Allah Akbar, strigătul de luptă cu care imigranţii au atacat graniţa Europei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cei care le mai plângeau de milă imigranţilor, felul în care aceştia au atacat graniţa Ungariei cu strigătul de luptă ”Allah Akbar”, incendiind şi aruncând cu bolovani, ar trebui să fie suficient. Sunt cazuri izolate, vor spune unii. Numai că agresivitatea se răspândeşte uşor printre imigranţi, aşa cum s-a putut vedea ieri, şi cred că nimeni din România nu ar trebui să încerce cât de izolate sunt aceste cazuri şi cum se pot ele amplifica.

Totul a plecat de la ”generozitatea” doamnei Merkel, care a declarat cu guriţa ei la începutul lunii septembrie că Germania aşteaptă 800.000 de refugiaţi în ţara ei doar până la sfârşitul anului, dar că nu există o limită a primirii acestora. Am aflat apoi şi de ce: ministrul german al Economiei a recunoscut public că Germania are nevoie de forţă de muncă şi că imigranţii vor rezolva această problemă.

Ciudat însă că, după aceste mesaje de încurajare a imigranţilor, Germania a început să facă presiuni pe celelalte ţări europene să primească şi ele imigranţi pe bază de cote obligatorii. Merkel a ameninţat ţările UE care nu acceptă cotele obligatorii, la fel făcând şi Cancelarul Austriei. S-a ajuns chiar la vehicularea pedepsei cu reducerea fondurilor europene. Asta în condiţiile în care nicio altă ţară din UE nu i-a invitat pe imigranţi ca să îşi acopere nevoia de forţă de muncă. De ce trebuie, atunci, ca întreaga Europă să plătească pentru nesăbuinţa lui Merkel?

  Ce a vrut de fapt Germania? Să obţină o masă de muncitori fără drepturi, fără pretenţii şi fără niciun cuvânt de spus, ca să îi înlocuiască pe cei care au, cel puţin teoretic, legea de partea lor. Cum ar fi muncitorii din ţările Europei de Est, printre care şi românii. 

Poate ar trebui să-i trimitem pe toţi imigranţii în Germania, să se descurce Merkel cu ei, dacă tot i-a invitat. E clar că Europa, sub conducerea lui Merkel, stă să se prăbuşească. Ce a vrut de fapt Germania? Să obţină o masă de muncitori fără drepturi, fără pretenţii şi fără niciun cuvânt de spus, ca să îi înlocuiască pe cei care au, cel puţin teoretic, legea de partea lor. Cum ar fi muncitorii din ţările Europei de Est, printre care şi românii. Dacă patronii germani îşi închipuie însă că îşi vor bate joc de muncitorii din rândurile imigranţilor non-UE, se înşeală amarnic. Aceştia nu îi vor da în judecată pentru neplata salariilor, ci vor protesta violent, aşa cum au făcut şi ieri la graniţa Ungariei.

Germania s-a jucat cu focul şi, până la urmă, flacăra s-a aprins şi se extinde. Nu ţările care se opun imigranţilor ar trebui penalizate, ci ţara care i-a invitat, după care nu mai ştie cum să dea vina pe alţii. Şi aceasta este Germania. Merkel s-a dovedit un politician iresponsabil şi este principalul vinovat pentru turnura pe care a luat-o criza imigranţilor în Europa.

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite