Amalgam politic: dreapta şi stânga

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Revoluţie, au apărut studii doctrinare, unul în anii 2000, în fapt o antologie coordonată de Valeriu Stoica ce conţine răspunsuri ale unor oameni politici la întrebarea: „de ce sunt de dreapta?“

Imediat după 1989, au revenit în dezbatere publică noţiunile de dreapta şi, respectiv, stânga politică. Au fost traduse cărţi pe această temă, despre care am scris eu însumi un comentariu. Primele partide s-au constituit pe baze doctrinare explicite, chiar dacă nu foarte limpezi. Un sfert de secol mai târziu, noţiunile cu pricina par fie să se confunde, fie să nu mai prezinte nici un interes în ochii clasei politice. Adresaţi oricărui politician întrebarea de mai sus, adăugând stânga, şi nu veţi avea decât răspunsuri vagi, în cel mai bun caz, şi confuze, în cele mai multe. Examinaţi declaraţiile politice, venind din ambele părţi ale spectrului politic, şi veţi constata un amalgam teoretic inextricabil.

Nu vă feriţi să luaţi în considerare propunerile legislative din acest an electoral, atât pe cele din primăvară, cât şi pe cele din toamnă, şi veţi vedea că ele au devenit legi cu sprijinul, în numeroase cazuri, al tuturor partidelor, de dreapta sau de stânga. Cu două decenii în urmă, un reprezentant al Consiliului Europei, aflat în ţara noastră, s-a întâlnit cu liderii partidelor şi a fost teribil de mirat de dorinţa unanimă a acestora în privinţa aderării României la Uniunea Europeană, cu alte cuvinte că naţionaliştii nu erau eurosceptici. De altfel, sondajele arată şi în prezent că, dintre ţările foste comuniste, euroscepticismul românilor este cel mai puţin pronunţat. Abia după aderare, s-au manifestat primele reacţii semnificative, mă refer la ale politicienilor, nu atât eurosceptice, cât privind mecanismul de control impus de Bruxelles şi prevalenţa legislaţiei europene asupra celei naţionale.

Amalgam politic

Nu cu mult timp în urmă, îmi exprimam chiar în această pagină, părerea că, spre deosebire de multe ţări europene, naţionalismul nostru e încă latent şi difuz. Anul electoral în curs mi-a contrazis optimismul. Au apărut, ca ciupercile după ploaie, în ciuda verii secetoase, partide autodeclarat naţionaliste, unele cu tentă creştin-ortodoxă. Mai mult, stânga şi dreapta, adică PSD şi PNL şi-au dat mâna în a sugera electoratului că nici ele nu-şi vând ţara, că ambele consideră la fel de grav faptul că 30% din terenurile agricole, viticole şi forestiere au încăput pe mâna străinilor sau că se cuvine insistat pe valorile morale şi religioase moştenite de la strămoşii neamului românesc.

Cine ar îndrăzni, în aceste condiţii, să reamintească faptul că trăim într-un stat laic, multinaţional, ca toate democraţiile, şi nu într-unul teocratic, ca în atâtea ţări musulmane?

Un primar penelist invoca viguros, cu ocazia unei mari adunări electorale, tradiţia „dacilor liberi“, din rândul cărora este mândru că face parte împreună cu toţi moşii şi moaşele lui, deşi primăria cu pricina se află într-o zonă cucerită de romani. Un fost prim-ministru socialist, candidat PSD în judeţul lui Brâncuşi, cochetează de la o vreme cu PRU, partid de extremă dreaptă, acceptând să fie susţinut de acesta ca eventual prim-ministru. Astfel de frăţii de cruce sunt, pe cât de numeroase, pe atât de alarmante. Şi nu l-a propus PNL pe Marian Munteanu candidat la Capitală? Care a schimbat repede liberalismul cu un naţionalism creştin-ortodox în vogă între războaiele mondiale, trăgându-şi partid propriu, Alianţa pentru România, cum altfel? Mai nu e partid, de dreapta sau de stânga, care să nu recurgă la numele ţării în sloganul electoral. Am mai scris despre asta.

Cine ar îndrăzni, în aceste condiţii, să reamintească faptul că trăim într-un stat laic, multinaţional, ca toate democraţiile, şi nu într-unul teocratic, ca în atâtea ţări musulmane? Laicitatea a devenit o vorbă urîtă şi uitată deopotrivă de stânga şi de dreapta, altă dovadă a amalgamului politic de la noi. Stânga îmbrăţişează tezele dreptei în materie de familie, căsătorie între persoane de acelaşi sex, educaţie religioasă, gata să voteze modificarea Constituţiei ca să dea satisfacţie clerului în toate aceste privinţe. Ca şi în multe altele, asupra cărora spaţiul standard al articolelor mele nu-mi permite să mă întind. Poate, altădată, când vom afla ce se întâmplă în alegeri, eu scriindu-mi articolul săptămânal cu multă vreme înainte de a fi publicat. Pe cel de faţă, azi, 2 decembrie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite