Am decis să scriu aceste rânduri, în ziua de 8 martie, considerată Ziua Femeii de foarte mulţi ani. În primul rând, am ales această zi, fiindcă, peste tot, oficialii români se laudă că luptă contra discriminării în general, că există o anumită proporţie între femei şi bărbaţi pe listele de candidaţi.

Nu este prima oară când se afirmă faptul că prima discriminare majoră a legislaţiei româneşti este necesitatea de a strânge semnături din partea susţinătorilor, atât de către partide, cât şi de către candidaţii independenţi.

În primul rând, Legea alegerilor europarlamentare Nr.33/2007, în vigoare, în acest moment, precizează la Articolul 18, Alineatele 1 şi 2:

(1) Un alegător poate susţine un singur/o singură partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidat independent.

(2) Lista susţinătorilor constituie un act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal. În finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declaraţie pe propria răspundere, prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor. Modelul listei susţinătorilor şi cel al declaraţiei pe propria răspundere sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.“

Proiectul de lege, adoptat de către Parlamentul României, în decembrie 2018, înregistrat la Camera Deputaţilor, sub numele PL-x nr. 427/2018 - Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, modifică aceste prevederi astfel:

17. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 18. – (1) Un alegător poate susţine mai multe liste de candidaţi şi candidaţi independenţi.

(2) Lista susţinătorilor trebuie să cuprindă ziua de referinţă, denumirea partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori numele şi prenumele candidatului independent, după caz, numele şi prenumele susţinătorului, data naşterii susţinătorului, adresa susţinătorului, denumirea, seria şi numărul actului de identitate al susţinătorului, precum şi semnătura acestuia. În listă se vor menţiona, de asemenea, numele, prenumele, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numărul actului de identitate ale persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligată să depună o declaraţie pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor.“

Proiectul sus-menţionat a fost atacat la Curtea Constituţională a României de către Preşedintele Klaus Iohannis, iar CCR a programat primul termen de soluţionare în data de 6 martie 2019. Recent, APADOR-CH a intervenit solicitând CCR să scurteze termenul de examinare, întrucât alegerile europarlamentare vor avea loc în 26 mai 2019, iar termenul de finalizare a strângerii de semnături de către partide, alianţe, candidaţi independenţi este la sfârşitul lunii martie 2019. Pe site-ul său, CCR a precizat că a decis ca primul termen de soluţionare să fie 27 februarie, însă, până acum nu a apărut, în spaţiul public nicio decizie asupra constituţionalităţii legii, respectiv a lipsei de constituţionalitate. Ba mai mult decât atât, ca şi cum CCR vrea să confirme bancurile celebre „cu Radio Erevan“, dorind să împiedice întârzierea, au decis ca în loc de 6 martie 2019 să se pronunţe pe 27 februarie 2019, iar recent, au considerat că „ar fi în grafic“ să se pronunţe pe 13 martie 2019! Probabil au realizat că 13 este mai mare decât 6, iar la CCR, doar ce este mare contează!

Observăm, dacă citim Articolul 18, Alineatul 2 din proiectul adoptat în decembrie 2018, PL-x nr. 427/2018, că lista de susţinători trebuie să conţină „adresa susţinătorului“. în Nota de Fundamentare a Hotărârii de Guvern privind modelul Listei de Susţinători, publicată pe 23 ianuarie 2019, era trecută rubrica „Domiciliul“, nefiind trecută rubrica „Semnătura“ (deşi în proiectul de la Camera Deputaţilor apar „Adresa“ şi „Semnătura“) numai că din Anexa însoţitoare-Modelul Listei lipsea „Domiciliul“.

Am trimis o sesizare scrisă la Autoritatea Electorală Permanentă, în data de 4 februarie 2019. În răspunsul Autorităţii Electorale Permanente din data de 8 februarie 2019, cu numărul 1334/08.02.2019 (voi prezenta doar un mic fragment din răspunsul Autorităţii Electorale Permanente) se specifica: „Precizăm că această diferenţă (dintre modelul Listei de Susţinători şi Nota de Fundamentare - sublinierea mea) a fost remediată la momentul transmiterii proiectului de act normativ către Ministerul Afacerilor Interne în vederea însuşirii în calitate de co-iniţiator“. În data de 18 februarie 2019, a fost publicată, în „Monitorul Oficial“, Partea I, Nr. 129, Hotărârea de Guvern Nr. 82/15 februarie 2019, care conţine  Formularul Listei de Susţinători care urmează să fie folosit de către partidele politice, alianţele politice electorale, candidaţii independenţi, pentru strângerea de semnături, numai că modelul/formularul din 18 februarie 2019 este aceleaşi cu modelul din 23 ianuarie 2019.

După cum se poate vedea, nu s-a schimbat nimic. Ca să ajungem la o concluzie preliminară, până CCR se va pronunţa definitiv asupra proiectului de lege adoptat în decembrie 2018, în vigoare este legea din 2007, deci partidele politice, alianţele politice electorale vor trebui să strângă 200.000 semnături unice, iar candidaţii independenţi 100.000 semnături unice, pe un model de listă contestabil din toate punctele de vedere.

Făcând o analiză a numărului de cetăţeni cu drept de vot, în România lista permanentă cuprinde circa 19.000.000 cetăţeni (cifra exactă este 18.917.495 cetăţeni cu drept de vot, la 31 august 2018).

La alegerile europarlamentare din 2009 au votat 5.035.297 cetăţeni (voturi valabil exprimate: 4.840.032, voturi nule: 194.621), ceea ce a însemnat un procentaj de 27,67%.

La alagerile europarlamentare din 2014 au votat 5.911.794 cetăţeni (voturi valabil exprimate 5.566.783, voturi nule 345.011), ceea ce a însemnat un procentaj de 32,44%.

Acum, dragi cititori ai „Adevărul“, vă propun un exerciţiu matematic simplu. Dacă un partid sau o alianţă trebuie să depună 200 000 semnături unice (evident, vor depune 230.000-250.000 pentru a evita invalidarea), iar un candidat independent va trebui să depună 100.000 semnături unice (probabil 130.000-150.000 pentru a evita invalidarea), înseamnă că PSD, PNL, ALDE, PMP, UDMR, USR, PLUS (deocamdată USR şi PLUS nu pot intra ca alianţă în competiţia electorală), plus alte zeci de partide care vor intra în competiţie vor depune un număr de semnături care porneşte de la 1.400 000 (minim 200.000 semnături/partid). Să spunem că toate partidele care s-ar califica pentru alegerile europarlamentare vor depune, în total,  până la 4.000.000 semnături unice. Să spunem că ar fi 10 candidaţi independenţi (fiecare ar depune câte 100.000 semnături unice/candidat). Adică, numărul semnăturilor unice ale independenţilor ar trece  în total, de 1.000.000. Este posibil să fie mai mulţi de 10 candidaţi independenţi, deci numărul ar putea fi, să zicem, de 1.500.000 semnături. Totalizând,  partidele cu independenţii, obţinem un număr de  5.500.000 semnături unice. Având în vedere că aproximativ 5.500.000-6.000.000 cetăţeni se prezintă, de regulă la vot, se pune următoarea întrebare: Cum reuşeste un partid care aduce 200.000 semnături să obţină la alegeri peste 2.000.000 voturi? Efectiv, înseamnă că acei cetăţeni care şi-au exprimat susţinerea  pe lista de semnături pentru celelalte partide sau pentru candidaţi independenţi „s-au răzgândit“. Nu cred că trebuie să fii doctor în drept ori matematică să îţi dai seama că în această veritabilă „odisee“ a semnăturilor unice transformate în voturi este ceva în neregulă.

Şi pentru că astăzi este 8 martie şi nu ştiu când se va pronunţa definitiv CCR asupra constituţionalităţii proiectului de modificare a legii electorale din decembrie 2018, doresc să urez tuturor cititoarelor „Adevărul“, domnişoarelor şi doamnelor din echipa ziarului şi blogurilor  „Adevărul“, precum şi tuturor femeilor din România, din Uniunea Europeană şi din lume, o primăvară frumoasă şi un călduros „La Mulţi Ani“!