Fiind naşa primului titlu, Alternativa 2000, dat în iarna lui 1995, cînd consideram că ne trebuie cam cinci ani să construim o elită politică alternativă la PSD (număraţi voi cîţi ani sunt de atunci), aş putea schimba pe un alt canal, că am văzut filmul ăsta, am şi jucat în el de vreo trei ori. Dar oamenii au dreptate. Au ieşit în stradă că au crezut că e un moment decisiv. Au ieşit pe cuvîntul unor oameni care i-au chemat, şi care ar trebui să aibă un oarecare sentiment de obligaţie faţă de ei şi ceva să le ofere pentru viitor. Dar am bănuiala că nu au, că îi cunosc pe ideologii revoluţiei actuale de pe vremea cînd noi eram în Piaţa Universităţii sau cu spatele la zid cînd strigau la noi Moarte lor!, iar ei erau editorialişti la Scânteia, Tineretul Liber sau Voiculescu (numele lor sunt Cristian Tudor Popescu, Mircea Cărtărescu etc.), sau de cînd noi eram contra exploatării de la Roşia, iar ei erau în redacţii achiziţionate integral de Gold, de văzut studiul de caz al Ioanei Avădani, aici (numele lor sunt Mălin Bot, Mircea Marian şi alţi rezistenţi de ultimă generaţie din iarna 2017). Ca atare, pentru miile de oameni frustraţi zilele astea că nimeni nu pune umărul după ce ei şi-au făcut cu prisosinţă şi adaos de civilizaţie şi umor, datoria, iată care e alternativa 2017, sau mai exact, alternativele pozitive pe care le aveţi.

Alternativa 2017- 1.

PSD a înţeles ceva din toate astea şi va prezenta un partid reformat pe viitor.

Nu prea cred, şi iată de ce. PSD a făcut lucruri mult mai rele în trecut (în marţea neagră chiar au încercat să scoată complet conflictul de interese, au încercat să schimbe totalul votanţilor la referendum, etc), a mai încasat contralovituri rele şi o aripă mai reformistă tot nu a ajuns la putere. Pentru că nu era nici una, minus nişte acoperiţi de pe la SIE cu care luptam eu prin extern pentru integrarea României în UE în anii două mii; şi care erau de trei ori slabi, că erau din Externe, deci nu aveau bază populară, că erau acoperiţi şi că ştiam toţi că sunt. Ca pregătire erau zece etaje peste cei de acum, dar ce folos? Mai sunt şi acum vreo cîţiva- au fost scoşi la delimitare zilele trecute- dar problema tot aceea este. PSD nu a mai avut curaj, după Geoană şi Ponta, să încerce oameni dinafară, deşi au fost praf făcuţi în străinătate pentru că nu au avut oameni de profil internaţional. La fiecare epurare de către DNA, partidul s-a mai apropiat un pas de bază, şi dacă vă iese să-l băgaţi pe Dragnea, baronul chintesenţial, la puşcărie, va avansa Oprişan, achitat de toate instanţele, sau altul ca el.

Nu vrem să acceptăm că PSD este produsul unui electorat, în care a atras şi ceva clasă mijlocie, mai ales bugetară, care s-a săturat de discuţii despre austeritate de la unii care dau ţepe gigantice la restituirea proprietăţilor şi îi preferă pe ăia care fură, dar măcar nu le bagă mîna direct în buzunar lor. Oamenii ăştia nu au nici un entuziasm pentru PSD, trecute sunt vremurile cînd Iliescu era iubit, pur şi simplu raţional au evaluat (sondaj IRIS în noiembrie) că guvernul Ponta a fost mai bun decît guvernul Cioloş pentru ei, cu o margine suficientă. Aşa cum după vara lui 2012 a urmat o mare victorie PSD-PNL, acum am avut marea victorie mai întîi şi scandalul pe urmă, dar mandatul lor de la popor rămîne, chit că el nu a fost să se închidă DNA. Nici să nu vă imaginaţi că, dacă DNA vrea să îl lege pe Dragnea pentru mai nimic,ăsta se va lăsa dus şi votanţii lui or să aplaude. La condamnarea cu dedicaţie, majoritatea parlamentară va răspunde cu legiferarea cu dedicaţie, de data asta pe faţă, ziua şi fără secrete. În rest, ce cred că a învăţat PSD e doar că nebun e ăla care se atinge de SRI, aşa că sunt de părerea lui Băsescu, o vor lăsa mai moale cu lupta cu Sistemul, deocamdată vreo doi acoperiţi notorii au fost plantaţi pe la Grindeanu, nu mi-e clar dacă pentru a-l ţine sub supraveghere sau acolo e linia moartă. Tot ce trebuie să facă PSD ca să îi ţină piept lui Iohannis, care şi-a urmărit ghinionul cu casa pînă la consecinţele finale, este contramobilizare, şi au cum, slavă Domnului, Coaliţia pentru Familie şi alte populisme naţionalist creştine create de ruşi şi importate de noi (din convingeri similare, nu că am fi cu Putin). Calea poloneză deci, cu asupra de măsură, cît se poate, că noi nu suntem Polonia şi cel mai mic bobîrnac de la Bruxelles ne învineţeşte rău. Dar, la drept vorbind, nu prea au ce ne face.

Alternativa 2017-2

Alt premier al lui Iohannis, susţinut de o majoritate parlamentară difuză

Scenariul doi sună cam aşa. Divizia de presă Servicii, greu lovită de tăierea a zece la sută din buget, plus reflectorul pe finanţările lor prin firme şi fonduri europene nu reuşeşte să ajungă la o înţelegere cu Dragnea şi ne face presiuni prin stradă, mobilizează lumea cu referendumul populist al lui Iohannis (întrebarea va fi „E adevărat că alţi oameni sunt corupţi şi trebuie aspru pedepsiţi?”) şi guvernul Grindeanu îşi dă demisia. Cu un PSD lovit prin Dragnea şi Grindeanu ameninţaţi cu puşcăria- terenul a fost pregătit, că ştie o lume întreagă că voiau să demoleze puşcăria ca să nu meargă ei în ea - şeful statului are o mînă puternică şi el poate face un guvern de uniune naţională (partidele trimit propuneri de miniştri pe care le filtrează preşedinţia şi serviciile), sau unul tehnocratic (toată lumea trimite propuneri de miniştri pe care le filtrează preşedinţia şi serviciile, cum a fost la guvernul Cioloş) şi ne alegem cu guvernul Cioloş doi sau echivalent. Programul PSD e suspendat, facem economii, în rest nu facem nimic, că fiecare are ideea lui şi ne blocăm unii pe alţii. Discutăm în schimb subiectul populist numărul doi, Reforma Constituţională, sau Cum Vom Schimba din Temelii Natura Statului, Natura Românească şi Natura Umană, pe înţelesul cui nu a luat nici cursul de Constituţie Comparativă pentru începători – greu nu e, fiind predicat tot de cine nu a absolvit acelaşi curs… dar ne va ţine ocupaţi cu proiecte megalomane în vreme ce lumea în cădere din jurul nostru avea nevoie de altceva - de priză la realitate, pur şi simplu…

Majoritatea parlamentară se va face, unde există voinţă există putinţă, în PNL toţi cei care se pregăteau să treacă la PSD, care erau mulţi, au îngheţat pe poziţii şi nu mai ştiu cu cine să negocieze, în PSD aripa Reformistă cu Dosar Îngheţat se constituie la iuţeală, la USR nu e problemă, ei fac şi demonstraţii anti-PSD în Parlament, deci votul contra e simplu, maghiarii se vor vinde mai scump, adică vor negocia să nu le impute şi lor DNA neglijenţe în serviciu ca la primarul Timişoarei ca infracţiuni, ce se întîmplă în rest, treaba altora, dar lor nu, statul de drept român nu are dreptul să intre peste statul de drept maghiar, minorităţile sunt mereu gata, iar în rest avem pe băieţii cu ochi albaştri gata să ne refacă un UNPR pentru toate anotimpurile şi toate alianţele, că unde ţara are nevoie de majoritate patriotul nu stă pe gînduri. USR şi PNL rămîn un cuplu, cam ca persoana cu dizabilităţi şi însoţitorul autorizat, nu se pot despărţi, dar nici fuziona, furnizori de citate de cancan politic pentru tot anul. Vin prezidenţialele şi câştigă Klaus, din lipsă de contracandidat, vin legislativele şi cîştigă iarăşi PSD, din lipsă de contraelită politică.

Alternativa 2017-3.

Iohannis îşi face partid prezidenţial nou

Preşedintele îşi dă seama că nu mai poate continua cu partide care au un trecut, şi îi dă mandat lui Dacian Cioloş să facă un partid nou. Aici chestiunea care se pune este dacă din USR se poate face un partid prezidenţial serios sau va rămâne cum e acum, sub nivelul de coerenţă şi competenţă politică de la precedentele încercări, adică PAC (mare succes, dar s-au scindat şi au dispărut), Alternativa României/UFD (oameni buni, băgaţi de Varujan la Vîntu şi alte combinaţii) sau URR (oameni excelenţi, nu au făcut nici un compromis şi au cîştigat alegeri doar la Cîmpulung, au dat faliment). Situaţia PAC, care a fost în parlament, e probabil cea mai apropiată de USR, deşi PAC era mai omogen ca pregătire şi ideologie. Dar la drept vorbind nu contează de la ce pleacă USR, vorba e ce potenţial are care să îi servească lui Klaus Iohannis. Nu are lider- cu Clotilde s-a terminat- dar acesta e mai degrabă un avantaj în relaţia cu preşedintele. Are puţini oameni, dar vorba este, vor să mai crească, au înţeles că problema cu partidele este scăzuta lor reprezentativitate, şi că doar partide deschise cu mulţi membri pot fi reprezentative, sau se va întîmpla şi la ei ce s-a întîmplat la toate partidele, chiar cele minuscule, primii ocupanţi ai sediului închid uşa?

Şi unde există această elită alternativă la care să se extindă USR? Sau e peste tot ca la USR Ilfov (Pantelimon, Voluntari, Popeşti Leordeni, etc) unde un fost pesedist, un fost penelist şi un supravieţuitor al Partidului Democraţiei Sociale au făcut o vajnică filială şi au recuperat votanţii lui Gabi Oprea (3000 doar în Popeşti-Leordeni), greşind doar un picuţ cînd au sărit gardul guvernului Grindeanu, de au trebuit reţinuţi de ceilalţi manifestanţi? Se poate, cu alte cuvinte, face un mare partid în România fără ca el să fie un fel de PPDD, pur şi simplu pentru că asta e resursa umană în ţara profundă, sau oricum asta e cea care cîştigă alegeri prin filiale, dînd deoparte naivii şi idealiştii, cum a fost la toate partidele? Reiese acum că USR nu a avut nici un control de integritate la alegeri, comisia lui Moroianu nu a verificat nici un candidat (în timp ce verifica simpli membri drastic), deci obstacole veritabile în faţa creşterii nu există, cum au venit pe lista electorală de Bucureşti Tehnocraţi Nenumiţi de la poziţia 2 la poziţia 12 la fel pot veni recruţii de la alte organe şi pe viitor. Între timp cei deja intraţi învaţă lecţia realităţii repede, inclusiv cei veniţi din societatea civilă, pentru că deşi aş fi crezut că mai mulţi din ei ştiu că parlamentarul moral nu propune amendament bugetar cu cheltuieli suplimentare (scriu de ani de zile aici că ţările care au progresat în lupta cu corupţia au făcut neconstituţionale asemenea amendamente), tot au sfîrşit prin a propune cu toţii autostrăzi, aeroporturi şi şosele de centură, că ăsta e electoratul, trebuie să îi arăţi ceva, nu numai pancarte. Astfel încît contradicţia între idealiştii din prima serie şi recruţii de mai tîrziu se poate atenua lin şi fără probleme, cît eu încă mai aştept ca dl. Manuel Costescu, trimisul USR în comisia de supraveghere a SRI, să ne informeze cum a supravegheat el SRI şi eventual de ce fondurile europene, inclusiv în fostul său guvern, servesc la supravegherea neconstituţională şi ineficientă a populaţiei de către servicii prin intermediul unor firme de securişti de toate generaţiile…

Alternativa, desigur există: recrutarea se face numai pe studii, partidul devine o şcoală de politici publice, recunoscîndu-se că sunt multe de învăţat şi nu poţi toată viaţa (de partid) să produci doar texte pe Facebook scrise de copywriteri, partidul devine un laborator, şi, deşi primele idei erau nerealiste – că promisiunile se fac, şi ordonanţele se dau, de TOATE partidele şi guvernele, pur şi simplu că aşa merg statul şi electoratul, se coagulează treptat ceva de alt nivel decât miniştrii feisbucişti care se exprimă ca Dragoş Pîslaru („Am călcat pe bec“, „aceste palme pe care le luăm, şi eu, şi Vlad (n.red. Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii), sunt îndreptăţite” (măcar e onest, nota mea, AMP) şi au de fapt doar competenţa să mobilizeze lumea pe Facebook. Sau nu? Care din variante ar creşte mai repede, că pînă la prezidenţiale mai sunt mai puţin de trei ani, cea superficială sau cea substanţială? Sau e cu putinţă ca proiectul USR să fie deja considerat un eşec, şi facem altul de la zero, mutăm iarăşi votanţii din Popeşti Leordeni, că intermediar să îi mute se găsesc (traseismul, ca şi legiferarea prin ordonanţe, au nişte cauze, şi nu vor dispărea prin lichidarea unor persoane, sunt 12 ani de cînd încercăm, ci doar a cauzelor, dar tedinţa e inversă...). Enfin, unim ce a mai rămas din PNL în Noua Creaţie Sintetică de Dreapta, vin prezidenţialele, cîştigă Klaus şi ne-am liniştit.

Alternativa 2017-4.

Greva democraţiei reprezentative. Anarhia salvează România

Miniştri putem schimba, partide noi puteam face, dar democraţia reprezentativă nu o mai putem reînvia. Problema centrală, absenţa unor asociaţii de oameni cu idei similare despre cum trebuie să meargă societatea, care să se reflecte în cîteva partide, nu se mai poate rezolva pentru că lumea nu se mai asociază. Manifestantul onest, chit că adus pe stradă de profesionişti Facebook care ştiu ce îi place şi ce nu îi place, are idei politice postmoderne şi consideră partidele depăşite, cum zicea şi Iliescu în 1990 (cînd noi îl luam cu Huo!). Oamenii care au ieşit de bună credinţă în stradă nu mai pot fi băgaţi uşor înapoi, mai ales că pot fi uşor stimulaţi pentru disperare, pentru furie, pentru tot ce e nevoie. Au fost şi flataţi de toată atenţia, că acuma cred şi ei despre ei că pot da lecţii de civism la tot mapamondul, şi nu că sunt din ţara sau oraşul cu record negativ la voluntari în ajutorul cuiva sau pur şi simplu la donat sînge. Pe baza acestei minunate încrederi în sine, care e oricum mai bună decît lipsa ei, ideile lor politice se cristalizează, şi ele sună cam ca ale IT-stului Bogdan, care a scris aşa pe SmartWoman (whatever that is):

„Nu ar fi mai corect un parlament format din 20 de milioane care să voteze, după caz, legile care îi interesează, iar unde nu sunt interesaţi să poată exista acordul tacit pentru majoritatea votantă? Cum ar fi posibil? Păi printr-o aplicaţie, un fel de Sfatul Ţării virtual, un facebook legislativ, unde toţi am avea conturi virtuale, chei electronice de identificare şi forumuri de susţinere, dezbatere şi analize. Bine, dar ceilalţi? Ceilalţi care nu au calculator sau nu vor sa îşi facă acest cont? Ei bine, ei rămân reprezentaţi de «parlamentari». Ar trebui sa fie un drept delegarea votului, nu o obligaţie. Cine vrea, merge la vot, îşi deleagă reprezentantul cu riscul ca acesta sa voteze exact pe dos decît a promis in campanie sau să-l fure protejat de consecinţe. Cei care au votat un mandat de parlamentar, îşi pierd dreptul de a primi user în cel virtual. Aşa legile se vor vota nu prin număr de voturi de parlamentar, ci prin număr de voturi simple, iar fiecare parlamentar votează cu mandatul zecilor de mii de voturi cu care a fost mandatat”.

Nu ştiu dacă Bogdan e mai IT-ist decît Florin Bădiţă, care s-a dovedit a nu fi nimic din ce a scris pe Linkedin că e, dar e sigur mai articulat şi, cert, reprezintă un curent de gîndire. Renunţăm la partidele nereprezentative şi suntem consultaţi direct, pe lîngă parlamentari, ei pot continua să reprezinte Popeşti Leordenii. Sigur, politicienii nu vor pune în practică ce vrea Bogdan, dar Bogdan şi ai lui pot face sistemul de facto, ieşind în stradă de fiecare dată când majoritatea parlamentară statuează ceva cu care ei nu sunt de acord şi cineva are interesul să facă o campanie de mobilizare şi să îi informeze, ca la OUG 13. Urmarea am cam văzut-o în Bulgaria şi Republica Moldova, unde tinerimea stă mai mult pe la manifestaţii anticorupţie şi detestă partidele, iar bătrînimea merge la vot disciplinat şi alege pe foştii comunişti. Ţara nu merge nicăieri, că nu e consens pe nimic şi se ţin des alegeri, care par toate decisive dar nu decid nimic.

Ordinea e cea a plauzibilităţii, după mine, dar le puteţi aranja cum vreţi. Şi ca să nu vă las prea trişti, revin săptămâna viitoare cu ce se mai poate face, deşi sper că aţi înţeles deja că întrebarea preliminară e cine vrea să facă…

Puteţi comenta acest text pe România Curată