Aflat în plină criză politică (pierderea catastrofică a unor alegeri la care avea toate avantajele), ideologică (legile PNL în 2016 au fost mai populiste şi mai absurde decît ale PSD), morală (anunţarea dinainte de rezultat cine va fi primul ministru, cu transformarea tehnocratului Cioloş în prim ministru politic, după eşecul anterior cu Marian Munteanu), de resurse umane (preşedintele român nu mai are demult şef de cancelarie, staff-ul lui pe Externe şi securitate e fie al PSD, fie de pe vremea lui Ceaşcă, fie a lui Băsescu, iar cel pe intern e făcut din analişti de mîna a doua de prin servicii), ca şi de încredere publică (nimeni nu are ce să-i reproşeze major, dar nici nu mai aşteaptă nimeni să rezolve el ceva), lui Klaus Iohannis nu i-au mai rămas, ca să joace, decît mutările date în plic de Traian Băsescu. Şi aşa conflictul nostru constituţional, care e oricum potenţial, datorită unei Constituţii proaste şi ambigue pe care nu am găsit voinţa politică să o îndreptăm, a fost activat cu brio, într-un moment dificil pentru Europa şi pentru noi, provocînd o criză politică la care rezultatul net al alegerilor nu ne îndreptăţea.

Să ne înţelegem: dl Dragnea nu a avut critic mai dur ca mine, care l-am pus pe lista neagră de cinci ori din anul 2004 încoace. Numai că nu văd ce îi putem reproşa de data asta. Condamnările lui sunt dubioase, nu că nu ar trebui să fie făcut vinovat cine patronează atîtea rînduri de alegeri cu prezenţe de nouăzeci la sută, ci pentru că nu-l poţi condamna doar pe el pentru practici instituţionale ale tuturor partidelor de guvernare, şi mai ales cu scopul de a-l împiedica să fie prim ministru, cînd dovezile care îl legau direct de vreo infracţiune erau slabe. Ăsta nu e stat de drept, tot aşa cum nu e stat de drept nici ca el să calce în picioare legea odată ce a fost condamnat ca să fie prim ministru. Nu a călcat-o. A desemnat pe altul. A, nici aşa nu e bine. Pune un interpus! Păi, pe cine să pună? El e şeful partidului. Nu are nimeni cum să aibă mai multă autoritate şi legitimitate decît el. E un corupt etc. – mai încet. De ce nu l-am condamnat pentru corupţie, că a plouat cu dosare? Una pe bune? Dosarele pentru care l-am pus pe lista neagră pe vremuri s-au închis cu NUP-uri. Şi dacă nu e nici un dosar serios măcar în curs, de ce e inacceptabil să desemneze omul pe cine crede el că poate lucra cu el ca prim ministru?

Dacă erau probleme de securitate reale, Iohannis şi Dragnea trebuiau să vorbească la telefon şi să o rezolve în privat.

Bun, soţul ei şi fraţii lui. Ce? Exact ce e în neregulă cu ei? Sunt iubitori de Assad? Păi la fel sunt şi ai noştri, căutaţi pe la Lazăr Comănescu prin arhive şi veţi da de faptul uşor de găsit că establishmentul nostru pe externe e amic cu dictatorii din Orientul Mijlociu, evident, de pe vremea răposatului, dar vorbe bune au avut şi Baconschi, şi MRU. Şi nu e doar de capul lor, Băsescu a făcut şi el declaraţii că rău a făcut Occidentul că a promovat democraţia în Libia etc. Va să zică, ai noştri băieţi cu ochi albaştri au voie să fie cu arabii (ăştia sunt arabii seculari, by the way, pe vremuri erau şi marxişti, nu ăia islamişti), dar ăştia sirieni nu au voie. Nu o fi băgat nimeni de seamă, dar creştinii din Siria sunt tot cu Assad, de exemplu, că ştiu ei ce i-ar paşte de la ceilalţi. Ca atare, crima de a fi amic cu dictatorii e cam relativă, mai ales că nu ne-au fost dezvăluite relaţii apropiate.

Dacă erau probleme de securitate reale, Iohannis şi Dragnea trebuiau să vorbească la telefon şi să o rezolve în privat. Nu era nevoie de nici o confruntare publică. Cui ajută? Zdruncinăm ca demenţii leul şi pieţele financiare cu ceva instabilitate politică de Anul Nou? Pe Băsescu îl înţeleg, dar Iohannis şi-a pierdut cu totul busola dacă îşi imaginează că poţi cîştiga un război politic într-o democraţie luptînd cu serviciile (băieţii lor au fost primii care s-au repezit, exact ca pe vremea lui Băsescu, cînd tot ei erau în al doilea mandat, după ce era clar că preşedintele nu mai merită susţinut, să aplaude şi de data asta respingerea nominalizării celor care au cîştigat alegerile, fără nici o justificare publică, ca un gest perfect democratic. Mai ales cînd vine de la unii care tocmai le-au pierdut ruşinos, e clar, democratic era doar să iasă planul prezidenţial cu partidul prezidenţial. Plan B nu au avut, şi acuma e Băsescu planul B. Adică escalada, instabilitatea, conflictul, scenariul prin care a trecut Iohannis cînd l-a desemnat USL premier. Nu pentru vreun principiu – să fiu în locul lui Iohannis aş fi jucat altfel chestia cu Dragnea condamnat, i se putea cere să se angajeze public că nu se răzbună pe justiţie, că nu schimbă legislaţia anticorupţie etc. În loc de asta, spectacol de orgolii şi arătări de muşchi. Fără nici o perspectivă.

Lipsa de justificare la Klaus Iohannis e şi mai gravă decît atitudinea lui de negare a evidenţei reieşită din alegeri.

E esenţial, poate, să mai tragem de timp să mai stea Cioloş cîteva săptămîni? La ce? Deja, în ultimele, s-au aprobat şi metroul, şi trenul de Otopeni, în condiţiile în care nu există bani în exces pentru infrastructură cu toate autostrăzile pe care le vor românii (dimpotrivă), arătînd că guvernul Cioloş e incapabil să decidă, răspunde la comenzi contradictorii, cu rezultatul că e la fel de iraţional ca şi precedentele. Trebuie să vină cineva care are un mandat, şi să răspundă pentru cum îl face – dar la viitoarele alegeri. Nu e democrat cel care tot încearcă să îi facă să le piardă pe astea, care s-au terminat deja, sau neagă că le-au cîştigat, cum face şeful statului, care la ora asta îşi asumă răspunderea unei crize politice inutile. Nu cred în suspendarea lui, dar nici nu merită să ne autoprovocăm crize ca parte a strategiei lui pentru un al doilea mandat.

Într-o democraţie, motivele unor mari decizii de acest gen nu pot fi decît publice. Lipsa de justificare la Klaus Iohannis e şi mai gravă decît atitudinea lui de negare a evidenţei reieşită din alegeri. Comunicarea motivelor respingerii era o obligaţie faţă de tot publicul, nu doar faţă de PSD sau votanţii săi. Dacă familia prim ministrului propus era o problemă, statul avea instituţii care trebuiau să ne informeze. Dar dacă nu provocau scandalul ăsta, cum scăpau ei de celălalt, mult mai legitim, că l-au făcut scăpat pe Ghiţă ca pe Omar Hayssam, ca să nu spună ce ştia despre ei? Aici, în sancţionarea vinovaţilor, trebuia să vedem intransigenţa prezidenţială, nu la pretenţia, deja penibilă, că nu contează cine cîştigă alegerile, că tot muşchii preşedintelui şi capul lui Băsescu decid ce se face mai departe. Şi numai eu nu am auzit cînd şeful statului i-a certat pe cei care l-au făcut pierdut pe Ghiţă, sau despre asta nu a spus un cuvinţel, deşi legea şi ordinea sunt atribuţiile sale principale?

Puteţi comenta acest text pe România Curată