Că şi în acest caz aţi făcut bine, nu aveţi ce regreta: fără asta nu dispăreau din peisaj Codruţ Marta, Sorin Blejnar, Bercea Mondial, Alina Bica, Dorin Cocoş, Adriean Videanu, Elena Udrea, Adrian Sârbu, ş.a.m.d. În loc să ne aducem unii altora acuze cu cine pe cine a votat e cazul să pricepem că decimarea clasei marilor traficanţi de influenţă şi spoliatori ai resurselor statului, din partide, afaceri şi servicii secrete nu e posibilă sub o singură putere, şi că doar lupta a două facţiuni aproximativ egale ca putere a putut realiza aşa ceva. De asta mulţumesc votanţilor care au înţeles să spargă monopolul portocaliu în 2012 şi celor care au pus umărul să îl spargem pe cel roşu în 2014, şi situaţia în care ne aflăm, cu şefii fiscului, agenţiei de supraveghere financiară, poliţiei şi DIICOT în rândul unu al arestaţilor, char dacă bagă groaza în aliaţii noştri, e o situaţie bună, că arată statul aşa cum este, un sistem mafiot corupt de la vîrf, de la centrele de putere, în care se vând şi se trafichează poziţii de miniştri şi procurori, oficialii dau comisioane la partid din ce încasează şi orice rudă sau apropiat al unui om de autoritate este un traficant de putere. Şi nu există inocenţi printre cei puternici.

Că asta e definiţia corupţiei, abuz de autoritate pentru un profit privat. Abuzul, pe măsură ce au crescut obstacolele birocratice, nu a dat înapoi şi nici nu dă vreodată înapoi dacă treci mai multe reglementări şi legi. Dimpotrivă, romanii aveau o vorbă, ţara cea mai coruptă are cele mai multe legi. Nu doar din cauză că vrea să regleze cu corupţia, ci că interzicerile de tot felul stimulează piaţa de pile, reprezintă tot atâtea bariere pe care oamenii cu autoritate le pot la rigoare ridica pentru cei care caută profitul sau arăta cum să fie ocolite. Ieri mă uitam cu clienţii mei din guvernul olandez pe legislaţia pro integritate din Europa, şi bieţii oameni ai acestei ţări cvasiperfecte (înaintea Germaniei, în primii trei la integritate publică după Danemarca şi Suedia) îmi spuneau că ei nu ar avea capacitatea administrativă să managerizeze un sistem ca al nostru, bazat pe neîncredere, pe ideea că toată lumea fură, că s-ar bloca licitaţiile şi activitatea guvernamentală dacă ar exista aşa ceva. Păi, staţi liniştiţi, că şi la noi sunt cvasiblocate, de asta pierdem definitiv vreo treime din banii europeni, iar când se deblochează cineva plăteşte deblocarea şi altcineva riscă, starea de normalitate e cea la care ăia care au pus bariere şi camere de supraveghere le ridică tot ei şi, molfăindu-şi guma ca în filmele cu bandiţi, spun, Hai, ai zece minute, fugi, fă treaba şi vino înapoi, în vreme ce tu le strecori ceva în buzunar. ”Treaba” în acest sezon e Comarnicul şi sunt redevenţele, nu vă neliniştiţi, că nu trece un an pînă să le întoarcem buzunarele pe dos şi la ăştia. Mai academic vorbind, de asta găsim corupţia asociată cu proasta calitate a reglementării, iar pe topul reglementărilor din lume la Global Integrity şed România, Bulgaria şi Macedonia, aceste ţări care trebuie să împartă cu Comisia Europeană gloria de a fi construit cele mai sofisticate sisteme de spoliat statele lor prăpădite. Acum două săptămâni râdeam de orele de anticorupţie introduse în licee, mi-a răspuns Ministerul Educaţiei că singuri au făcut-o, şi că  să le spun ce pot face mai bine. Păi, v-am mai spus, afişaţi bugetul defalcat al şcolii pe fiecare uşă de intrare, asta puteţi face mai bine. La fel şi la spitale, unde un titlu proclama ieri că nu funcţionează codurile de etică introduse. Nu mai spuneţi? Arătaţi-mi mie o ţară care s-a curăţat cu coduri de etică, codul de etică e un alibi de arătat idioţilor de la Consiliul Europei, nimic altceva. Ia publicaţi voi bugetul, în detaliu, faceţi un consiliu de administraţie mai larg, cu bolnavii cronici, familiile lor, oamenii de afaceri din comunitate, şi acolo îl discutaţi pe faţă şi să vedeţi cum vă vin ideile bune şi scad reclamaţiile.

Schimbă acest peisaj ceva din relatarea din cartea mea ”Tranziţia. Primii 25 de ani” despre ”cercul virtuos” iniţiat în anul 2004, cu Coaliţia pentru un Parlament Curat, ascensiunea publică a Monicăi Macovei, auditul Freedom House cu strategia anticorupţie incluzînd ANI, numirile unor procutori independenţi? Nu: cercul a început atunci: dar a trecut prin diverse faze, şi nu a fost nici un moment the only game in town, nu a avut exclusivitatea istoriei. Să nu uităm că dl. Chiuariu ne-a anchetat pentru strategia anticorupţie de la audit (vânduţi Comisiei Europene şi lui Freedom House), că pe de o parte lucrurile bune au continuat, cu greu (Doru Ţuluş anchetând ani de zile pe cei din sport până a reuşit să-i bage pe toţi), pe de alta Traian Băsescu, ca să răzbească obstacolele, a crescut şi el puterea la ce avea, adică la servicii, aşa s-a ajuns la mii de mandate de ascultare, aşa am ajuns eu să nu mai pot vorbi cu Monica la telefon (Păi cine ne ascultă? Ai noştri? De ce?), aşa au apărut bancurile cu DNA secţia penală a SRI, aşa s-a ajuns că Daniel Morar a făcut poliţia votului din 2012 că oamenii de la procuratură erau prea timizi, de unde prin 2004 mandatul DNA era mai îngust şi mai clar definit şi aşa SRI a ajuns să controloze absenţele la CSM, chestie de neconceput într-un stat de drept, şi să facă denunţuri că şefii justiţiei încasează diurne necuvenite (ăia care nu votau cu noi), în vreme ce Horia Georgescu îşi schimba regulat partenerii de tenis în căutarea unei cariere internaţionale greu de accesat altfel cu studiile lui modeste. Cât Monica şi trupa noastră făceau strategii şi concursuri pe acolo care permiteau Curţilor să fie conduse pentru prima oară de oameni fără legătură cu mafia judiciară, creşterea puterii lui Traian Băsescu se făcea paralel, şi mult mai repede, Udrea era instalată şef de cabinet din ziua întâi, o conspiraţie a unei găşti rivale (familia Săftoiu) o dădea jos temporar, pe la licitaţii Patriciu şi Cocoş se ciocneau cu intensitate galactică, şeful statului îmi promitea la plecarea mea în Germania că Udrea nu va fi niciodată mai mult de secretar de partid, dar nu reuşea să se ţină de cuvânt, venea criza, chiar şi oameni de ai mei, ca Rodica Culcer sau Andreea Pora, se aliniau la noua ordine pentru că presa se împărţea în mogulii lor (Voiculescu, Vântu) şi mogulii noştri (Sârbu, Adamescu, Căncescu, Niro – toţi şase azi în puşcărie sau pe drum), o vreme Traian juca la ambele capete şi aşa erau renominalizaţi Morar şi Kovesi contra candidaţilor Udrea, că avea din toţi la fiecare ocazie (şi Traian în asta nu juca adesea pe mâna ei), dar finalmente se ajungea la un compromis pe Bica şi Predoiu, la care nimeni nu avea nimic împotrivă. Şi aşa, cele două lumi, o anticorupţie de putere mereu mai mare, mai represivă, mai selectivă, curăţa duşmanii regimului, de la Marko Bela (care ne ajutase să trecem declaraţia de avere) dar şi pe ai noştri (Şereş et comp), în vreme ce un sistem de spoliere eficient se instala cu impunitate aparentă la fisc, secretariatul general al guvernului, ministerul Economiei, Educaţiei, Comunicaţiilor, Dezvoltării Regionale şi finalmente şi Justiţiei (listă ne-exhaustivă). Numai căderea regimului în 2012 a permis procurorilor o perioadă de autoritate politică mai neclară, în care după primele ezitări s-a trecut la urmărire şi arestare generalizată. Dar să fie clar că asta nu e integritate, nici azi, din moment ce se ia şpagă şi se plănuieşte un Comarnic-Braşov ca ăsta pe care îl vedem. O anticorupţie eficientă, ca în Olanda, previne producerea faptului, la noi toate faptele se petrec şi doar unii sunt săltaţi, pe urmă şi alţii, nu e vina procurorilor, ei trag în armata politică de cum se mai deschide câte un crenel de oportunitate, azi se poate mai la stânga, mâine mai la dreapta, dar ce e uluitor este că armata de infractori tot se adună sub ziduri că nu ştiu niciodată care e consemnul, se aruncă făina sau se varsă ulei încins???

Ca atare începutul nostru de cerc virtuos din 2004-2005 are meritul că a permis existenţa acestor procurori, că i-a înarmat mai bine, dar tot cam acolo s-a şi oprit, că antreprenorii din politică şi serviciile secrete au strâns cu ocazia asta prea multă putere ca să nu o capitalizeze şi în interes personal. Esenţa succesului nostru, care nu e posibil în Bulgaria că acolo preşedintele nu are atâta putere a fost şi sursa eşecului nostru, excesul de putere nu are cum să nu devină abuz de putere. De asta sistemele prezidenţiale nu sunt bune, oaia neagră a oricărui manual, chit că e mai uşor pentru noi, la nivelul societăţii noastre să furăm istoriei câte o alegere prezidenţială câştigată decât să construim un partid întreg de oameni oneşti cu care să mai şi câştigăm alegerile. Pur şi simplu concentrarea de putere care rezultă e aşa de mare că nu se poate să nu apară unii care să nu profite de pe urma ei sistematic. Ca atare, dacă din punct de vedere al corupţiei nu e neapărat mai bine să ai reţele spoliatoare pe orizontală decât una verticală şi integratoare, din punct de vedere al democraţiei orizontala e preferabilă.

Ca atare e corect dacă presupuneţi ce spun mai rău unii despre alţii zilele astea, e adevărat că avem o comisie parlamentară care nu îl poate chema la ordine pe generalul Coldea (invers ar fi mai uşor), e adevărat că Băsescu nu avea cum să ignore ce făceau Udrea şi ai săi şi că Emil Boc nu poate fi inocent de mecanismul financiar care ţinea puterea portocalie la suprafaţa apei, tot aşa cum tot ce ştim despre PSD şi am ştiut vreodată e adevărat. Nu există partid mai mult sau mai puţin corupt, deşi PSD ne arată în fiecare zi că există un partid mai puţin democratic – el. Soluţiile sunt, bineînţeles, separarea de servicii a judiciarului pe cât se poate, o nouă lege a siguranţei naţionale care să modernizeze serviciile noastre, şi o nouă majoritate în Parlament. De presă nu mai spun, că deja presa alternativă, gen Biziday, România Curată, blogurile au audienţă mai mare şi credibilitate infinit mai mare decât presa clasică, ai cărei patroni se duc toţi la temniţă, cu efectul că presa se eliberează. Desigur însă, ca să căpătăm toate cele de mai sus, ne trebuie o societate civilă cât mai extinsă şi mai alertă, cum am avut astă toamnă la alegeri, nu gaşca de militarizaţi publici şi privaţi cu Schengen, Votez DNA, A3 e aici, Big Brother needs you şi aşa mai departe. O cerere mai mare, mai specifică şi mai vocală a bunei guvernări, şi nu mai multe închisori, asta rezolvă situaţia. Cereţi, şi vi se va da.

Puteţi comenta editorialul Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.