ANALIZĂ Care sunt mizele alegerilor prezidenţiale de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis va încerca să obţină la alegerile prezidenţiale de duminică o victorie cât mai clară, în funcţie de aceasta fiind posibilă revenirea la ideea anticipatelor. Pe de altă parte, Viorica Dăncilă luptă pentru un rezultat care să o menţină la cârma PSD cel puţin până la locale.

Candidaţii pentru un funcţia de preşedinte au mize diferite în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale 2019, obiectivele lor ulterioare fiind fie o ofensivă politică, fie menţinerea în funcţie. O victorie cu peste 65% l-ar legitima şi mai mult pe Klaus Iohannis în confruntarea cu PSD. Practic, la scurt timp după victorie, noul preşedinte ar putea să vină să vorbească celorlalte partide de anticipate, ca urmare a evoluţiilor politice din ultimele şase luni. Surse din conducerea PNL susţin că ar fi un moment prielnic pentru liberali să susţină un asemenea demers din partea preşedintelui. „Calculele arată că noi am lua acum peste 30% din mandate în Parlament. Pe valul de simpatie creat de realegerea preşedintelui, cel mai probabil am putea depăşi 35%”, au precizat pentru „Adevărul” surse liberale.

Mai mult, cererea anticipatelor ar fi susţinută în Parlament de USR, iar dacă acestea sunt duse spre alegerile locale, cel mai probabil şi Pro România ar marşa pe acestea, pentru a profita de degringolada din PSD.  

Însă tot acest scenariu ar urma să aibă loc după ce ar fi rezolvată problema bugetului de stat, care „ar trebui construit în linişte, nu cu gândul la alegeri”, potrivit unor surse politice. Singura problemă e că susţinătorii anticipatelor ar trebui să mai strângă în jur de 40-50 de voturi, ceea ce înseamnă negocieri pentru transferuri parlamentare sau garantarea de locuri eligibile pentru alegeri.

Pe de altă parte, şansele de victorie ale Vioricăi Dăncilă sunt foarte mici. Însă o miză pentru candidatul PSD este procentul pe care va reuşi să-l scoată duminică. Un rezultat între 30% şi 35% ar fie explicat de Dăncilă drept un scor cu mult peste intenţia de vot pentru PSD, raportarea fiind făcută la europarlamentare, însă nu îi garantează rămânerea în funcţia de preşedinte al partidului. Surse politice din PSD au precizat pentru „Adevărul” că orice procent care va depăşi 35% ar însemna o performanţă foarte mare şi motiv de negociere privind menţinerea ei la şefia PSD cel puţin până la localele din iunie 2020.

Cum votează celelalte partide la alegerile prezidenţiale

Klaus Iohannis se va baza nu doar pe alegătorii liberali, ci şi pe sprijinul venit din partea unor formaţiuni ca USR şi PMP. „Cum luptam cu fake news? Continuăm să repetăm adevărul! Particip la vot şi votez actualul preşedinte. Îi îndemn pe simpatizanţi şi susţinători să facă la fel”, a scris preşedintele USR pe Facebook. La rândul său, liderul PMP, Eugen Tomac, a anunţat susţinerea pentru Iohannis. „Duminică trebuie să votăm. Aşa că votul meu şi al colegilor mei va merge spre preşedintele Klaus Iohannis, nu putem boicota, nu avem voie să stăm acasă, trebuie să mergem şi să votăm împotriva PSD, împotriva mediocrităţii din politică", a scris Tomac

În schimb, liderii UDMR au declarat că nu li s-a cerut ajutorul pentru a susţine un candidat sau altul, aşa că nu au luat decizia de a susţine în bloc pe Klaus Iohannis sau pe Viorica Dăncilă. Cu toate acestea, Kelemen Hunor şi-a anunţat intenţia privind votul. „Dincolo de supărările mele, voi susţine candidatul PPE, cu ştampila. Nu voi face campanie pentru el.”, a afirmat liderul UDMR. Practic, a precizat că îl va vota pe Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă se bazează pe electoratul PSD, dar a bătut palma şi cu alte partide  neparlamentare, nefiind clar aportul acestora. Astfel, alături de Dăncilă au venit UNPR, Forţa Naţională şi PNŢCD. Voturi ar mai putea veni şi de la Partidul Ecologist Român, însă şi în acest caz e vorba de o formaţiune slabă, care în teritoriu are un singur primar şi 210 consilieri locali. 

ALDE le-a recomandat votanţilor să meargă la urne şi să voteze pe cine consideră că ar urma să fie un preşedinte bun, în timp ce Pro România, prin vocea lui Victor Ponta, a anunţat că nu-şi va îndemna electoratul să susţină un candidat sau altul, liderul partidului anunând că nu va merge la scrutinul de duminică.  

ANALIZĂ Cine pierde şi cine câştigă din dezbaterile prezidenţiale

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite