Alina Mungiu-Pippidi: De ce s-a radicalizat politica la români
Războiul civil pe care îl vedem nu e despre integritate, foloseşte doar pe unii oameni care cred în ea, şi face praf democraţia şi statul de drept. Cîştigătorii alegerilor vor să fie deasupra legii. Pierzătorii vor să le cîştige la masa verde.
Omul care are cinci procese cu compania Schweighofer, pentru că se luptă cu defrişările ilegale, şi care a iniţiat petiţia de succes către Hornbach, Dedeman, Arabesque, Leroy Merlin şi Brico să nu mai comercializeze produse Schweighofer, Hens Hedrich din Sighişoara, şi-a găsit acum cîteva zile maşina în flăcări. Noroc cu zăpada că a făcut-o mai uşor de stins. Poliţia şi cu el au extras apoi ce mai rămăsese din cîrpele cu benzină care au servit la punerea focului, inclusiv una sub rezervor, care, din fericire sau poate măiestria celor de la Dacia, nu a explodat.
Incidentul e semnificativ pentru o atmosferă de violenţă şi manipulare pe care nu am mai văzut-o din anii nouăzeci. S-au reîntors ameninţările la telefon, sau prin email, violenţa limbajului pe Facebook şi forumuri depăşeşte orice imaginaţie, demonstraţiile sunt infiltrate de oameni nu slogane şi intenţii radicale care greu pot fi ţinuţi în frîu de marea masă, paşnică, dat fiind că nimic nu e oficial organizat. Mecanisme democratice ca alegerile sau consultările reale, nu de circ, sunt declarate redundante. Judecătorii de la Curtea Constituţională sunt declaraţi ticăloşi nu de anonimi, ci de ziarişti cu renume, puterile statului se încaieră pe faţă una cu alta. Cum s-a ajuns aici şi e vreo şansă să nu retrăim integral, ca prinşi într-o buclă temporală, din nou anul 2012?
Pui lupul la zid, şi o să sară pe tine
S-a ajuns aici deoarece cele două tabere politice au fiecare arme strategice pe care le folosesc fără limitele pe care democraţia şi statul de drept le-ar impune. Chintesenţa conflictului priveşte situaţia lui Liviu Dragnea, marele cîştigător al alegerilor, şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, oamenii numărul doi şi trei din stat. Dragnea este inculpat pentru instigare la abuz în serviciu pentru utilizarea resurselor administrative în interes de partid (secretara plătită din banii unei direcţii subordonate), cu un prejudiciu mic, că la Teleorman nu se plăteşte mare lucru o secretară. Tăriceanu e inculpat că nu a cooperat cu procurorii într-un dosar în care era doar martor, pur şi simplu nu ar fi spus că s-a întîlnit cu unul cu care s-a întîlnit. Pînă aici poate nu pare nimic nou, dar este, nu există altă ţară din lume în care numărul 1 din stat să fi pierdut alegerile, iar 2 şi 3, care le-au cîştigat, să rişte să fie eliminaţi pe altă cale. Situaţia lui Dragnea e special de grea, pentru că mai are o condamnare cu suspendare, pentru că nu a temperat elanul infractorilor de partid care au mobilizat votanţii la referendumul din 2012 contra lui Băsescu. Termenele de judecată se apropie, astfel că Dragnea, cel puţin, are de ales între a merge la închisoare sau a întoarce niţel mîna la spate statului de drept ca să-şi rezolve situaţia în orice fel, prin graţieri sau amnistii. Nu i s-a mai lăsat altă ieşire. Şi are probabil dreptate cînd spune că dacă nu asta, îi vor găsi altceva. Chiar aşa e, deşi e inexplicabil de ce atîta vreme nimic serios, adică o infracţiune de corupţie, nu e fost reţinută contra lui. Cazul Tăriceanu e şi mai penibil. Asupra lui s-au făcut presiuni directe să schimbe tabăra. Şi spre deosebire de Bill Clinton când a minţit comisia Starr, sau Tony Blair în investigaţia privitoare la Iraq, el a fost inculpat că nu cooperează cu organele de anchetă.
Ei spun în apărarea lor că asta nu e justiţie şi nu e anticorupţie. E greu de pretins că ar fi. Dacă unii fac trimiteri în judecată cu dedicaţie, alţii or să facă ordonanţe cu dedicaţie să se scape. E un cerc vicios. Toate astea scufundă mai tare statul de drept. Nu ne-o place nouă Dragnea, dar resursele administrative sunt abuzate de toţi primarii şi de toţi şefii de consilii judeţene. Pe oricare i-ar putea lua DNA că, de, folosesc benzina statului, şi nu a partidului, ca să-şi facă propagandă electorală. E corect să îi ia? Sigur. Dar să iei numai pe cine trebuie, printr-o acţiune desfăşurată în campania electorală, e un act de instrumentalizare a anticorupţiei, de folosire a ei în avantaj politic.
Or, dacă puneţi lupul la zid, ce vă aşteptaţi că o să facă, mai ales întărit cu 48 la sută voturi? O să sară pe edificiul cu trudă construit şi apărat de noi timp de zece ani, care ar fi trebuit să fie protejat, nu să fie folosit în bătălia politică. Cînd se strigă „La închisoare, nu la guvernare”, sloganul cel mai des auzit zilele astea, vi se pare, poate, că auziţi democraţia prin o mie de glasuri? Cînd toată lumea pune mîna să scoată oameni în stradă, electoratele partidelor de opoziţie dar nu numai, nu se întreabă nimeni de ce nu au ieşit la vot, de ce au fost o mie cînd Oprea l-a pierdut pe motociclistul lui în groapă, de ce nu au fost nici cinci sute cînd PSD a anulat pe 45 de zile legea cu traseismul, oricât am tras de ei, de ce Moise Guran şi cu mine a fost cvasisinguri în marţea neagră, pînă cînd cu mare efort s-au strîns trei mii de oameni? De unde această conştiinţă deşteptată peste Crăciun şi Anul Nou la poporul cinic şi plictisit, care dă impresia că poate da jos guvernul, numai să vrea, de unde nu se mai dau amenzi la demonstranţi, deşi în primăvară şi parastasul de la Colectiv s-a ales cu una doar că a postat evenimentul pe Facebook? Ce e nou? Că PSD a mai făcut porcării gîrlă şi n-a ieşit nimeni.
Marea noutate - încercarea de a tăia fondurile SRI
Un singur lucru e nou. Guvernul vrea să taie fondurile SRI, o mişcare fără precedent. SRI, care a scăpat din comisia de anchetă fără să ne spună cum de a luat Ghiţă aproape un miliard şi de ce nu e cercetată sursa banilor din România TV şi a altor organe de presă cu finanţare ascunsă, era cel din spatele amenzilor după demonstraţii, ei făceau poze şi dosare la tineri (la cei cu potenţial de lideri şi care nu puteau fi şantajaţi). SRI nu mai are de ce să oprească vreo demonstraţie. Dimpotrivă. Regimul actual e cea mai mare ameninţare la adresa lor de cînd sunt ei, mai ales după un an în care şi-au făcut pensii speciale şi mărit salarii prin hotărîri de guvern secretizate şi zece ani de acumulat puteri din decizii CSAT. Serviciile ameninţate de tăierea bugetară au devenit brusc prietenele străzii, şi de unde mîna nevăzută ne punea piedici de tot felul, acuma în mod miraculos totul se agregă. Ca în anii nouăzeci, cînd îmi făceam eu teza de doctorat la Petroşani cu minerii care spărseseră sediul PNŢcd şi îmi povesteau cine îi adunase, îi ajutase şi îi îndrumase, asta într-un interviu de grup în care altfel încercau să mă convingă că totul a fost spontan.
Nimeni nu o fi manipulat de nimeni. Prea sunteţi deştepţi toţi. Şi lucizi. Numai eu mă simt aşa, uşor obosită de cîte alegeri am ajuns brusc în studiouri la maximă expunere apărînd pe candidatul serviciilor şi de asta nu mai vin acasă la alegeri. Ce să facem? Nici nu era greu. Sunt persoana din România cu cele mai multe procese cu miniştri, preşedinţi sau şefi de servicii secrete PSD, şi singura persoană fizică în litigiu legal chiar cu partidul, la un moment dat. Eram alegerea logică de adus la momentul strategic - pentru credibilitate. Sigur, m-am întrebat eu cum se face că din persoană interzisă mi se deschidea brusc uşa la momentul esenţial, dar cine are timp să dea înapoi în asemenea momente? În plus, ce să facem? Eu chiar credeam că nu e bine să cîştige PSD. Dacă serviciul şi cu mine aveam aceeaşi părere?
Ştiind că se apucă de lupta cu SRI, dacă nu cumva au făcut-o doar ca propagandă, Dragnea a făcut greşeli îngrozitoare. SRI are sondaje, şi ştiau mai bine ca el că oamenii au fobie de graţiere. Iordache nu ar fi trebuit niciodată să fie ministru, nu îl duce mintea nici să îi fie frică atunci cînd ar trebui. Am făcut un sondaj pe România curată între timp, sigur, debalansat către oamenii mai educaţi, şi am văzut cam ce gîndeşte lumea. Nimeni nu vrea amnistie, din prima mie de oameni care au răspuns cred că au fost doi pentru (Şerban şi Nicolae). Lumea e altfel echilibrată, nu ca strada infiltrată, vor politici preventive şi mai ales pedepse pecuniare, să le luăm tot ce au la corupţi dacă vor să nu intre la puşcărie şi nu avem loc. Combinat cu o interdicţie a drepturilor politice (să nu poată candida), iată o rezolvare cost eficientă şi populară. Dar pentru asta trebuie să cercetezi, să ştii. Şi cine ştia a văzut marele paradox radical, că lumea vrea să nu se prescrie infracţiunile de corupţie niciodată (urmarea lungirii insuportabile a proceselor cu Udrea etc.), dar jumătate din respondenţi recunosc că ei înşişi au făcut ceva ilegal în ultimii zece ani - nu au declarat toate veniturile, au dat şpagă cînd a trebuit sau au căpătat ceva de la stat cu pile. Cu alte cuvinte, ar putea să îi aresteze şi pe ei. Dar cumva sunt siguri că nu e vorba de ei. Aşa e românul, şi la integritate, ca şi la toate. Persoanele de faţă le exclud.
În concluzie...
Războiul civil pe care îl vedem nu e despre integritate, foloseşte doar pe unii oameni care cred în ea, şi face praf democraţia şi statul de drept. Cîştigătorii alegerilor vor să fie deasupra legii. Pierzătorii vor să le cîştige la masa verde.
Şi cu toate astea, raţiunea şi compromisul sunt singurele care ar putea aduce o rezolvare. Curtea Constituţională a fost înţeleaptă să limiteze abuzul în serviciu, sau de la corpul de control al guvernului vor pleca n plîngeri contra lui Cioloş şi ai săi. Ideea de a-i face pe corupţi să plătească scump în loc să meargă la închisoare are sens. Nu mai bine punea Adamescu banii în Astra înapoi decît să moară de stafilococul auriu? Şefii de partide trebuie să se menajeze între ei, nu să se bage la închisoare sau să-şi trimită ANAF-ul acasă. Aşa e civilizat. Ţinem la DNA, e al nostru şi îl apărăm, dar şi ei să manevreze cu grijă, dacă lasă acţiunea lor să fie instrumentalizată nu ajungem nicăieri, scandal după scandal şi corupţia rămîne tot unde era. Impunitatea a existat clar sub Băsescu, cînd Udrea şi Cocoş erau protejaţi - de el sau de SRI, nu ştim, de amîndoi, e limpede. Ponta a fost şi el trimis în judecată pe un delict minor. Fiecare arestare a unui şef PSD, oricît o fi fost de întemeiată juridic, a fost o catastrofă politică. De la Năstase, om totuşi subţire, s-a trecut la discipolul Ponta, mult mai jos. De la Ponta, iată-ne la Dragnea, şeful direct al baronilor. Păi îi cam dau dreptate lui TRU aici, Ahile nu mai ajunge niciodată din urmă broasca ţestoasă, e clar că nu cu arestarea o scoatem la capăt. Umflaţi-l pe Dragnea, şi poate ne trezim cu Codrin Ştefănescu. Probabil că noi scriem volume degeaba ce fel de anticorupţie chiar dă rezultate, în România nu ne citeşte nimeni.
Solidaritatea contra o fi bună, dar e inferioară celei pentru cineva. Mulţumesc ca atare celor, nu mulţi, dar semnificativi, care s-au solidarizat cu Hans Hedrich, şi asta într-un moment în care societatea civilă e mai infiltrată ca niciodată, că nu e loc mai bun ca Facebook să spui că eşti cine nu eşti, să minţi ce diplome ai, ce ştii să faci şi cine îţi plăteşte lumina. Cît unii proşti se deconspiră voioşi prin mediul virtual, solidarizîndu-se cu cine nu trebuie, păstraţi-vă discernămîntul şi atenţia pentru ce e autentic. Că în marele război civil în care fiecare foloseşte pe fiecare mai aveţi şi voi, nu ştiu de ce, o mînă de oameni dezinteresaţi. Faceţi o diferenţă între ei şi cei care vă socotesc doar carne de tun, la alegeri sau între ele, că altfel meritaţi tot ce vă paşte.
Puteţi comenta acest text pe România Curată
Se încarcă comentariile...
