Am scăpat de „dăncilisme”?

Pentru unii dintre noi nu sunt multe motive de a serba, coloraţi festivist în roşu, galben şi albastru. La 101 ani de la unificare, promisiunea lui Iuliu Maniu că nu ne vom construi ţara pe baza populismului, xenofobiei, a urii alterităţii rămâne încă un deziderat distant: ”Noi nu vrem să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor”.

A sfârşit prin a fi condamnat la moarte şi asasinat în închisoarea de la Sighet. Pentru preşedintele executiv al autorităţii statului cu mandat explicit  în securizarea memoriei din perioada totalitarismului comunist, identitatea greco-catolică a multora dintre cei care au format Generaţia Unirii este o ofensă la adresa ortodocşilor, desfiinţarea Bisericii Rezistenţei Anti-comuniste de care aceştia aparţineau ţinând de o adevărată pedagogie divină.

Pentru acelaşi oficial al statului român, legea care incriminează propaganda legionară şi negarea Holocaustului impietează asupra condamnării comunismului: Parlamentul nu poate legifera asupra istoriei. Clar? Cu aceeaşi logică a perpetuării unui trecut al vinovăţiei, cerea ca june teolog la mijlocul anilor 90 perpetuarea discriminării prin legea penală a celor care au fost victime ale fascismului şi comunismului: românii de orientare homosexuală. Un alt reprezentant al statului ce se aflase vremelnic la şefia consulatului nostru de la New York cerea unui coleg şi prieten să mintă în privinţa statutului marital (căsătorit legal cu o persoană de acelaşi sex) şi să se dedea la un fals grosolan în acte pentru a i se elibera paşaport românesc, cu care să poată vota la alegerile prezidenţiale. Acelaşi ”diplomat” urma să fie trimis în funcţie în Israel, în ciuda trecutului său politic în partidul fascistoid al „noii generaţii” prea-creştinului domn Becali. „Dăncilisme”, doar parţiale drese!

Tot azi sărbătorim împlinirea a 10 ani de la adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. O aplicăm în contextul legal românesc? Aş! Tot astăzi este Ziua Solidarităţii cu cei care trăiesc cu HIV/SIDA. Numai în ultimul an au fost 3 (trei) întreruperi majore de tratament care le-a afectat starea de sănătate, perpetuând stigma şi umilinţele la care sunt zilnic supuşi. Accesul la tratament nu se face imediat după diagnosticare, prevenţia HIV/SIDA la scară naţională e o himeră, Planul Naţional HIV/SIDA zace la nesfârşit pe masa Ministrului Sănătăţii. Ce ar trebui să facă cei care au fost infectaţi în spitalele româneşti? Ce ar trebui să facă adolescenţii şi tinerii din şcolile publice care nu primesc nici astăzi ore de educaţie pentru sănătate la presiunea fundamentaliştilor religioşi? Nu suntem o Românie Educată. Nu suntem o Românie Sănătoasă. Nu suntem o Românie Europeană a solidarităţii dincolo de diferenţele de etnie, vârstă, confesiune religioasă, dizabilitate, orientare sexuală şi identitate de gen. Avem însă azi şi tot anul viitor încă o bună şansă sa depăşim ”dăncilismele” care aproape ne-au sufocat. La mulţi ani, într-o Românie mai bună pentru toţi cetăţenii ei!