Alina şi Lucian - afaceri de familie

Nu fac nici un secret. Nu am nutrit, nu am şi nici nu cred că voi avea vreodată nici cea mai mică urmă de simpatie pentru co-preşedinta PNL, d-na Alina Gorghiu.

O socotesc un personaj inconsistent profesional, cu o diplomă de licenţă obţinută la o universitate particulară de mâna a doua, completată cu un doctorat despre a cărui calitate mărturisesc că nu ştiu nimic. Cu magnitudine şi apetenţe culturale zero. S-a descurcat în viaţă graţie prieteniilor de conjunctură şi unor contracte cu mare uşurinţă primite de la Stat. Nu ilustrează în nici un fel credo-ul liberal  Prin noi înşine, însăşi plasarea ei în fruntea PNL fiind în contradicţie cu acesta. Pariez că dacă socialismul ar fi supravieţuit, doamna Gorghiu ar lucra azi la Consiliul Naţional al Pionierilor. I-ar face cafeluţe urmaşei Polianei Cristescu.

E pe mai departe teleghidată de la Cotroceni, singura ei mare victorie politică fiind aceea de a le fi impus şi liberalilor proveniţi din pedelişti ideea că orice zicere şi orice lucru făcut de preşedintele Klaus Iohannis reprezintă fapte sfinte, binecuvântate şi, în consecinţă, trebuie obligatoriu apărate. Chiar dacă e limpede demult că dl. Iohannis nu va mai îndeplini în nici un fel rolul de locomotivă electorală pentru partid la alegerile parlamentare din a doua decadă a lunii decembrie. Dimpotrivă.

Aripa originar penelistă din actualul PNL a pierdut mult, e clar încălecată de pedelei în anii de când d-na Gorghiu mimează rolul de co-preşedintă. Cu două-trei excepţii, victoriile electorale semnificative ale PNL la alegerile locale din iunie le aparţin celor proveniţi din fostul partid al lui Traian Băsescu. Iar pedeleii nu sunt nicidecum timoraţi în a menţiona, unde şi când trebuie, acest lucru. Unul dintre cele mai semnificative semne că fuziunea penelisto-pedelistă e departe de a fi fost încheiată. Dacă va fi vreodată.

Aceste detalii nu îi dau deloc dureri de cap doamnei co-preşedintă. Mereu hiper-activă pe facebook, într-o întrecere socialistă la acest capitol cu dl. Victor Ponta. Întotdeauna veselă, zâmbitoare, poate chiar şi inconştient convinsă în forul ei intim că înfrângerile pot să fie transformate în victorii. Totul e să vrei şi să aderi la practica autoamăgirii. O practică cu un consistent istoric la români. Începe încă din epoca lui Mircea cel Bătrân şi nu s-a încheiat odată cu împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu.

Cred, însă, că după alegerile din iarnă, doamna Gorghiu va dispărea definitiv din prim-planul vieţii politice naţionale. Nu va fi regretată în nici un fel, iar dispariţia ei  nu va fi în nici un caz catalogată drept o mare pierdere. Ci ca o uşurare. E însă de văzut dacă partidul va mai putea fi salvat după o astfel de încercare.

Soţul doamnei Gorghiu este dl. Lucian Isar. Despre care mulţi susţin că ar fi un economist şcolit. Poate chiar valoros dacă nu ar nutri visuri de mărire pentru a căror împlinire e gata să calce în picioare tot. În dosarul lui personal figurează, nu tocmai onorant, o tentativă de asalt speculativ asupra leului petrecut pe vremea când era vicepreşedinte la Bancpost. Atac descoperit de BNR şi sancţionat în consecinţă. Plus o trecere cam fără urmări prin guvernul Ponta.

De câteva luni, dl. Isar, săturat probabil de condiţia de împingător de cărucior de bebeluş, a sărit la atac. Ţinta lui este - aţi ghicit! - BNR, guvernatorul şi CA-ul Băncii centrale. Dl. Isar are câţiva susţinători mediatici nu prea onorabili, de tipul Cotidianul, Realitatea tv şi, mai ales, Antena 3. În special pe nefrecventabilul Mihai Gâdea. Cu al căror ajutor neprecupeţit se străduieşte din răsputeri să ne convingă ce mari, ce nesimţite i-ar fi veniturile d-lui Mugur Isărescu. Care, da, e adevărat sunt departe de a fi mici, numai că o asemenea demnitate precum aceea de guvernator al Băncii Centrale peste tot în lume se plăteşte bine. D-lui Isar nu îi plac nici istoriile legate de rezervele de aur ale României şi nici cele ce ţin de împrumuturile ţării noastre de la FMI.

Marţi seara l-am zărit pe respectivul domn în compania maleficului pastor care se crede ziarist pe nume Gâdea, purtându-se – a câta oară? – în cel mai josnic chip, ca un şmecheraş de Ferentari - cu purtătorul de cuvânt al BNR, dl. Dan Suciu.

Bun, cu doamna Gorghiu dl. Isar s-a căsătorit. Dar cu pestilenţialul Mihai Gâdea cine l-a obligat să se asocieze? Să fie oare de vină fatalitatea proverbului ce ne învaţă că cine se aseamănă se adună?