Alexandru Cumpănaşu - De la postura de recondiţionat Thierry La Fronde la aceea de posibil candidat la prezidenţiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam / Octav Ganea
FOTO Inquam / Octav Ganea

În marea majoritate a comentariilor pe care le-am scris despre tragedia de la Caracal, am încercat să fac abstracţie de persoana d-lui Alexandru Cumpănaşu.

Cea mai semnificativă excepţie a fost reprezentată de comentariul intitualat “Corbii” publicat la data de 3 august 2019 pe site-ul “contributors.ro”.

Îi inventariem în cuprinsul sus-menţionatului comentariu pe toţi cei care, în opinia mea, dădeau semne că încercau să profite, într-un fel sau altul,  de tragedia familiilor Măceşanu şi Melencu. Dar şi de felul deficitar, primitiv, parcă anume creator de piste false, destinat să îndemne la speculaţii şi la încă o şi mai sporită neîncredere în cei în ale căror atribuţii figurează soluţionarea cazului, în care comunicau autorităţile Statului român. Poliţie, Procuratură, Minister de Interne, IML, Ministerul de Justiţie.

De dl. Alexandru Cumpănaşu mă ocupam în partea finală a editorialului. Reproduc în cele ce urmează ceea ce scriam la data de 3 august.

“În fine, urmăresc cu un dezgust în creştere cum se manifestă pe la televiziunile apropiate PSD, dl. Alexandru Cumpănaşu. Preşedintele unei aşa-zise Coaliţii Naţionale pentru Modernizarea României. Puternic încatenate politic. Dl. Cumpănaşu este unchiul Alexandrei Măceşeanu. Îi respect doliul, îi respect şi suferinţa. Numai că dl. Cumpănaşu parcă prea se foloseşte de soarta cumplită a nepoatei sale pentru a face tot felul de declaraţii politice. Ce a spus şi repetat luni seara, stimulat de sluga lui Voiculescu, Mircea Badea, la Antena 3, dl. Alexandru Cumpănaşu? Iată: Sistemul mafiot susţinut de haştagiştii # rezist mi-a omorât nepoata .

Corbul Alexandru Cumpănaşu pare să-şi fi suspendat doliul şi s-a pus astfel în slujba corbilor din fruntea Statului şi din fruntea PSD. Şi a televiziunilor aservite acestuia”.

În cele mai bine de 30 de zile care au trecut de la scrierea acestor cuvinte, dl. Cumpănaşu şi-a continuat şi amplificat prezenţele mediatice. A făcut turul tuturor televiziunilor. A fost aproape seară de seară la România tv şi Antena 3, a fost suspect de prezent la România 9, un subprodus jurnalistic cu care TVR 1 îşi alungă aproape programatic telespectatorii, a ajuns la Realitatea tv, chiar şi la Televiziunea Digi 24. Destul de adesea s-a întâmplat ca dl. Cumpănaşu să apară însoţit de dl. Ion Cristoiu care pare să fi dezvoltat o pasiune bolnăvicioasă în a inventa tot felul de scenarii despre ceea ce s-ar fi întâmplat  la Caracal.  Scenarii, altminteri, tare pe placul celor de la revista Sputnik şi a celor care nutresc ori sunt plătiţi să stimuleze sentimente anti-americane. 

În tot acest timp, s-au acumulat noian de informaţii care nu îi fac chiar cinste domnului Cumpănaşu. Referitoare atât la adevărata natură a legăturilor sale de rudenie cu familia Alexandrei, la felul în care încearcă să profite de durerea mamei şi a tatălui adolescentei dispărute, cât şi la ceea ce s-ar ascunde în spatele aşa-numitei Coaliţii naţionale pentru modernizarea României al cărui preşedinte este exact cel care astăzi încearcă să pozeze într-un fel de recondiţionat Thierry La Fronde. Finanţări şi interese obscure, legături bizare cu Ministerul de Interne pe ai cărui angajaţi astăzi dl. Cumpănaşu îi cataloghează în toate felurile, o suspectă trecere la ministrul Mihai Fifor, o posibilă încatenare cu multiplele servicii secrete din ţară.

Deloc inexplicabilă, aşadar, zămislirea zvonului în conformitate cu care dl. Cumpănaşu şi-ar folosi hiper-prezenţa în actualitate şi pe micile ecrane în virtutea unei ipotetice candidaturi la alegerile prezidenţiale. Zvonuri pe care Alexandru Cumpănaşu le-a dezminţit în repetate rânduri cu o violenţă care iarăşi nu putea să nu te pună pe gânduri. Cu atât mai mult cu cât deja menţionatul Ion Cristoiu a sugerat, şi nu o dată,  că dl. Cumpănaşu ar trebui să fie adevăratul candidat al PSD la prezidenţiale.

Iată că joi, 29 august, dl. Cumpănaşu a dat cărţile pe faţă. Va începe să strângă semnăturile necesare pentru o eventuală candidatură la prezidenţiale.

De unde răzgândirea d-lui Cumpănaşu? Cine îi va susţine logistic campania de strângere de semnături şi apoi candidatura? Pe cine va avea în spate? Din ce zonă speră dl. Cumpănaşu să obţină voturi? Va muşca oare dl. Cumpănaşu din bazinul electoral al PSD din care deja a început să muşte independentul de faţadă Mircea Diaconu? Este oare dl. Cumpănaşu precum inculpatul Gheorghe Dincă ceea ce se cheamă “un lup singuratic”? Sau este mult mai mult decât atât?

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite