Deschid uşa, realizez că nu sunt la baie în ultima clipă, zic, hai să halesc ceva, o şarlotă îmi face cu ochiul, când colo, ce să vezi? Un bilet cu scris mărunt, parcă de doctor, zăcea între două felii de şuncă şi trei de caşcaval. Mi-e clar: n-o să mai dorm până dimineaţă, dar asta e. Poate cineva are ceva important să-mi zică şi eu mă culc ca un insensibil la loc. Iau o lupă, citesc:

„Jupâne, fii atent. Mai ştii când scriai tu că neobolşevicii pesedişti acţionează cu impunitate, sau ceva de genul ăsta? Bine le-ai zis-o, bă, băiatule. Da’ fii atent aicea: nu ştiu dacă ştii, da’ le-a picat guvernu. Exact. Le-au dat cu moţiunea de cenzură-n cap. Da, fratele meu, gata cu neobolşevicii. Sau, mă rog, aparent. Ştii de ce? Păi hai să-ţi spun, că i-am văzut acuma la lansarea candidaturii tristei amărâtei ăleia de Dăncilă. Făceau spume la gură. Da, fratele meu, spume. Clăbuci, nu altceva. Şi pe Ogluţa Vasilescu aia ai văzut-o? Nu? Deci urla nesimţirea din ea mai ceva ca vecinu’ meu de bloc care parchează pe locu’ meu de trei ani încoace. Şi s-a mai dat şi la nevastă-mea, da’ asta-i deja altă discuţie. În fine. Deci eu atâta ură şi mizerie morală pe un grup de oameni n-am văzut în viaţa mea. Îţi spun, pe ăştia cu greu îi ţine cineva să respecte o minimă decenţă, să se prefacă nu ştiu cum că respectă regulile democraţiei, sau alte chestii de care pe ei îi doare fix la bască, dar în fine. Uite ce vreau să-ţi zic: eu ştiu că ţie nu prea îţi place Barna ăla şi pot să înţeleg, dar fii atent aici. Tu îţi dai seama, dacă Doamne fereşte întră Dăncilă în turu’ doi cu Iohannis? Sau, mai rău, patriotu’ ăla de carton, Diaconu? Ferească Sfântu! Îţi dai seama ce-ar urma? Un circ funest de promisiuni fără acoperire, un festival de tâmpenii care de care mai sinistre, toate asezonate cu erori de gramatică pe lângă care Grapini ar fi un mic copil.  

Deci fii atent ce-ţi propun eu aici. Hai să votăm cu Barna să intre în turul doi. Ştiu că nu e perfect, ştiu că are stilu’ ăla lemnos care nu îţi place ţie, da’ asta e. Nici mie nu-mi place, da’ ştii ce? Nici nu trebuie să fie perfect, ci măcar bine intenţionat. Şi acuma să recunoaştem că şi Giohannis e la fel de artificial ca şi el, ba poate chiar mai rău. Deci hai să încercăm aşa, ce zici? Să punem mână de la mână, zece, douăzeci, o sută, câţi om fi, mai dăm cu vorba şi pe la pretini şi îl trimitem în turu’ doi. Nu, acuma pe bune, tu vrei să vedem iar un festival din ăsta de iubitori de ţară defilând cu Ştefan cel Mare în braţe? De oameni rămaşi pierduţi prin secolul nouăşpe în timp ce le trece inteligenţa artificială pe sub geam? Pe bune, nu ne-am săturat de rătăciţii ăştia din Evu Mediu? Ba eu cred că da. Plus că gândeşte-te ce câştig ar fi pentru societatea asta să vadă o înfruntare între doi oameni normali şi nu între un om şi un tonomat de lătrat minciuni. Tu te gândeşti un pic? Eu mă şi mir că pesediştii mai au curajul să se arate la faţă după ce au venit cu un program de guvernare din care au făcut fix nimic! Ia zi, te-am convins? Mergem pe 10 noiembrie, băgăm masiv pe Barna şi pe urmă mai vedem.”

Semnat, indescifrabil

Am pus epistola jos, într-o pată de marmeladă. Nu ştiam cine poate fi, după scris putea fi medicul meu dermatolog, aveam câteva reţete de la el memorabile, dar nici nu conta. Ceva dreptate avea. Mi-am făcut rapid nişte calcule. A doua zi urma să mă întâlnesc cu vecinii de bloc să jucăm nişte table. Aveam să dezbatem problema, iar ei la rândul lor să se ducă la pescăria din cartier, de unde vorba avea să zboare, imprevizibil, spre alte zări, incontrolabile. Dar aşa şi trebuia, până la urmă. Pesediştii nu înţeleseseră nimic din nimic şi trebuia să dăm încă o dată cu ei de pământ. Tot noi, oamenii cărora le dăduseră atâta bunăstare câtă să nu poată duce.