Premierul lipseşte motivat de la excepţionala acţiune, binecuvântată cu prezenţa primilor doi bărbaţi de stat, pentru că în regulamentul regimentului Gardă ”Mihai Viteazul” nu se acceptă trecerea în revistă decât de bărbaţi cu numărul integral de picioare din dotare, indiferent dacă au făcut sau nu armata sau la ce armă anume.

Asta nu îl va împiedica pe premier, odată ce uzul ambelor sale picioare va fi recăpătat, să treacă şi el în revistă cu generalul Oprea alte unităţi de elită, de exemplu pe funcţionarii diplomatici, sau pe cei parlamentari, ale căror pensii speciale tocmai au fost reînfiinţate după ce desfiinţarea lor, ca şi a pensiilor speciale ale militarilor şi poliţiştilor au figurat glorios în panoplia modernizării statului şi eliminării privilegiilor din filosofia finanţelor publice timp de vreo patru anişori.

Altceva nu va mai avea de făcut, decât să mai ajusteze o dată pe anul ăsta deficitul bugetar, în timp ce el de pe patul de spital şi noi de oriunde am fi ne uităm şi vedem unde a ajuns Grecia din cauza pensiilor speciale şi a altor delicatesuri.

Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege a pensiilor speciale pentru militari, poliţişti, funcţionari diplomatici şi parlamentari, dar numai cu vechime, adică din ai lor, cu 289 voturi “pentru”, 13 abţineri şi un vot împotrivă.

Tot 289 parlamentari, peste cvorumul necesar de 278, au fost prezenţi şi la votul pentru investitura lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE.

Ambele proiecte au trecut cu o impresionată majoritate, pentru că în materie de siguranţă naţională va exista întotdeauna o majoritate patriotică. Parlamentatul român nu se joacă cu Securitatea, iar câţiva curajoşi au sfidat chiar ordinele de partid ca să răspundă acestei exigenţe mai înalte.

Acum, e la fel de adevărat, având în vedere resursele umane din marea naţiune luptătoare, MRU nu avea concurenţă mare, nefiind pe piaţa ofertanţilor de umbrele de securitate prea mulţi civili aprobaţi de militari care să-şi aducă ulterior contribuţia la controlul civil asupra forţelor armate. Măcar MRU are capacitatea de a superviza procesul scrierii unor legi moderne de securitate, acesta fiind mandatul preşedintelui Iohannis.

Rămân, pe ici, pe colo, câteva întrebări neesenţiale.

Cum ar fi, majoritatea asta patriotică şi sensibilă la securitatea din anumite momente s-a mai manifestat şi în trecut, dar numai din când în când. Ce o împiedică pe ea să coabiteze, fie şi incestuos, cu cealaltă majoritate, aia penală, şi de când e sensibilitatea la securitate vreun mare obstacol în calea corupţiei? Sau, pentru cine a deschis televizorul mai târziu, e sigur că asta aduce vreo schimbare SEMNIFICATIVĂ de majoritate?

Cum va reacţiona SRI, care începuse deja să ocupe teritoriul SIE, pregătindu-se să exporte expertiza sa în consolidarea statului de drept în întreaga regiune, la această upgradare? La viitoarea lansare nu le mai ajunge să aducă doar pe generalul Iulian Vlad şi pe Virgil Măgureanu. Musai să vie şi SOV, şi Constantin Bălăceanu Stolnici, cu prenumele său favorit Laurenţiu.

Cine se va mai ocupa de statul de drept de acasă, în condiţiile în care şi SRI şi SIE au planuri externe aşa de ambiţioase? Poliţiştii cu pensii speciale, care au început în toată ţara să caute pe acasă pe unii care au semnat o petiţie online pentru protejarea naturii, dat fiind că au timp, infractorii nemailucrând demult decât pe bază de comision de protecţie? Sau poate STRATFOR, acest tank de gândire strategică citat de BBC o singură dată în ultimii zece ani (noi suntem citaţi mai des), atunci când au fost atacaţi de hackeri care le-au transferat banii la ONG-uri gen Salvaţi Copiii şi i-au denunţat ca având legături cu firme corupte din domeniul securităţii, împreună eventual cu amicii lor din presa română, care îi citează la orice şi în exclusivitate?

Şi cum vor coabita pionul general Gabriel Oprea, ajuns regină pe perioada unui concediu medical, şi civilul Mihai Răzvan Ungureanu, care îndemna pe maghiari să voteze pe Klaus Iohannis pe limba lor, fiind singurul politician român vorbitor de maghiară şi în consecinţă iubit de UDMR?  Asta, având în vedere că primul asalt al generalului premier a fost în curtea poliţiei din Miercurea Ciuc, unde a desfăşurat cel mai mare steag tricolor fabricat vreodată, la vederea căruia toţi ungurii s-au închis în casă?

S-a terminat de plătit preţul răsturnarii lui Victor Ponta, sau mai e? Şi cine mai dă ce, cui, şi mai ales de la cine?

Puteţi comenta articolul pe Romaniacurata.ro