Alte timpuri, alte adversităţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este firesc sau normal ca în timpul campaniei electorale să apară serii de adversităţi, distribuite în jurul adversităţii centrale dintre cei doi candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Cu acel prilej a fost evidentă asimetria stilistică a celor doi oponenţi.

Victor Ponta a recurs constant la jigniri, vecine cu injuria, Klaus Iohannis nu a folosit nici o expresie jignitoare, nici cel puţin întâmplător. Premierul este specialist în epitete, despre care Tudor Vianu afirmă că este figura de stil „cea mai săracă spiritual”, sau, în limbajul creştin ortodox, „cea mai săracă cu duhul” În contrapunct, Klaus Iohannis vorbeşte la obiect, respectiv la subiect, şi vorbeşte simplu şi clar. Sub diferenţele de expresie, găsim o diferenţă esenţială chiar a modului lor de gândire.
 

Că ştie că nu ştie, Victor Ponta este marcat, este chiar măcinat de o antinomie. Pe de o parte , la timpul prezent, dânsul ia măsuri nu oportune, ci oportuniste, care vizează direct sau indirect anumite interese absolut particulare, că e vorba de „baronii” locali sau centrali, că e vorba de „băieţii deştepţi”, în general. Pe de altă parte, acelaşi Premier recurge la Proiecte vaste şi vagi, realizabile într-un viitor nedeterminat, sau pur şi simplu ne-realizabile. Altfel spus, cele mai multe dintre Ordonanţele date sunt oportuniste, pe când Proiectele sunt fanteziste. Primele sunt surprinzătoare şi ne lasă uneori cu gura căscată,, ca Ordonanţa cu traseiştii, secundele mestecă şi amestecă nişte clişee până la saturaţie, una care este a noastră, nu a autorului lor. De aceea, polarizarea socială între săraci şi bogaţi, începută pe vremea lui Ion Iliescu şi „maturizată” de către Adrian Năstase, putea căpăta o consacrare politico-juridică, sau juridico-politică, dacă Victor Ponta ar fi ajuns Preşedinte. Numai că „Dacă şi cu Parcă /Se plimbau în barcă!”
 

În schimb, Klaus Iohannis, are o cu totul altă strategie. În timpul campaniei electorale au fost lansate câteva cuvinte şi concepte-cheie, numite şi sloganuri, şi cărora le putem spune şi branduri politice. Ele sunt doar câteva şi pot fi reunite întro singură frază, adică „Se poate ca, făcând bine lucrurile, pas cu pas, să ajugem împreună la o Românie normală, adică una prosperă şi dreaptă” Între altele, acest enunţ strategic este concretizat şi prin ce crede Klaus Iohannis despre Guvern. Dânsul afirmă că România va intra pe deplin pe calea menţionată, atunci când se va ajunge la un alt Guvern, respectiv la o altă majoritate parlamentară. Bine, bine, dar când se va ajunge acolo!? Aici, Preşedintele klaus Iohannis lasă deschis un câmp de posibilităţi. Ca termen apropiat, nu repede, ci destul de repede este posibil, dată fiind înclinaţia oamenilor, a parlamentarilor în acest caz, de „a se da bine” cu Puterea. Aici, l-am putea invoca şi pe Nietzschhe, cu propoziţia „Aceasta este nebunia lor, să fie cât mai aproape de Tron” Dar, este avut în vedere şi termenul cel mai îndepărtat, adică alegerile parlamentare din 2016. Aşadar, acel „Se poate” poate intra în joc în acest interval, dar schimbarea trebuie să se petreacă pas cu pas, adică temeinic şi în consens cu Legile în vigoare, respectiv cu Constituţia. Or, la vechii adversari se adaogă, mai nou, alţi noi adversari, inclusiv unii dintre votanţii sau admiratorii lui Klaus Iohannis.
 

Aici intră în joc o mentalitate cunoscută de când e Lumea-Lume. În limbaj popular, ea este definită prin expresia „A găsi nod în papură şi pete în Soare” J.P. Sartre recurge la modelul unei foi albe de hârtie pe care întâmplător a căzut o pată mică de cerneală. Există oameni care se concentrează exclusiv la pată, nu şi la foaia albă de hârtie, pe care nu o mai folosesc, pentru a scrie ce au de spus, find fericiţi că pot arăta pata cu degetul, cu cel arătător, desigur. Tot aşa, cu o altă imagine, sunt oameni care în oricare entitate omogenă caută şi reuşesc să descopere cea mai mică fisură. Astfel, Preşedintele s-a întâlnit cu Premierul la Cotroceni şi au stat de vorbă vreme de un ceas. Toată lumea, dar mai ales comentatorii politici şi jurnaliştii, aşteaptă înfriguraţi să vadă Declaraţia sau Conferinţa de presă, dar nu vine mai nimic decât un răspuns vag dar optimist, ca să nu-i spunem şi oportunist, al lui Victor Ponta, care părea înfrăţit pe vecie cu „Sticla”, adică TV-urile. Absenţa unor informaţii privind acea oră de discuţie, întâlnire anunţată de Preşedinte încă la sfârşitul campaniei electorale, stârneşte cele mai bizare şi fanteziste interpretări. Preferinţa pentru găsirea petelor şi a fisurilor se corelează, la mulţi dintre jurnalişti, cu gustul pentru senzaţional. Din păcate, în Mass-media s-a ajuns până acolo încât o informaţie este considerată o adevărată Ştire, numai dacă are în ea ceva senzaţional, cu totul ieşit din comun, deci, într-un fel, ceva anormal, sau nefiresc..
 

Or, Preşedintele optează tocmai pentru ceea ce este normal, sau firesc, încât această diferenţă de percepţie şi evaluare este un izvor al adversităţilor recente faţă de Klaus Iohannis. Din păcate, în această greşeală cade şi redutabilul jurnalist Ion Cristoiu, colegul nostru de odinioară, care confundă demnitatea lui Klaus Iohannis, care este reală, cu orgoliul şi vanitatea, care nu îi sunt deloc proprii.
 

Aici mai intervine un aspect, unul chiar esenţial. Simplitatea şi modestia lui Klaus Iohanis nu ţin de spectacol, sau de o mască, ci sunt autentice, dar ele pot deruta atunci când este vorba de temeinicia unor măsuri sau hotărâri pe care dânsul le ia. În al doilea tur al campaniei electorale, când „fraţii de cruce” creştin-ortodoxă, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, au început o febrilă căutare a alianţelor, pe bază de negocieri, Klaus Iohannis vine cu vestea bombă că dânsul nu va recurge la nici un fel de negociere. Toată lumea a rămas uluită, inclusiv o parte dintre colegii dânsului, mai ales din PD. Foarte încet, putem zice şi aici „Pas cu pas” s-a văzut că nu este vorba de o „vorbă-n vânt”şi că autorul declaraţiei nu glumeşte. Acest element de strategie era unul cu totul nou, mergea exct împotriva strategiei alianţelor prin negocieri, la care a recurs cuplul Ponta-Dragnea, iar în cele din urmă a avut câştig de cauză. Nu am nici un fel de îndoială că acest element de strategie a avut o importanţă, nu neapărat decisivă, dar una foarte mare în victoria finală
 

Atacurile mai noi la adresa Preşedintelui au diverse izvoare şi motivaţii, între care una este remanenţa tradiţiei. Perioada istorică pe care o putem numi Băsescu-Ponta, dincolo de realizări sau nerealizări, a fost marcată şi de o degradare a noţiunii de „prezenţă publică” Omniprezenţa lui Victor Ponta pe mai toate „Sticlele”, ca şi ieşirile parţial justificate ale lui Traian Băsescu la ora fatidică 6 fix, au creat o atmosferă generală de spectacol de circ. Spectacol pe care Mass-media l-a multiplicat, mai ales prin posturile partizane, între care „Antena-3”ocupă locul de vârf. Este sarcina specialiştilor să facă o analiză şi o măsurare sociologică şi statistică a acestor „contribuţii”, prin care comunicarea optimă a fost degradată în taifas, taclale, flecăreală, ciorovăială, sporovăială şi ciondăneală, sau, mai pe scurt, Vorba a fost transformată în vorbărie. Aceasta, deşi românii, în Paremiologia lor au , chiar la un loc de cinste, şi zicătoarea „Vorbă multă, sărăcia omului!” Se pare că sasul Klaus Iohannis este de acord cu această zicătoare , nu numai în adâncul ei, ci şi pe suprafaţa ei sonoră, întrucât dânsul tace, se gândeşte şi face. Şi face numai ceea ce se poate face, pas cu pas, nu şi ceea ce cred unii şi alţii că ar face ei, dacă ar fi în locul Preşedintelui Klaus Iohannis, acesta fiind şi visul secret al unora dintre ei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite