact negativ asupra electoratului/ publicului.

Este interesantă, în imaginea de ansamblu a sloganului, utilizarea prefixului iterativ RE- (cu inserţia unui strop de portocaliu în albastrul pemepist – aluzie mai mult sau mai puţin voalată la PDL-ul de pe vremuri). Pentru lexicologi, prefixul re- poate avea următoarele valori: repetarea acţiunii; intensificarea unei acţiuni; restabilirea situaţiei vechi, iniţiale; mişcarea înapoi; opoziţia, reacţia; rolul de indicator.

În cazul de faţă, am putea afirma că valoarea acestui prefix este reprezentată, cu precădere, de restabilirea situaţiei vechi, iniţiale :). Mai rămâne de văzut dacă se va trăi bine. La fel de bine ca pe vremea lui Să trăiţi bine!

Traian Băsescu şi deixisul personal (“deixis”-ul e explicat pe larg în cărţile de pragmatică)

În cercetarea mea pe marginea discursului politic am observat că dintre toate formele de deixis, deixisul personal apare cel mai frecvent în acest tip de discurs, în special prin intermediul pronumelor personale la persoana I, singular şi plural (eu, noi – de regulă, cei ce reprezintă Binele), dar şi a pronumelui la persoana a  II – a şi a III – a plural (voi , ei – adversarii politici, cei ce reprezintă Răul). Utilizarea acestui tip de deixis (în exces) oferă discursului politic o puternică tentă egocentristă şi uşor megalomană:

“PMP-ul e un partid care respectă electoratul din Bucureşti, care îşi face obligaţiile constituţionale de partid politic. Adică…luptă politic cu toată capacitatea pe care o are. Iar…în momentul de faţă, PMP-ul nu avea un candidat mai potrivit pentru Bucureşti decât…EU. […]

Ca întotdeauna, după ce mă apuc de ceva îmi caut o motivaţie. Mi s-a părut că este dreptul Bucureştenilor să beneficieze de experienţa pe care EU am acumulat-o în 30 de ani de politică, în funcţiile de Ministru, de Primar General, de Preşedinte al României şi…de europarlamentar. Dar dincolo de a fi parlamentar am fost 10 ani membru în Consiliul European. Asta înseamnă o experienţă fabuloasă. […]

Această experienţă EU o pun la dispoziţia bucureştenilor.”

(Traian Băsescu, transcriere Ioana C. după video “O candidatură surpriză. Traian Băsescu – Primar General” sursă Facebook)

Din punctul de vedere al strategiilor retorice, domnul Traian Băsescu se bazează foarte mult pe ethos şi logos şi mai puţin pe pathos în anunţarea candidaturii sale (pentru mai multe informaţii despre strategiile retorice – ethos, pathos, logos, kairos – consultă articolul anterior, care analizează discursul domnului Tăriceanu). În cazul său, ethosul este susţinut de argumente solide: prezentarea experienţei de fost primar al Bucureştiului, apelul la experienţa prezidenţială şi cea ministerială, precum şi cireaşa de pe tort – experienţa de europarlamentar şi membru în Consiliul European.

Un alt instrument retoric pe care mizează domnul Băsescu este logosul susţinut de argumentul următor: în calitate de europarlamentar şi membru în Consiliul European, a căpătat o anumită credibilitate, dar şi o anumită dexteritate în a şti „cum să aduci bani de la Bruxelles”. Statutul de europarlamentar nu este musai o garanţie a atragerii cu uşurinţă a fondurilor nerambursabile, însă strict ca exerciţiu retoric, argumentul domnului Băsescu îşi îndeplineşte obiectivul: poate atinge, cu destul de multă uşurinţă, o anumită pătură a electoratului.

„În ceea ce mă priveşte mi-am găsit şi aici o motivaţie extraordinară. Aş avea ocazia să adaug nişte lucruri importante la trecerea mea prin politică. Ştiu cum să aduc bani pentru proiectele Bucureştiului de la Bruxelles. Sunt suficient de credibil acolo ca să îmi treacă proiectele Bucureştiului cu uşurinţă şi…acest lucru ar face ca în Bucureşti să reuşim să schimbăm parametrul esenţial. Calitatea vieţii.”

(Traian Băsescu, transcriere Ioana C. după video “O candidatură surpriză. Traian Băsescu – Primar General” sursă Facebook)

O strategie (mixtă)  interesantă este îmbinarea pathosului (apelul la emoţie, sensibilizarea auditoriului prin ideea de sacrificiu – politicianul este dispus să renunţe la venituri substanţiale pentru a se dedica interesului cetăţenilor) cu logosul (apelul la logica auditoriului – este evident, la o primă vedere, că un europarlamentar câştigă mai bine decât un primar)  prin intermediul autoironiei:

„Ştiţi ceva? Altfel sunt foarte bine plătit ca europarlamentar…(zâmbet/ râs) şi n-am să iau în lei, câţi bani iau ca europarlamentar în euro, dar chiar cred că MERITĂ făcut acest lucru sau făcută această ofertă către bucureşteni.”

(Traian Băsescu, transcriere Ioana C. după video “O candidatură surpriză. Traian Băsescu – Primar General” sursă Facebook)

Pe principiul dacă n-ar fi fost marinar, domnul Băsescu ar fi fost poet în versuri albe, iată şi un exemplu de utilizare persuasivă a pathosului (persuadarea prin apelul la imagini puternice, care generează emoţii puternice) prin utilizarea unor substantive abstracte cu încărcătură negativă – faliment, izolare, şomaj, criză, dezastru – dar şi a unor figuri de stil precum  anafora – Dacă nu vă amintiţi, nu-i nimic (vers care deschide şi închide litania/ previziunea/ blestemul domnului Băsescu) şi epitetul-invectivă  – tâlhari politici.

 „Dacă nu vă amintiţi, nu-i nimic …

Ca fost preşedinte, mă uit la ţara mea, la ţara ta. O văd sfâşiată de două bande de tâlhari politici care au un singur obiectiv: să vă facă să-i votaţi. Unii au devenit generoşi şi din banii care nu există  măresc pensiile cu 40 la sută, măresc salariile profesorilor, finanţează construcţii de catedrale împingând ţara către faliment şi izolare financiară.

Alţi tâlhari, grăbiţi să le obţină votul  înainte de a se vedea şi înţelege  dezastrul din sănătate şi din economie, îi împing pe  români  în restaurante, în şcoli, la urne, locuri ideale pentru ca plămânii  să fie umpluţi de spuma virusului ucigaş sars-cov–2. În spatele tâlharilor politici, hoarde de români mobilizaţi  prin manipularea televiziunilor bine plătite de ambele tabere, scrâşnesc din dinţi, strâng pumnii şi se bat să aducă voturi pentru “partidul lor”.

Peste câteva săptămâni, când unii vor fi în spital şi alţii la ATI, peste 3 luni când preturile o vor lua razna iar inflaţia vă va înjumătăţi veniturile,  peste 6 – 8 luni când leul va fi tot mai mic şi nu vă veţi putea plăti ratele la bănci,  peste 10 – 12 luni când unii vor fi în şomaj iar  alţii nu vor avea ce pune pe masa, să vă amintiţi dragi români că azi sunteţi mândri de voi susţinând cu patimă nişte tâlhari politici.

Atunci şi unii şi alţii vă vor spune că este criză, ca şi cum azi n-ar şti că vine o criză crâncenă.

Dragi români, vă rog să nu vă îngrijoraţi pentru cele două bande de tâlhari politici.  Când vouă o să vă fie cumplit de greu, lor o să le fie bine. Vă vor spune cum vă salvează ei din criza pe care azi tot ei o adâncesc.

Îmi amintesc despre dublarea pensiilor în 2008 când începea criza iar unuia îi duduia economia în cap. Voi nu vă amintiţi? Dacă nu vă amintiţi, nu-i nimic …

(Traian Băsescu, sursă Facebook)

Discursul lui Traian Băsescu şi Analiza Tranzacţională

Din perspectiva Analizei Tranzacţionale, discursul domnului Băsescu este circumscris, cu preponderenţă, dimensiunii de Părinte Normativ.

Conceptul de Analiză Trazacţională (teorie a personalităţii)  a fost propus de psihiatrul Eric Berne şi reprezintă un tip de psihologie sociala construit  pe elemente de psihanaliză, psihologie cognitivă/umanistă.

Modelul stărilor eului – P-A-C (Părinte/ Adult/ Copil)

Eric Berne consideră stările Eului “sisteme coerente de emoţii”, iar din punct de vedere operaţional – “seturi coerente de tipare de comportament”.

  • Starea de Părinte – atitudini, gânduri, stări afective internalizate în cadrul familiei.
  • Starea de Adult – atitudini, gânduri şi stări afective circumscrise dimensiunii prezente – aici şi acum.
  • Starea de Copil – atitudini, gânduri, stări afective internalizate în copilărie.

Referitor la starea de Părinte, teoria AT  distinge două nuanţe:

  • Părinte Binevoitor (ajută, incurajează, felicită, apreciază, işi asuma sarcini in locul cuiva pe care îl supraprotejează)
  • Părinte Normativ (conduce, dictează, impune, protejează, judecă, critică, devalorizează, emite principii, agresează)

Analizând discursul domnului Băsescu (prezentat mai sus) putem concluziona că Domnia Sa se adresează electoratului din starea de Părinte Normativ prin faptul că principala linie a mesajului este una agresivă, critică, detractoare (la adresa adversarilor politici, desigur).

Şi în cazul său, la fel ca în cazul majorităţii politicienilor, comunicarea se face strict de pe poziţia EU sunt Ok – TU (sau VOI/ EI) nu eşti ( nu sunteţi/ nu sunt) OK.

Păguboasă abordare.

Ioana C.

(articol primit de la Ioana C. pentru Politoscop, pe care am considerat că-l vor aprecia şi cititorii Adevărul)