Alina Mungiu-Pippidi: De ce nu avem un Macron sau România nu e ca Franţa

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi e profesor de studii ale democraţiei la Berlin, expert pentru Consiliul Europei şi preşedinte al Societăţii Academice din România (SAR)
Alina Mungiu-Pippidi e profesor de studii ale democraţiei la Berlin, expert pentru Consiliul Europei şi preşedinte al Societăţii Academice din România (SAR)

Vestea bună e că ne-am salvat fondurile europene graţie victoriei lui Macron, măcar să fim în stare să le absorbim şi să facem cu ele ceva mai util decît canalul Bucureşti-Dunăre. Sau te pomeneşti că am putea pune corupţii să sape la el şi rezolvăm o dată cu amnistia, supraaglomerarea din puşcării şi alte mari probleme de acest nivel care ocupă toată agenda.

Fiind o veche simpatizantă Macron, care e un prieten al Hertie School of Governance, unde diverşi oficiali europeni viitori sau trecuţi (cei actuali sunt prea ocupaţi) predau sau comisionează programe (Autorul programului lui economic, Jean Pisani Ferry, e profesor la Hertie, ca şi Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, urmînd lui Javier Solana şi comisarului Lazslo Andor, printre alţii), nu pot decît să mă bucur de entuziasmul românesc la adresa lui, sigur că e deştept, tocilar şi devreme acasă, studenţii îl iubesc şi aşa mai departe. Dar să nu ne păcălim pe noi înşine, Macron a cîştigat pentru că:

  • Din universităţile de top din Franţa, nu sunt toate, dar sunt cîteva, sau din cele internaţionale, anual termină un mare stoc de talente, vorbim de mii de oameni de vîrf, deci ai de unde cultiva Macroni ca să ridici unul aşa sus. Vă reamintesc că la Universitatea din Bucureşti ştiinţe politice nu s-a predat niciodată metodologia meseriei noastre ca în toată lumea, ăla care a fost titular ani de zile în această facultate fără citate şi fără politologi s-a făcut între timp profesor la Academia Naţională de Informaţii. La ASE există cîţiva tineri foştri POSDRU mai răsăriţi, dar doar o mînă strînşi din cîţiva ani şi la prima lor lucrare ISI. La SNSPA totdeauna vin talente, dar cei foarte buni pleacă la doctorat în Occident, restul sunt recrutaţi de Bogdan Teodorescu sau servicii secrete, doar cîţiva se străduie prin staff pe la partide sau şi-au încercat talentul la M10 sau USR. În ce priveşte facultăţile de drept, la cele neipocrite s-a scos licenţa scrisă ca măsură antiplagiat, din celelalte să nu mai vorbim ce reproducere profesională iese de acolo.  
  • Din staff-ul de politici publice al partidelor franceze şi al ministerelor, oricum mult mai substanţial, există elita elitei, cum sunt centriştii lui Dominique Strauss Kahn, precedentul meu favorit, distrus la comandă politică, şi aceştia s-au regrupat la Macron. Macron a avut în spate acest gen de think-tankuri semipublice, în vreme ce la noi puţina comunitate de politici publice clădită de SAR sau de ASPEN decade, că nu are nimeni nevoie de ea, cîţi ani poţi cere calitate Vest unor oameni tineri cînd ei văd că nu asta e recompensat la noi.  
  • Există masă critică în lumea de afaceri şi profesională care nu mai suportă ineficienţa şi corupţia vechii clase politice franceze, şi ei au colaborat ca să creeze acest fenomen de înlocuire a clasei politice, din care am văzut doar începutul, un asemenea grup obiectiv şi nepartizan noi nu avem, oricît am încercat eu să ţin flacăra obiectivităţii aprinsă, toată lumea e partizană şi vede doar defectele celorlaţi la noi.  
  • Există o unitate a clasei sociale mijlocii şi a stîngii împreună cu elita contra fascismului în Franţa, la noi, Traian Ungureanu îşi permite să scrie texte din ce în ce mai antieuropene şi rasiste pentru că floarea intelectualilor lui Băsescu, adică ”dreapta” autoproclamată gîndeşte ca el, în ultimul o deplînge pe Marine, a recomandat să se voteze Trump etc. Nimeni nu ar scrie aşa ceva dacă prietenii l-ar mai trage de mânecă, eu o fac public, că şi eu îl admiram pe Traian acum douăzeci de ani. De asemenea, nu prea cred că doar postacii de la Sputnik au umplut forumurile cu texte pro-Le Pen, au fost şi ei, dar există şi un fascism românesc în creştere, care vrea evacuarea musulmanilor din Europa, are complexe de inferioritate anti-Occident şi votează antiimigraţia, uitînd că şi românii sunt imigranţi.  
  • Există şi în Franţa o societate civilă care foloseşte Facebook, dar doar ca un mijloc, e o societate civilă care există şi dincolo de Facebook, bazată pe asociaţii permanente, unde se forjează valori comune, soluţii la probleme şi solidaritate de grup, mii de asemenea asociaţii au pus umărul nu doar la Macron, ci la alegerea unor candidaţi independenţi contra candidaţilor de partid în oraşele unde erau corupţi, de cîţiva ani buni, asta am încercat şi eu să propun vara trecută, vezi însă că am avut zece asociaţii în toată ţara (acelea şi-au ales oameni în consilii) şi văzînd ce slabi suntem s-au repezit serviciile să se înscrie ca să ne ajute (cînd nu de-a dreptul crima organizată, vezi povestea şefului USR Turda care a omorît doi oameni ca bodyguard). Macron a avut şi el probleme, dar asemenea fenomene patologice de infiltrare ca la noi se mai găsesc doar în ţările foste URSS, doar în Republica Moldova mai fac serviciile partide (pro-europene, de altfel) ca să selecteze ei pe cine intră în politică. Or, noi suntem ca Moldova, nu ca Franţa.  
  • Ca atare, e nedrept să le cerem vîrfurilor din partide ca Dacian, Nicuşor, sau chiar Victor Ponta să fie nivel Macron, ei au ajuns în faţă pentru că puţinii de nivel Macron au fost blocaţi, chiar dacă nu de ei, dar tot au fost selectaţi prin eliminarea altora, şi cum au dat semne de gîndire proprie cum au fost drastic penalizaţi. O asemenea societate nu are de ce să se plîngă că îi lipsesc talentele, ea e organizată contra talentului, sistemele de recompensă sunt reglate toate pe antimeritocraţie, numai insule pe ici pe colo reuşesc să trăiască după alte reguli şi numai pentru că nu pun în pericol regula generală.

Dar chiar dacă pe fond e greu să semănăm cu francezii că nu avem elită (nu te poţi dispensa de ea), că din opinia publică am făcut o cloacă partizană, iar asociativitatea e tot spre zero, ca atare Facebook-iştii nu profită destul de proteste dacă nu au lideri, şi ziua pierd ce au cîştigat noaptea, ca schemă publicitară, adică o figură carismatică de centru, NOUĂ, care să cîştige întîi prezidenţiale, şi apoi să contruiască partid nou am putea şi noi, cum explicam aici.

Cine însă să aibă curajul să meargă simultan şi contra PSD şi a establishmentului de securitate şi să mai ia şi voturi cu program european? Dacă se găseşte careva vom fi datori să mai sprijinim o dată asemenea încercare.

Vestea bună e că ne-am salvat fondurile europene graţie victoriei lui Macron, măcar să fim în stare să le absorbim şi să facem cu ele ceva mai util decît canalul Bucureşti-Dunăre.

Sau te pomeneşti că am putea pune corupţii să sape la el şi rezolvăm o dată cu amnistia, supraaglomerarea din puşcării şi alte mari probleme de acest nivel care ocupă toată agenda.

Puteţi comenta acest text pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite