Recent am aflat că îmi trebuie viză să merg şi în Canada, unde am primit un premiu, crezînd şi eu ca toată lumea că nu mai era nevoie, că aşa s-a raportat, mare succes al României, cine are viză americană nu mai are nevoie de viză în Canada. E fals.

Pe scurt, nu există profit real al participării noastre în aceste misiuni pentru ţară şi mă îndoiesc că diurnele soldaţilor merită riscul. Americanii cad la pace cu talibanii deja. În Consiliul de Securitate nu am prins loc, s-a aruncat vina pe faptul că ne-am abătut de la politica tradiţională (adică ne-am dat de partea lui Netanyahu în loc să jucăm la ambele capete, deci şi cu arabii). Dacă acest gen de oportunism ţine la noi locul politicii externe, vorba aceea, ce era să căutăm acolo, mai bine că s-a ales mica şi principiala Estonie. Cum ştim din comparaţia Finlandei cu noi după pactul Ribentropp-Molotov (şi ne aminteşte jurnalul lui Nicolae Iorga, publicat la Humanitas zilele astea, care dă detalii din Consiliul de Coroană), ţările mici rezistă nu atît cu tancurile, cît cu caracterul. Dacă au vreunul.

Cînd a fost ultima oară cînd românii au fost întrebaţi dacă vor să participe la aceste misiuni?

Sau dacă au nevoie de rachete anti-Iran la Deveselu, cu riscul -între timp materializat- ca Rusia să priceapă că sunt de fapt contra ei şi să se reînarmeze, să investească într-o suprarachetă, şi alte mizerii care puteau fi evitate dacă acum 15 ani alegeam o altă politică externă, occidentală, fără a fi provocatoare? Sau dacă Georgia şi Ucraina meritau invitate în NATO la summitul de la Bucureşti, deşi nici una, nici alta nu satisfăceau condiţia preliminară necesară invitaţiei (şi nici vreo şansă să o satisfacă), adică frontiere necontestate de vecini?

Niciodată – atunci au fost întrebaţi românii.

Azi, numărul candidaţilor la preşedinţie creşte vertiginos şi se cheltuiesc atîţia bani pe publicitate că toată lumea ştie cine sunt. Nimeni nu ştie, în schimb, cîtă lume a murit în misiunile astea, că de fapt nu au avut niciun impact asupra vizelor în ciuda promisiunilor oficialilor români, şi că Rusia s-a înarmat în ultimul hal în urma acestei politici stupide. În 2004 eu am fost la pescuit cu o barcă furată de la flota din Sevastopol - nişte rugine la ancoră pe atunci - că aşa arăta litoralul ucrainean al Crimeei. Toate bărcile pentru turişti erau furate de la ce rămăsese din Armada Roşie.

E poate inevitabil, dacă electoratul ştie aşa de puţin, începînd de la care e de fapt domeniul autorităţii prezidenţiale – acesta e, cel de mai sus, nu hărţuiala cu guvernul – ca electoratul să se aleagă doar cu preşedinţi care nu ar rezista cinci minute într-un talk show onest despre poziţiile lor cu privire la înarmare, planurile lui Macron pentru Europa cu două viteze, participarea la misiuni şi aşa mai departe. Sau dacă nimeni nu bagă de seamă că mîncăm Rusia pe pîine în online (bani aruncaţi de servicii ca să lupte cu trolii Moscovei), dar în politica noastră externă pupăm papucul lui Trump (nu al Americii, al lui, personal), care vrea Rusia înapoi în G7- şi tot aşa.

Toată lumea se agită să poată vota zile în şir în noiembrie.

Ca să voteze ce? Au cea mai mică idee care sunt poziţiile candidaţilor pe zonele lor de competenţă? Preşedintele nu poate reforma poliţia, nici să vrea, şi nici educaţia. Autoritatea lui e pe zona de mai sus, plus supravegherea şi performanţa serviciilor secrete. O să îi întrebe cineva pe candidaţi de ce SRI are buget dublu faţă de serviciul secret german, la un sfert populaţie, sau dacă vor propune legislaţie ca în sfîrşit Curtea de Conturi să poată controla şi serviciile noastre, să nu mai cîştige firmele lor licitaţii săptămînal? Agitaţie mare cu justiţia, timp în care continuăm să conducem la CEDO la condamnări abuzive (undue process) şi să furnizăm cel mai mare număr de cazuri noi, semn că justiţia nu stă aşa faimos nici fără contribuţia trioului Iordache-Nicolae-Nicolicea. Candidaţii ştiu măcar că asta e o problemă, ce să mai vorbim dacă au idee de unde pot veni soluţiile? Nu: ce se pregăteşte e marea bălăcăreală: tratatul celorlaţi ca penali, comunişti, retardaţi, neresetaţi, parveniţi, fripturişti, securişti. etc. Bonus pentru femei, că de ce se bagă în calea bărbaţilor.

Dacă nu îi întrebaţi nimic, dacă nu există poziţii clare pe problematica de care se ocupă preşedintele, alegerile astea prezidenţiale sunt doar o telenovelă de prost gust, iar candidaţii nişte figuranţi. Deciziile vor continua să fie luate de cine le-a luat şi pînă acum, în zona obscură, în vreme ce civilii sunt ocupaţi cu circul şi mahalaua. Nu mai multe zile de vot erau necesare, ci mai multă informaţie pe fond ce vor face candidaţii după ce ajung preşedinţi. Dar cui nu cere nici nu i se dă.