Aleşii PSD vor pensii mai mari şi pentru angajaţii din Parlament. Florin Iordache: „Nu am calculat impactul bugetar. Să spună Guvernul dacă susţine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Iordache, deputat PSD, iniţiatorul proiectului de lege FOTO Arhiva Adevărul
Florin Iordache, deputat PSD, iniţiatorul proiectului de lege FOTO Arhiva Adevărul

Senatorii jurişti au avizat, miercuri, un proiect de lege, iniţiat de şase deputaţi PSD, care prevede reintroducerea pensiilor mărite pentru angajaţii Parlamentului, taiate în 2010 de către Emil Boc. Proiectul a primit aviz favorabil atât de la Comisia de Muncă, cât şi de la Comisia pentru Drepturile Omului din Senat.

"La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie unde serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimii 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz", se arată în proiectul de lege al PSD.  Comisia Juridică a adoptat proiectul de lege cu şase voturi „pentru“ şi niciun vot împotrivă, urmând să intre în dezbaterea Senatului, în calitate de primă cameră sesizată. 

În plus, angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani primesc 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar. "Pentru fiecare an ce depăşeşte vechimea de 14 ani în Parlament, se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării", mai prevede proiectul de lege. 

Nici cei care au mai puţin de 14 ani de activitate desfăşurată în Parlament nu vor rămâne pe dinafară. „De drepturile din prezenta lege beneficiază şşi funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile parlamentare între 4 – 14 ani; în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani“, se mai prevede în proiectul de lege.

„Nu am calculat un impact bugetar“

Creierul proiectului de lege, deputatul PSD Florin Iordache, spune că nu a calculat nici impactul bugetar, nici câţi angajaţi vor beneficia de pensii speciale.  „Activitatea parlamentară, fără funcţionarii publici parlamentari, nu se poate desfăşura. Nu am calculat un impact bugetar. Este un proiect care revine la pensile speciale care au existat până în 2008, când au fost tăiate. Din cele şapte categorii, să beneficieze de pensii speciale şi funcţionarii publici parlamentari. Noi am iniţiat proiectul, iar Guvernul va spune dacă susţine sau nu susţine. Nu am estimat câţi funcţionari sunt“, a declarat, pentru „Adevărul“, deputatul PSD Florin Iordache, iniţiatorul proiectului.

În expunerea de motive, aleşii vorbesc de o măsură „reparatorie pentru o nedreptate“ făcută de Emil Boc în 2010, atunci când a tăiat pensiile mai multor categorii socio-profesionale. "Propunerea legislativă urmăreşte instituirea unui regim juridic reparatoriu aşa cum sa procedat şi cu alte categorii socio-ofesionale care în anul 2010 au fost deposedate de drepturi  legal câştigate cât şi cadru legislativ nediscriminatoriu, atât în cadrul aceleaşi profesii cât şi în raport cu alte categorii socio-profesionale", se arată în expunerea de motive. 

„Fantoma“ de la Cameră s-ar putea bucura de pensia mărită

Purtătoarea de cuvânt a Secretariatului General din Camera Deputaţilor, Luminiţa Iordăchescu, care a intrat recent în atenţia presei după ce s-a descoperit că este remunerată cu 7.000 de lei pe lună, deşi este invizibilă în funcţia pe care o ocupă va primi o asfel de pensie specială. „Fantoma“ de la Camera Deputaţilor, aşa cum a fost denumită sugestiv, este angajata Camerei Deputaţilor de 11 ani. Luminiţa Iordăchescu a fost şefa  Direcţiei pentru Relaţii Externe din 2004 până în 2013. În 2013, pentru că nu putea fi concediată, a fost numită în funcţia de purtător de cuvânt  la Cabinetul Secretarului General.

Pensiile, prioritatea aleşilor

În urmă cu trei săptămâni, aleşii din toate partidele politice, 255 la număr, au semnat o propunere pentru modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate obţinute. Potrivit proiectului iniţiat de către deputatul PSD Petre Daea, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul, după încetarea mandatului,  la o indemnizaţie specială pentru activitatea depusă în Parlament, care se va adăuga oricărui alt tip de pensie sau de venit realizat.

Calculul pensiei speciale se va face prin înmulţirea a 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar, care în prezent este de aproximativ 7.000 de lei, cu numărul lunilor în care şi-au exercitat mandatele. Majorarea pensiei va ţine pasul şi cu majorarea indemnizaţiei pentru parlamentari. Iniţiatorul legii, deputatul PSD Petre Daea, a arătat că suma maximă pe care ar putea-o primi un ales ieşit la pensie ar fi de 4.000 de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite