Analiză Deutsche Welle: Iohannis nu ştie să vorbească, iar Ponta se bazează pe discursul islamisto-putinist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţia online Deutsche Welle prezintă o analiză critică a principalilor contracandidaţi de la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta şi Klaus Iohannis.

”Klaus Johannis pare să fie prea puţin înzestrat spre a i se opune cu succes. Handicapul lui nu e nici originea şi nici confesiunea. Iohannis pur şi simplu nu e carismatic. Nu ştie nici să zâmbească, nici să vorbească . Mai grav, n-a ascultat de sfatul celor care i-au recomandat să-şi amplifice credibilitatea şi capacitatea de a mobiliza prin integrarea figurilor de proră ale dreptei“, arată Deutsche Welle.

Cartea neamţului jucată de Iohannis nu este  suficientă pentru a câştiga alegerile prezidenţiale, mai arată publicaţia nemţească. „Or, nu poate fi destul să te bazezi pe stereotipurile pozitive ale imaginii de neamţ. Întrebarea nu e doar dacă românii sunt maturi şi toleranţi, în speţă pregătiţi, ca moderni, să accepte un prezidenţiabil de altă origine decât majoritarul, rezistând propagandei care va tinde să-i demonize alteritatea etnică şi confesională. Întrebarea e de ce i se cere oare unui electorat să aleagă în baza unui război al clişeelor, fie ele şi pozitive şi nu în temeiul facultăţilor reale, proprii candidaţilor şi al valorilor pentru care au luptat în trecut?”, subliniază Deutsche Welle.

De cealaltă parte, nici Victor Ponta, candidatul PSD la Preşedinţie, nu scapă de critica Deutsche Welle. „Nu e deloc întâmplător că şi în România sunt la lucru forţe care încearcă să capteze aceleaşi filoane gregare. Le conduce însuşi Victor Ponta, devreme ce premierul nu s-a putut abţine de la ticăloşia înfierării indirecte, prin diversiune etnico-religioasă, a contracandidatului său liberal, Klaus Johannis. I-a servit invocarea, de către Ponta, a unei prezumtive "mândrii", generate de originea sa naţională şi confesională, identică, desigur, cu a majorităţii românilor, de care n-ar trebui să-i fie "ruşine". Ca şi cum i-ar fi reproşat cineva premierului obârşia“, observă publicaţia nemţească.

Ponta este criticat şi pentru apropierea sa de oameni precum Dan Voiculescu şi pentru susţinerea social-democraţilor certaţi cu legea. „În plus Ponta este nu de azi de ieri aliatul unor turnători ca Dan Voiculescu, delator al unei poliţii politice comuniste. Având alături televiziunile sale de partid, candidatul PSD-ist se bazează în mod evident, spre a obţine victoria în alegeri, pe noi anteniade al căror vârf de lance va fi discursul autovictimizator de tip islamisto-putinist. Va încerca să-şi escamoteze incompetenţa economică, ori inadecvarea morală, documentată de susţinerea penalilor din majoritatea sa guvernamentală, inventând duşmani sau duşmănii pe calapodul întrebărilor sugestive, aparent nevinovate, în fond scandaloase, acreditând ideea că România şi majoritatea ei etnică, creştin-ortodoxă ar fi, chipurile, ameninţate“, conchide Deutsche Welle.

Citeşte şi:

Elena Udrea, la Adevărul Live: L-am cunoscut pe Victor Ponta în tinereţe. Ca avocat, era bun doar să plimbe hârtii

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Elena Udrea, care şi-a anunţat ieri intrarea în cursa pentru scaunul de la Cotroceni, a explicat, la Adevărul Live, motivele pentru care s-a înscris în cursa prezidenţială, dar a vorbit şi despre alte aspecte controversate din biografia sa: organizarea Galei Bute, colaborarea dintre fostul său soţ şi Victor Ponta, relaţia cu PDL.

Elena a înmuiat inima lui Traian

Liderul PMP, Elena Udrea, l-a convins pe preşedintele Traian Băsescu să fie alături de ea în campania pentru alegerile prezidenţiale din toamnă şi nu de Cristian Diaconescu. „Categoric o voi susţine!“, a confirmat şeful statului.

Băsescu: Categoric o voi susţine pe Elena Udrea pentru că este candidatul PMP la Preşedinţie. Obiectivul meu nu este să devin premier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la B1 TV, că o va susţine, fără rezerve, pe Elena Udrea în campania pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Şeful statului a mai vorbit despre un eventual tandem cu Elena Udrea, despre propunerea de la Ministerul de Buget, despre condamnarea lui Dan Voiculescu, dar şi despre situaţia de la INS.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite