UPDATE Forţa Civică şi PNŢCD au semnat cu Iniţiativa România Liberală un protocol de includere a acesteia în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr

UPDATE Forţa Civică şi PNŢCD au semnat cu Iniţiativa România Liberală un protocol de includere a acesteia în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr

Mihai Răzvan Ungureanu FOTO Arhiva Adevărul

Forţa Civică şi PNŢCD au semnat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, un protocol cu Iniţiativa România Liberală (IRL) de includere a acesteia în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr. Liderii celor trei formaţiuni au precizat că vor avea candidat unic la prezidenţiale şi candidaţi comuni la europarlamentare.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Protocolul de colaborare a fost semnat de liderul Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, de preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi de liderul IRL Vlad Moisescu. 
 
"Scopul este în continuare o listă comună sub sigla PPE la alegerile europarlamentare, un candidat unic la alegerile prezidenţiale din 2014 şi construcţia unei forţe capabile să câştige alegerile locale şi generale din 2016", a spus Moisescu, citat de Mediafax.
 
La rândul său, liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu a precizat că îi transmite un mesaj de dialog preşedintelui PDL Vasile Blaga pentru a veni "la o masă comună de dialog, pentru că acesta este interesul politic, interesul electoratului de dreapta".
 
"Electoratul de dreapta vrea unitatea partidelor de dreapta şi cred că este momentul de a-i face o invitaţie deschisă domnului preşedinte Vasile Blaga la dialog cu alianţa DA, pentru a nu fi percepuţi într-o viitoare campanie electorală pentru europarlamentare sau chiar şi pentru prezidenţiale ca formule politice competitoare, de concurenţă pe eşichierul dreptei. Sperăm să avem un răspuns cât de repede, sper că invitaţia la dialog este una binevenită, nu doar pentru preşedintele Vasile Blaga, ci şi pentru ONG-urile de dreapta", a spus Pavelescu.
 
Din partea Iniţiativei România Liberală (IRL) au fost prezenţi preşedintele asociaţiei, Vlad Moisescu, dar şi primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman şi deputatul Diana Tuşa.
 
Preşedintele IRL, Vlad Moisescu, a arătat că a găsit în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr toate resursele pentru a da românilor de dreapta speranţa că interesele lor sunt reprezentate şi a spus că, în opinia sa, constitutirea alianţei DA în noua formulă reprezintă "un pas uriaş către unificarea dreptei".
 

 
PNŢCD şi Forţa Civică au format alianţa politică „Dreptate şi Adevăr“,  în luna martie, în vederea următoarelor alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. 
 
Aurelian Pavelescu şi Mihai Răzvan Ungureanu, liderii celor două partide, vor fi co-preşedinţii alianţei „Dreptate şi Adevăr“.
„Sper să fie o colaborare politică până în 2016. Aurelian Pavelescu şi Mihai Răzvan Ungureanu, vor fi co-preşedinţii alianţei, iar la nivel de filiale se va conlucra în aceaşi modalitate, cu cei doi co-preşedinţi. În Timiş, această alianţă este de bun augur. Vrem să reorganizăm electoratul de dreapta”, declara Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş în luna martie. 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: