Nici nu avea cum, fiindcă un fenomen complex precum ideologia nu apare peste noapte şi nu doar prin raportarea pozitivă sau negativă la o persoană.

Antibăsismul este o reacţie a unui procent însemnat din electoratul românesc faţă de atitudinile văzute şi nevăzute, reale sau doar imaginate ale preşedintelui Băsescu, produsă şi întreţinută o perioadă destul de lungă de un demers propagandistic construit ca la manual.

„simplificare şi repetare, iată secretul propagandei moderne”

Scopul propagandei nu este acela de a face masele să gândească, ci de a genera o  acţiune. Cum se realizează acest lucru? Fritz Hippler, cunoscutul realizator de filme propagandistice în regimul nazist, spunea: „simplificare şi repetare, iată secretul propagandei moderne”.

Asta s-a întâmplat în România ultimilor ani la televiziunile lui Dan Voiculescu şi, mai cu prudenţă, la celelalte (Realitatea TV şi RTV) ce au susţinut venirea la guvernare a actualei coaliţii politice; de cealaltă parte, care reacţie, s-a plasat B1 TV. Astfel, demersurile acestor posturi s-au plasat în afara deontologiei jurnalismului, realizatorii emisiunilor (toate la fel, precum mărfurile din diverse magazine care sunt aduse de la acelaşi depozit en gros) fiind practic propagandişti. Nu pot uita ameninţarea unei realizatoare anteniste, „vom veni noi la putere!”, precum şi constatarea „acum suntem noi la putere”.

Ceea ce s-a întâmplat în vara trecută ne-a reamintit un adevăr formulat de Gustave Le Bon în celebra sa Psihologia maselor: „Puţin apte pentru raţionament, mulţimile se arată în schimb foarte apte pentru acţiune”. Un demers propagandistic nu îndeamnă la cugetare, ci la acţiune, propagandiştii fiind cei care gândesc în locul individului dizolvat în sufletul colectiv. Am putut vedea semeni de-ai noştri, cunoscuţi altă dată prin simţul lor critic ascuţit, care au intrat în acest turbion propagandistic făcând ceea ce le cereau agenţii: simplificau şi repetau.

Din fericire, efectele propagandei sunt limitate în timp. Entuziasmul acela a rămas în urmă, iar acum fiecare află că eroina antibăsismului de atunci s-a „sacrificat” pentru o stipendie destul de consistentă şi pentru un loc de senator şi că soţul ei se numără printre cei protejaţi de „societatea civilă bine organizată” a lui Dogaru. Din fericire, fiecare începe să conştientizeze că problema cea mai gravă a României nu este preşedintele Băsescu, că e vorba de lucruri precum lipsa locurilor de muncă, absorbţia slabă a fondurilor europene, slăbiciunea leului ş.a..

Antibăsismul e în declin. O dovedeşte faptul că premierul a renunţat la hlizitul semeţ şi inconştient şi la glumiţele de cartier în favoarea unui discurs aplicat pe probleme, că mult invocata „coabitare” nu mai e văzută ca un lucru inacceptabil sau ca un sacrificiu ci ca o obligaţie a unui om politic responsabil. O dovedeşte prezenţa membrilor guvernului la Cotroceni la investirea ministrului justiţiei şi discuţiile lor cu preşedintele fără acuzaţii şi invective.

De asemenea, o dovedeşte migraţia unor propagandişti foarte harnici precum Ciutacu (cel cu „vorbe grele” şi hipersalivate) şi Stan (melomanul cu limbaj trivial şi râs necontrolat) la televiziunea ce-l sprijină pe premierul făcut terci la televiziunea ce-l sprijină pe Antonescu. Corabia Felix începe să ia apă, vietăţile cu instinctul de autoconservare mai dezvoltat încep să se scalde în alte ape, iar cele rămase toacă în disperare despre Băsescu aşa cum Agamiţă Dandanache se revendica tot timpul „de la pasopt”. Amară făină începe să se macine la moara propagandistică a turnătorului intact!