Analistul Iulian Chifu, noul consilier de stat al premierului Nicolae Ciucă

Analistul Iulian Chifu, noul consilier de stat al premierului Nicolae Ciucă

FOTO: Facebook

Analistul de politică externă Iulian Chifu a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă, publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iulian Chifu a confirmat pe contul său de Facebook numirea, menţionând că relaţia „veche” şi „apropiată” pe care o are cu generalul Ciucă l-a determinat să accepte propunerea:
 
„Am avut azi onoarea să mi se propună poziţia de consilier de stat al Premierului Nicolae Ciuca. Având în vedere relaţia veche şi apropiată şi prietenia care mă leagă de generalul Ciucă, am acceptat. E de muncă, iar provocările în zona în care mă pricep – relaţii internaţionale, securitate, conflicte, crize, afaceri strategice – sunt numeroase. Cu sprijinul instituţional necesar şi cu ajutorul echipei, sper să reuşesc să fac faţă şi acestei responsabilităţi pe care mi-am asumat-o”, a scris Iulian Chifu.
 
Iulian Chifu preia funcţia de consilier de stat de la Victor Florin Dimitriu, care a fost demis din funcţie, printr-o altă decizie a premierului publicată, tot miercuri seară, în Monitorul Oficial. Dumitriu, un apropiat al preşedintelui PNL Florin Cîţu, a fost numit în această funcţie de fostul premier la începutul mandatului său la Palatul Victoria, în februarie 2021. 
 
Cine este Iulian Chifu, noul consilier al premierului?
 
Iulian Chifu este profesor la SNSPA Bucureşti, specializat în Analiza de Conflict, Decizie în Criză, Reconstructive post-conflict şi studii prospective. El este, de asemenea, preşedintele Centrului de Prevenire a Conflictelor. Într-un raport oficial al Guvernului din 2005 se consemnează că instituţia condusă de Chifu ar fi utilizat necorespunzător fonduri guvernamentale, conform HotNews.
 
Analistul politic a fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă, între septembrie 2011 şi decembrie 2014, pentru Traian Băsescu, şi de asemenea, consilier al fostului preşedinte liberal Crin Antonescu.
 
În CV-ul său oficial din 2011, Iulian Chifu menţiona că este licenţiat al Facultăţii de Matematică şi Fizică - Universitatea „A.I.Cuza” Iaşi şi doctorand în istorie al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Craiova. Are studii postuniversitare de Relaţii Internaţionale la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti. Începând cu anul 2000 este cadru didactic asociat SNSPA iar din 2004, doctor în Ştiinţe Istorice, specializarea Istorie Contemporană, Universitatea din Craiova. Din 2005 deţine titlul de conferenţiar.
 
În acelaşi CV menţionează la capitolul distincţii că în 2004 a primit din partea SRI premiul de excelenţă pentru promovarea culturii de securitate. De asemenea, mai precizează şi că deţine „Certificat acces la informaţii clasificate până la nivel „strict secret”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările