Alina Gorghiu, petrecere cu peste 200 de invitaţi pentru botezul fiului ei; Blaga: Ar fi bine să nu se facă politician

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a dat, sâmbătă seara, o petrecere la Palatul Bragadiru, pentru botezul băieţelului ei, Noah, la care au fost invitate peste 200 de persoane. La sosire, Vasile Blaga le-a spus jurnaliştilor că ar fi bine ca băiatul să nu se facă politician.

Alina Gorghiu şi-a invitat colegii din PNL, sâmbătă seara, la petrecere, pentru sărbătorirea botezului lui Noah. 

Petrecerea a fost organizată la Palatul Bragadiru din Bucureşti, iar printre invitaţi s-au numărat Vasile Blaga, Emil Boc, lideri ai PNL, parlamentari şi primari liberali.

La sosirea la petrecere, Alina Gorghiu le-a spus jurnaliştilor că bebeluşul este acasă, cu bunica. Ea a mai spus că la botez, care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, a fost foarte emoţionată, astfel că a şi plâns foarte mult.

Gorghiu a precizat că are peste 200 de invitaţi la petrecere.

Când a sosit, Vasile Blaga le-a spus jurnaliştilor că ar fi bine ca băieţelul Alinei Gorghiu şi al lui Lucian Isar să nu se facă politician.

Botez Alina Gorghiu FOTO Facebook

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, primele imagini cu fiul său, Noah, din timpul botezului care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, aceasta povestind că, în timpul ceremoniei religioase, Noah a fost plin de temperament, a plâns şi a tot plâns până când a obosit, şi la fel şi ea

”Astăzi pentru familia mea este o zi diferită de altele. Fără politică, sărbătorim botezul voinicului meu, Noah. Ceremonia religioasă a avut deja loc într-un cadru restrâns, cu familia, azi sărbătorim extins, cu prieteni, colegi”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook. 

Vineri, a fost şi ziua de naştere a Alinei Gorghiu, care a împlinit 38 de ani.

La începutul lunii mai, Alina Gorghiu a anunţat pe Facebook naşterea băieţelului său, care se numeşte Noah.

Alina Gorghiu s-a căsătorit la începutul anului cu Lucian Isar, care a ocupat portofoliul pentru Mediul de Afaceri în timpul Guvernului Ponta, în 2012.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite